FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - CFR CLUJ

ANALIZĂ Concluzia e clară: Mihai Toma trebuia să marcheze cu CFR Cluj, însă nu fotbalistul de la FCSB a irosit cea mai mare șansă

Mihai Toma, în FCSB - CFR Cluj, 25 ianuarie 2026. Foto: Ionuț Iordache (GSP) +50   FOTO
Mihai Toma, în FCSB - CFR Cluj, 25 ianuarie 2026. Foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat luni, 26 ianuarie 2026, 11:25 / Actualizat luni, 26 ianuarie 2026 16:30

FCSB, campioana ultimelor două ediții ale Superligii, a cedat duminică seară clar în fața celor de la CFR Cluj, scor 1-4. Pentru formația roș-albastră, calificarea în play-off pare tot mai dificilă după acest eșec pe Arena Națională, în fața unei foste rivale la titlu. Una dintre cele mai discutate faze ale meciului a fost ratarea tânărului Mihai Toma.

La scorul de 1-0 pentru FCSB, Mihai Popa a intervenit oportun în fața lui David Miculescu, aflat în poziție de „doppietta”, iar mingea a ajuns la Toma, la aproximativ 8-9 metri de poartă. Cu o șansă uriașă de a face 2-0, acesta a trimis mult peste, într-un moment-cheie ce avea să cântărească în desfășurarea ulterioară a partidei. Până la pauză, „feroviarii” au întors scorul, apoi au marcat de încă două ori în partea a doua.

  • xG (expected goals - „goluri așteptate”) este un indicator statistic folosit în fotbal pentru a evalua calitatea ocaziilor create de o echipă sau de un jucător.

  • Fiecărei finalizări i se atribuie o probabilitate de a se transforma în gol, în funcție de factori precum distanța față de poartă, unghiul de șut, tipul pasei, presiunea adversarului sau situația (1 vs 1, lovitură de cap etc.)

Mihai Toma, ratare uriașă în FCSB - CFR Cluj

GSP a analizat raportul Wyscout, iar concluziile sunt cel puțin interesante: Toma are un xG cumulat de 0,99, ceea ce se transpune în faptul că ar fi trebuit să marcheze aseară, însă acesta este obținut din două faze distincte. Cea de care am pomenit a avut un xG de 0,60.

Concluzia e clară: Mihai Toma trebuia să marcheze cu CFR Cluj, însă nu fotbalistul de la FCSB a irosit cea mai mare șansă
Mihai Toma, ratare uriașă în FCSB - CFR Cluj 1-4 // foto: wyscout

Acelui xG de 0,60 i se adaugă o altă șansă cu un raport de 0,39, la șansa lui Toma din minutul 14. Olaru l-a angajat excelent în adâncime, Toma s-a descurcat perfect în fața lui Kun, și-a făcut mingea spre interior și a tras cu piciorul drept la colțul lung, Mihai Popa intervenid fără probleme.

Concluzia e clară: Mihai Toma trebuia să marcheze cu CFR Cluj, însă nu fotbalistul de la FCSB a irosit cea mai mare șansă
Mihai Toma, ratare în FCSB - CFR Cluj // foto: wyscout

În mod bizar, prima șansă a lui Toma nu este cea mai mare a meciului, conform raportului Wyscout!

Această „distincție” îi revine lui Alibek Aliev, atacant transferat în această iarnă de „feroviari”. În minutul 22, după șutul lui Cordea la marginea careului respins de Ștefan Târnovanu în lateral, Aliev s-a regăsit în poziție de finalizare, din unghi, însă șutul său a fost respins de goalkeeper-ul roș-albaștrilor în corner. A avut un xG de 0,62, însă un PSxG de 0,49.

  • xG măsoară dificultatea șansei înainte de șut, raportându-se la poziție, unghi și presiune, în timp ce PsxG cuantifică execuția, ținând cont de traiectorie, plasament și probabilitatea intervenției portarului.

Concluzia e clară: Mihai Toma trebuia să marcheze cu CFR Cluj, însă nu fotbalistul de la FCSB a irosit cea mai mare șansă
Alibek Aliev, ratare în FCSB - CFR Cluj // foto: wyscout

Prin comparație, toate cele 5 goluri au avut un xG sau PSxG inferioare față de ratările lui Mihai Toma sau Alibek Aliev, cel care a și reușit ulterior să restabilească egalitatea, în timp ce jucătorul roș-albaștrilor a fost schimbat la pauză:

  • Gol Miculescu ('2) - xG 0,45 / PSxG 0,59

  • Gol Aliev ('41) - xG 0,16 / PSxG 0,12

  • Gol Korenica ('44) - xG 0,30 / PSxG 0,46

  • Gol Cordea ('49) - xG 0,20 / PSxG 0,34

  • Lorenzo Biliboc ('90+1) - xG 0,26 / PSxG 0,21

FOTO. Cum și-au plasat șuturile roș-albaștrii în partida cu CFR Cluj

Concluzia e clară: Mihai Toma trebuia să marcheze cu CFR Cluj, însă nu fotbalistul de la FCSB a irosit cea mai mare șansă
Cum și-au plasat șuturile roș-albaștrii în partida cu CFR Cluj // foto: wyscout

FOTO. Harta tuturor șuturilor celor de la CFR Cluj

Concluzia e clară: Mihai Toma trebuia să marcheze cu CFR Cluj, însă nu fotbalistul de la FCSB a irosit cea mai mare șansă
Harta tuturor șuturilor celor de la CFR Cluj // foto: wyscout

Citește și:
Duelul galeriilor la UTA - Rapid! Toate mesajele afișate: derapaje rasiste și jigniri în masă
Superliga
Duelul galeriilor la UTA - Rapid! Toate mesajele afișate: derapaje rasiste și jigniri în masă
Mihai Stoica a presimțit dezastrul din FCSB - CFR: „E schimbat! Am insistat la Gigi Becali ca el să nu joace”
Superliga
Mihai Stoica a presimțit dezastrul din FCSB - CFR: „E schimbat! Am insistat la Gigi Becali ca el să nu joace”
Rapid a egalat la Arad dintr-un penalty contestat de UTA » Verdictul specialistului
Superliga
Rapid a egalat la Arad dintr-un penalty contestat de UTA » Verdictul specialistului
Probleme pentru „câini”? » Cum se prezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf”, cu 4 zile înainte de Dinamo - Petrolul
Superliga
Probleme pentru „câini”? » Cum se prezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf”, cu 4 zile înainte de Dinamo - Petrolul
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (1)
81mada
81mada  •  26 Ianuarie 2026, 17:55

De ce va chinuiti cu prostiile astea?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează