FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Cătălin Cîrjan spune ce vor să audă fanii lui Dinamo: „Am plecat de la Rapid ca să ajung la echipa visurilor mele”

Cătălin Cîrjan // FOTO: Imago Images
Cătălin Cîrjan // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 20 ianuarie 2026 19:51 / Actualizat marti, 20 ianuarie 2026 21:30

Cătălin Cîrjan (23 de ani), căpitanul celor de la Dinamo, a vorbit despre oferta primită din Ucraina, despre motivul pentru care a urcat în Peluză după victoria cu Universitatea Cluj, dar și despre perioada petrecută la Rapid, club de la care a plecat înainte de a-și împlini visul din tricoul alb-roșu.

Căpitanul „câinilor” a început titular partida cu Universitatea Cluj, fiind schimbat în minutul 87, când i-a lăsat locul lui Georgi Milanov. Imediat după ieșirea de pe teren, Cîrjan a urcat în Peluza „Cătălin Hîldan”, unde a celebrat alături de suporteri.

De ce a mers Cîrjan în peluză după Dinamo - U Cluj 1-0: „A fost ceva special”

„A fost o seară de neuitat pentru mine. Lăsând la o parte meciul și victoria, a fost ceva special pentru mine și familia mea, ceva ce banii nu pot cumpăra. Această seară va rămâne cu mine pentru totdeauna, pentru că am simțit dragostea suporterilor și a fost ceva incredibil. Îmi doresc să fie copii în tribune care să spună când mă privesc: «Eu chiar pot să reușesc»”, a declarat Cîrjan.

Cătălin Cîrjan spune ce vor să audă fanii lui Dinamo: „Am plecat de la Rapid ca să ajung la echipa visurilor mele”
Cătălin Cîrjan, căpitanul lui Dinamo, în peluză pe finalul partidei cu U Cluj. Foto: Cristi Preda (GSP)

Căpitanul „câinilor” a vorbit despre oferta de 4 milioane de euro: „Banii nu sunt pe primul loc”

În această iarnă, Dinamo a primit o ofertă importantă din partea lui Metalist 1925 Harkov, ocupanta locului 7 în campionatul Ucrainei. Clubul oferea aproximativ 4 milioane de euro pentru transferul lui Cîrjan, plus un salariu consistent pentru jucător.

Cu toate acestea, mijlocașul nu a fost încântat de varianta din Ucraina. În plus, antrenorul Zeljko Kopic a primit asigurări că își va putea păstra căpitanul cel puțin până la finalul sezonului.

Pentru mine, banii nu sunt pe primul loc. Așa am crescut și știu că Dumnezeu are un drum pentru mine. Simt că drumul meu este să rămân la Dinamo și să câștig titlul în acest an.

A fost foarte important să vorbesc cu conducerea și cu mister. Știam că există o ofertă bună pentru club, dar, la fel cum a spus și Andrei (n.r. Nicolescu), am simțit că nu sunt o marfă. Banii nu pot cumpăra anumite momente, iar să câștig titlul cu Dinamo ar fi un vis. Știu că am luat cea mai bună decizie”, a mai spus căpitanul „câinilor”.

Cîrjan nu a uitat tranziția de la Rapid la Dinamo: „Am ajuns la echipa visurilor mele”

Cătălin Cîrjan a fost împrumutat de Rapid de la Arsenal în vara anului 2023, însă nu a reușit să se impună în Giulești. La finalul sezonului, clubul alb-vișiniu a renunțat la serviciile sale, iar Dinamo l-a transferat definitiv.

„Cred că totul în viață se întâmplă cu un motiv. Nu am jucat la Rapid pentru a ajunge, în cele din urmă, la echipa visurilor mele și pentru a juca la Dinamo, echipa familiei mele. Dumnezeu a aranjat lucrurile astfel încât să-mi trăiesc visul în acest moment”, a explicat Cîrjan pentru 48TV.

Cătălin Cîrjan spune ce vor să audă fanii lui Dinamo: „Am plecat de la Rapid ca să ajung la echipa visurilor mele”
Cîrjan, în tricoul Rapidului

Mijlocașul recunoaște că, la sosirea sa la echipă, nimeni nu vorbea despre titlu, însă lucrurile s-au schimbat rapid.

Când am venit la Dinamo, nu se vorbea despre titlu sau play-off. Am reușit să intrăm în play-off, chiar dacă nu a fost așa cum ne doream. Anul acesta suntem mult mai pregătiți și gata să ne luptăm pentru titlu”, a mai afirmat căpitanul.

Statisticile lui Cătălin Cîrjan la Dinamo

Cătălin Cîrjan a evoluat în 24 de meciuri în acest sezon pentru Dinamo, perioadă în care a marcat 4 goluri și a oferit 5 pase decisive. Mijlocașul este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 2,5 milioane de euro.

Transferat definitiv de la Rapid în vara anului 2024, Cîrjan a devenit rapid unul dintre jucătorii exponențiali ai lui Dinamo. Din vara lui 2025, acesta poartă banderola de căpitan. În tricoul „alb-roșu”, Cîrjan a adunat până acum 66 de meciuri, 12 goluri și 7 pase decisive. În carieră, mijlocașul a mai evoluat la Domnești, Juniorul și Arsenal.

Citește și:
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Stranieri
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
De ce îl sună Radu Naum pe Gigi Becali? Jurnalistul explică în premieră: „Îl cunoaștem pe Donald Trump, da?”
Superliga
De ce îl sună Radu Naum pe Gigi Becali? Jurnalistul explică în premieră: „Îl cunoaștem pe Donald Trump, da?”
Plecarea #3 de la Dinamo + rocadă inedită cu Steaua în mercato
Superliga
Plecarea #3 de la Dinamo + rocadă inedită cu Steaua în mercato
Surpriză de proporții la ANS! Cine va conduce sportul românesc
Altele
Surpriză de proporții la ANS! Cine va conduce sportul românesc
SURPRIZĂ Un nou lanț de restaurante din SUA intră în România
Profit.ro
SURPRIZĂ Un nou lanț de restaurante din SUA intră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Sportiva din Groenlanda e sigură că nu va mai păși în SUA, după ce l-a sfidat pe Donald Trump: „Sunt ÎNGROZITĂ, dar îmi susțin cuvintele!”

A dus România pe culmile gloriei și deplânge starea actuală a țării: „Să învățăm de la ei, nu e o rușine! Altfel o să ne bată și Insulele Madagascar”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close