Articol de Romeo Ene - Publicat duminica, 22 februarie 2026, 12:34 / Actualizat duminica, 22 februarie 2026 13:23
Rapid - Dinamo 2-1. Andrei Nicolescu, președintele „câinilor”, a intrat în direct a doua zi după derby-ul pierdut pe Arena Națională. Dinamo a pierdut cel de-al doilea meci din acest sezon cu Rapid, iar șeful clubului recunoaște superioritatea echipei lui Costel Gâlcă.
Nicolescu i-a felicitat pe rapidiști și a precizat că victoria este meritată. Admite că Dinamo a ajuns să aibă un complex față de Rapid. așa cum s-a întâmplat și cu FCSB până în acest sezon, însă speră ca echipa lui să se impună în play-off.
Andrei Nicolescu, declarații după Rapid - Dinamo 2-1: „O noapte grea pentru noi”
Președintele lui Dinamo susține că a discutat cu antrenorul Zeljko Kopic și au ajuns la concluzia că orice ar face, nu pot obține punct împotriva giuleștenilor. Rămâne de văzut dacă formația croatului va sparge gheața în play-off.
Din 2015 n-a mai bătut-o Dinamo pe Rapid.
„A fost o redută bună Rapid. A meritat victoria ieri. Felicitări, mergem înainte, dar o noapte grea pentru noi. Așa s-a scris meciul. În loc să fie 1-0 pentru noi s-a scris meciul la două faze și s-au apărat foarte bine și foarte jos.
Senzația mea a fost tot timpul, cel puțin în repriza a doua, că trebuie să pice golul. Până la urmă nu a picat și Rapid a câștigat. Felicitări, mergem înainte. Ne mai vedem de două ori anul ăsta.
Golul din prelungiri nu mai conta. Undeva între minutele 50 și 80 am avut senzația că vom marca, după care ei au ieșit de acolo, au ținut mingea mai departe, au tras un pic de timp în partea noastră de teren. Una peste alta, o victorie meritată a lor
Din respect pentru arbitraj, pentru domnul Colțescu, nu comentez faza golului anulat. Am vorbit cu Kopic, am simțit că orice am face, deocamdată, Rapid rămâne un complex. Oricum am aborda, oricum s-ar întâmpla lucrurile, la final cumva nu reușim să învingem”, a spus Andrei Nicolescu, pentru fanatik.ro.
„Rapid a devenit un complex pentru Dinamo”
Nicolescu a vorbit în continuare despre echipele din România pe care Zeljko Kopic n-a reușit să le învingă:
„Sunt 4 echipe în România cu care Kopic a jucat și pe care nu le-a bătut niciodată. Într-adevăr, seria este lungă cu Rapid. Ar mai fi Sepsi, care nu mai e în prima ligă, ar fi FC U Craiova, care nu mai e și FC Argeș
Trebuie să trecem peste acest complex, dar e clar că a devenit un complex cum a fost anul trecut sau la începutul sezonului ăsta FCSB. Cum a fost FCSB, așa e acum Rapid.
E o bucurie defensivă și o bucurie pentru selecționerul României că marchează Opruț, care are cât mai multe opțiuni. A marcat Borza, a marcat Opruț. Ce antrenor nu-și dorește să aibă jucători cât mai în formă din care să aleagă?”, a adăugat Nicolescu.
Sincer, nu mă așteptam să pierdem cu Rapid, dar s-a întâmplat din nou și trebuie să mergem înainte, aseară a fost foarte greu. Și Kopic spunea: «am impresia că orice tactică abordăm la final de meci nu reușim să învingem». Așa să fie, să le luăm 6 puncte în play-off.
- Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo
GALERIE FOTO. Imagini de la finalul derby-ului Rapid - Dinamo
VIDEO | Alberto Soro a avut o reușită anulată
Sursă VIDEO: Prima Sport 1
E cel mai bun din lume în domeniul lui și a răspuns la întrebarea: „Ce știi despre România?”