INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GRECIA

Răzvan Lucescu & PAOK, primul pas greșit în 2026, chiar în derby!

Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK Salonic // FOTO: Imago Images
Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK Salonic // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 08 februarie 2026 21:55 / Actualizat duminica, 08 februarie 2026 21:55

PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu (56 de ani), a remizat pe terenul celor de la Aris, rivala tradițională, scor 0-0, în etapa 20 din campionatul Greciei. Este primul pas greșit pe care îl face formația românului în 2026, în campionat.

Ultima oară se întâmplase pe 14 decembrie, atunci când PAOK pierduse pe terenul celor de la Atromitos, scor 0-2.

Răzvan Lucescu și PAOK, remiză albă pe terenul rivalilor de la Aris

Aris s-a apărat pe parcursul partidei și a preferat să încerce să înscrie pe contraatac.

PAOK a a controlat jocul, a presat și și-a creat ocazii, dar i-a lipsit precizia la finalizare. Astfel, PAOK nu a reușit să găsească drumul spre gol pentru prima dată după zece partide oficiale.

În prima repriză, oaspeții au fost echipa mai periculoasă. Încă din minutul 3, Pelkas a șutat din interiorul careului, dar Athanasiadis a plonjat la timp, iar mingea a lovit plasa laterală. PAOK a ratat din nou deschiderea scorului în minutul 19, când Zivkovic a șutat de la punctul cu var peste poartă.

Partea a doua a început cu o ocazie pentru Aris. În minutul 47, Racic a șutat de la distanță, însă Pavlenka a plonjat și a reținut. Câteva minute mai târziu, în minutul 53, Pelkas a încercat un șut surprinzător, care a trecut peste poartă.

PAOK a presat pe final, însă n-a găsit calea spre gol.

S-a terminat 0-0, iar echipa lui Răzvan Lucescu se află pe locul 3 în Grecia, cu 45 de puncte, la 3 de liderul AEK. Urmează duelul de pe teren propriu cu Panathinaikos, returul din semifinalele Cupei.

Declarațiile lui Răzvan Lucescu, după Aris - PAOK 0-0: „Sunt și dezamăgit”

„Pot spune că am făcut un meci bun, dar, pe de altă parte, sunt și dezamăgit, deoarece am avut suficiente ocazii să marcăm și să plecăm cu victoria. Nu am ce să le reproșez jucătorilor mei în privința efortului sau a dorinței, este doar păcat că nu am câștigat.

Aris a avut o singură ocazie, la final, și dacă ar fi marcat, ar fi fost o mare nedreptate pentru noi. Am avut meciuri dificile toată săptămâna și am venit să jucăm împotriva lui Aris, care a avut la dispoziție mai multe zile pentru a se pregăti. Dar, repet, nu am ce să le reproșez jucătorilor mei, pur și simplu ne-a lipsit golul.

Noi, ca echipă, avem o anumită anvergură, am dominat jocul, iar acest lucru s-a văzut pe teren. Am avut ocazii mari prin Zafeiris, prin Zivkovic, prin Pelkas și prin Despodov. Toate au fost ocazii foarte mari”, a explicat Lucescu, potrivit metrosport.gr.

Clasamentul la zi din campionatul Greciei

Răzvan Lucescu & PAOK, primul pas greșit în 2026, chiar în derby!
Citește și:
Pedepsit! Daniel Pancu l-a trimis la echipa a doua: „O să înțeleagă până la urmă”
Superliga
Pedepsit! Daniel Pancu l-a trimis la echipa a doua: „O să înțeleagă până la urmă”
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Noutati auto
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Adrian Mutu a răbufnit, după informația dezvăluită de GSP: „La ce înseamnă România, e o rușine”
Superliga
Adrian Mutu a răbufnit, după informația dezvăluită de GSP: „La ce înseamnă România, e o rușine”
Victorie la FIFA! Clubul din Superliga a câștigat procesul și are de încasat 1,3 milioane de euro
Superliga
Victorie la FIFA! Clubul din Superliga a câștigat procesul și are de încasat 1,3 milioane de euro
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Profit.ro
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!