Crește revolta împotriva lui Trump: „Make America go away!” » 90% din populație susține boicotarea CM 2026

Danezii au cumpărat masiv șepci cu mesajul „Nu det Nuuk!” (Make America go away), în semn de protest față de intenția lui Donald Trump de anexare a Groenlandei la SUA / Foto: Imago
Danezii au cumpărat masiv șepci cu mesajul „Nu det Nuuk!” (Make America go away), în semn de protest față de intenția lui Donald Trump de anexare a Groenlandei la SUA / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 27 ianuarie 2026 14:11 / Actualizat marti, 27 ianuarie 2026 16:38

Intenția fățișă a lui Donald Trump de anexare a Groenlandei a făcut să sporească protestele contra președintelui SUA. După ce Germania ia în calcul să nu mai participe la Campionatul Mondial, găzduit pe continentul nord-american, în perioada 11 iunie - 19 iulie 2026, acum și Danemarca, și Suedia amenință că susțin ideea boicotului lansat de nemți!

Revolta declanșată în întreaga lume a ieșit deja din sfera politicului și cuprinde și sportul. Germania a fost prima care, la nivel fotbalistic, a amenințat că ia în considerare să nu meargă la turneul final organizat în vară în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada!

Jürgen Hardt, membru al formațiunii politice a Uniunii Creștino-Democrate, a susținut opinia cancelarului Friedrich Merz, care-i e coleg de partid, în scrisoarea care descria „ultima soluție pentru a stabili dacă președintele Trump va reconsidera problema Groenlandei”.

Președintele lui St. Pauli: „Pericolul este mai mare decât la Jocurile Olimpice 1980. Trebuie să purtăm această discuție”

Președintele lui St. Pauli, Oke Göttlich, actualul vicepreședinte al Federației germane de fotbal, a mers pe aceeași linie: „Cum ați justificat boicotarea Jocurilor Olimpice în anii 1980? Din judecata mea, potențialul pericol este clar mai mare acum decât era atunci. Trebuie să purtăm această discuție”.

Șeful clubului din Bundesliga, citat de Politico, a subliniat că Gianni Infantino, președintele FIFA, a fost nesemnificativ în modul în care a abordat problema politică: „Ce-ar fi dacă ați veni în Qatar ca să fiți politician, ați vrea să fiți complet apolitic? Asta mă deranjează cu adevărat”.

Crește revolta împotriva lui Trump: „Make America go away!” » 90% din populație susține boicotarea CM 2026
Oke Gottlich, agresiv la microfon / Foto: Gulliver/GettyImages

Inițiativa a fost susținută și de unii politicieni CDU, dar i s-a opus președintele federal Bernd Neuendorf, care susținuse și el protestul echipei naționale germane pentru drepturile omului din Qatar!

Ștafeta a fost preluată de Danemarca, devenită lider al protestelor, după ce afirmațiile continue ale lui Donald Trump privind Groenlanda (teritoriu al coroanei daneze) au înfuriat opinia publică.

90% dintre danezi vor boicotul Mondialului. Iar suedezii au refuzat mult timp să mai cumpere bunuri „Made in USA”!

Revolta a ajuns atât de însemnată încât sondajul recent realizat de portalul BT a relevat că 90% dintre danezi sunt în favoarea unui posibil boicot al Cupei Mondiale!

Gazzetta dello Sport scrie că solicitarea „a avut ecou și în țara vecină, Suedia, unde un segment semnificativ de consumatori s-a abținut mult timp de la achiziționarea de bunuri „Made in USA” ca un răspuns la tarifele vamale și la lipsa de claritate cu privire la poziția lui Trump față de conflictul dintre Rusia și Ucraina”.

Crește revolta împotriva lui Trump: „Make America go away!” » 90% din populație susține boicotarea CM 2026
Donald Trump și Gianni Infantino / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Nu ar fi o premieră ca tensiunile geopolitice să provoace boicotarea competițiilor sportive de anvergură. Episoade celebre au avut loc în timpul Războiului Rece, lunga perioadă de rivalitate dintre SUA și Uniunea Sovietică.

Destule precedente sportive din perioada Războiului Rece

La Jocurile Olimpice de Vară 1980, găzduite de Moscova, americanii au ales să nu participe, în semn de protest față de invazia sovietică din Afganistan.

Patru ani mai târziu, Jocurile Olimpice au avut loc în Los Angeles, fiind boicotate de țările Blocului Estic, comunist, cu excepția României. La acea ediție, România s-a clasat pe locul 2 în clasamentul medaliilor, cu un total de 53 de distincții, dintre care 20 de aur.

Citește și:
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
Campionate
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Superliga
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (7)
bibishor
bibishor  •  27 Ianuarie 2026, 19:00
Postat de mattteo pe 27 Ianuarie 2026, 15:49

Suedia ce boicot sa sustina ca nici nu e calificată?! Iar daca nu se prezinta Danemarca nu mai poate Trump.

Probabil abia asteapta, in felul asta se poate da "lezal la onoare" si invadeaza Groenlanda.

traian_v
traian_v  •  27 Ianuarie 2026, 17:27

Asa sa faca, sa boicoteze cat mai multe tari. Poate mergem noi in loc - ca altfel nu vad sa ne calificam.

sparky21
sparky21  •  27 Ianuarie 2026, 16:23

Jürgen Hardt, membru al formațiunii politice a Uniunii Cretino-Democrate, a susținut opinia cancelarului Friedrich Merz! Can-can cu GSP! Ați modificat într-un final...

Vezi toate comentariile (7)
Comentează