Ștefan Kovacs informatorul? Nu, marele antrenor!

S-a dezvăluit că timp de opt ani, din 1955 până în 1963, Ștefan Kovacs, pe vremea aceea doar un fost fotbalist bunicel, dar nu de top (precum fratele său Nicolae, participant la trei ediții de CM), apoi un antrenor în ascensiune, dar provincial, la Dermata, CFR și ”U”, toate din Cluj, a semnat note informative la Securitate sub numele conspirativ de Vasile Munteanu.

Să analizăm lucrurile

Din start, aprecieri colegiale pentru munca jurnalistică a lui Justin Gafiuc, unul dintre cei mai importanți jurnaliști de investigație din întreaga presă românească de astăzi, nu doar din cea sportivă.

Nu e ușor să găsești hârțoage îngălbenite, de acum șase-șapte decenii, iar acestea să se refere la un nume imens, precum cel al lui Kovacs. Și, odată cu aprecierile, rugămintea față de Justin și colegii de la Gazetă ca această opinie a mea să nu fie privită ca un text ”antiredacțional”, pentru că nu asta vor rândurile de față. Ci doar să analizeze cât știrbește dezvăluirea din statuia lui Ștefan Kovacs.

De frica temniței?

Da, din documente rezultă limpede calitatea de informator a viitorului antrenor. E indubitabil acest lucru. Se întâmpla în anii cincizeci, când mii de români au ajuns în pușcăriile politice, pentru ani mulți de temniță, iar unii dintre ei n-au mai ieșit vii de acolo.

Era „obsedantul deceniu”, când puteai fi săltat pentru te miri ce. Kovacs n-a ajuns în temniță, dar nu pentru că l-ar fi protejat acel angajament, pentru că în închisori și la Canal ajungeau și oameni care serviseră Securitatea.

Să judecăm ca atunci, nu ca acum!

Lucrurile, fie că e vorba de o celebritate precum Kovacs sau de un cetățean anonim care ar fi semnat cu Securitatea, trebuie judecate ca în 1955, nu ca în 2026! Prezentul pune stigmatul trădării aproapelui pe ceea ce atunci era privit ca un lucru de neevitat.

Sigur că pe acele angajamente scrie că ele erau semnate de bunăvoie, însă de multe ori lângă tâmpla semnatarului putea să stea țeava rece a unui revolver.

N-a mai fost bun?

Din dosarul investigat de Justin reiese că după 1963, când Kovacs se mută profesional de la Cluj la București, calitatea sa de informator încetează.

Oare dacă mai era nevoie de serviciile sale, brațul lung al „Secu” nu l-ar fi ajuns și în Capitală? Probabil că a fost abandonat și pentru că „Vasile Munteanu”, în cei opt ani cât a ”servit Patria” la Cluj nu și-a turnat colegii, jucătorii, nu există niciun document al delațiunilor sale, ci doar caracterizările din partea șefilor săi, securiștii clujeni.

Trofeele sunt ale lui „Vasile Munteanu”?

Probabil atunci când a fost luat de la Steaua de Ajax (povestea surprinzătoarei sale numiri acolo s-a scris și s-a spus) angajamentul său cu Securitatea română sau nu s-a știut în Olanda, sau pur și simplu n-a interesat pe nimeni de acolo. Ce treabă avea președintele Van Praag cu bârfoteca scrisă din cartierul Rakoczi al Clujului?

A contat doar ca românul Kovacs să ducă mai departe munca lui Rinus Michels, care cucerise deja o Cupă a Campionilor. Kovacs a știut să facă asta și a mai câștigat încă două CCE. El, antrenorul, nu „elementul de nădejde Munteanu Vasile”!

Unde n-a ajuns detergentul….

În România postrevoluționară s-au dezvăluit multe dosare de Securitate ale unor oameni de mare valoare, care au colaborat întâmplător și nesemnificativ.

Au fost dezvăluiți clar, cu subiect și predicat, venerabili politicieni precum Constantin Bălăceanu Stolnici, Mircea Ionescu Quintus, Alexandru Paleologu, actorii Ion Besoiu sau Dan Puric, poetul Ștefan Augustin Doinaș, jurnalistul Emanuel Valeriu și mulți alții. Altora, persoane importante, li s-au spălat dosarele cu cel mai eficace detergent.

Stigmat peste timp? Nu! Doar o informație!

Ștefan Kovacs e ultimul nume scos la iveală. Cât contează? Mulți români au colaborat cu Securitatea, dar unul singur dintre aceștia a cucerit două Cupe ale Campionilor la rând. Au trecut peste 30 de ani de la moartea lui Kovacs (1920-1995), peste o jumătate de veac de la marile sale performanțe și peste șapte decenii de când caligrafia impecabilă (urmăriți facsimilele!) a antrenorului accepta să devină Munteanu Vasile. Iartă-l, Doamne, și odihnește-l în pace!