INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

REZUMAT VIDEO Weekend perfect pentru Dan Șucu! După victoria Rapidului, și Genoa a reușit un succes important în campionat » Clasamentul din Serie A

Genoa - Torino (3-0), în etapa #26 din Serie A // FOTO: Imago Images
Genoa - Torino (3-0), în etapa #26 din Serie A // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 22 februarie 2026, 16:21 / Actualizat duminica, 22 februarie 2026 16:58

Genoa s-a impus la scor de neprezentare pe teren propriu în fața celor de la Torino, 3-0, într-un duel al rundei cu numărul #26 din Serie A. Acest succes a venit la o zi distanță după ce Rapid, cealaltă echipă finanțată de Dan Șucu, a câștigat derby-ul cu Dinamo din Superligă, scor 2-1.

Programul complet al etapei #26 din Serie A

„Grifonul” a înregistrat duminică după-amiază primul succes din luna februarie. Celelalte două victorii obținute de Genoa în 2026 au fost consemnate în ianuarie: 3-0 cu Cagliari, respectiv 3-2 împotriva Bolognei.

Genoa câștigă clar cu Torino și se distanțează la șase lungimi de zona fierbinte a clasamentului!

Prima repriză a disputei de pe Stadio Luigi Ferraris a decurs cum nu se putea mai bine pentru formația pregătită de Daniele De Rossi.

Brooke Norton-Cuffy a deblocat tabela în minutul 21, iar Caleb Ekuban a dublat avantajul gazdelor înainte de pauză, mai exact în minutul 40.

Ba mai mult, în prelungirile primului act, Torino a rămas în 10, asta după ce Emirhan Ilkhan a primit direct cartonașul roșu pentru un fault dur asupra lui Lorenzo Colombo, moment în care balanța s-a înclinat decisiv în favoarea „grifonului”.

Scorul final al partidei a fost stabilit în minutul 83, de către nou-intratul Junior Messias, fotbalist care în trecut a îmbrăcat tricoul celor de la AC Milan.

În urma acestui rezultat, „grifonul” lui Șucu a acumulat 27 de puncte și a urcat pe locul 14 în clasament, fiind în momentul de față la șase lungimi distanță de Fiorentina, prima echipă aflată sub linia roșie.

De cealaltă parte, echipa lui Marco Baroni a rămas cu același număr de puncte (27), însă a coborât pe 15 din cauza golaverajului deficitar.

În etapa viitoare din Serie A, Genoa va da piept cu Interul lui Chivu, pe „Giuseppe Meazza”, în timp ce Torino va primi vizita celor de la Lazio.

Clasamentul din Serie A:

Genoa - Torino » Echipele de start:

GENOA (3-4-1-2): Bijlow - Marcandalli, Ostigard, Vasquez - Norton-Cuffy, Malinovskyi, Frendrup, Ellertsson - Baldanzi - Colombo, Ekuban
Rezerve: Leali, Sommariva - Amorim, Cornet, Doucoure, Ekhator, Martin, Masini, J. Messias, Onana, Sabelli, Vitinha, Zatterstrom
Antrenor: Daniele De Rossi

AC TORINO (3-5-2): Paleari - Coco, Maripan, Ebosse - Lazaro, Vlasic, Ilkhan, Gineitis, Obrador - Simeone, Kulenovic
Rezerve: Israel, Siviero - Anjorin, Biraghi, Casadei, Ilic, Ismajli, Marianucci, Njie, Nkounkou, Pedersen, Prati, Tameze, Zapata
Antrenor: Marco Baroni

Stadion: Stadio Luigi Ferraris (Genova)
Arbitru: Marco Guida

Citește și:
Nici 3 victorii nu-i sunt de ajuns! CALCULE: doar așa prinde FCSB play-off-ul, după victoria lui FC Argeș cu Farul!
Superliga
Nici 3 victorii nu-i sunt de ajuns! CALCULE: doar așa prinde FCSB play-off-ul, după victoria lui FC Argeș cu Farul!
La nici 6 luni de la divorț, fostul jucător de la FCSB și-a găsit alinarea în brațele ispitei de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
La nici 6 luni de la divorț, fostul jucător de la FCSB și-a găsit alinarea în brațele ispitei de la Insula Iubirii
Promisiunea lui Dani Coman, dacă FC Argeș o lasă pe FCSB în play-out
Superliga
Promisiunea lui Dani Coman, dacă FC Argeș o lasă pe FCSB în play-out
Tottenham - Arsenal 1-4, cu Radu Drăgușin integralist » Liderul s-a distrat în curtea lui Spurs, care tremură pentru menținerea în Premier League!
Campionate
Tottenham - Arsenal 1-4, cu Radu Drăgușin integralist » Liderul s-a distrat în curtea lui Spurs, care tremură pentru menținerea în Premier League!
Plățile cash vor fi limitate din 2027. România va impune o limită pentru plățile în numerar
Profit.ro
Plățile cash vor fi limitate din 2027. România va impune o limită pentru plățile în numerar
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Prunea a văzut imaginile din lojă și a reaprins disputa: „Înseamnă că e închis la magazin la ora asta”

E cel mai bun din lume în domeniul lui și a răspuns la întrebarea: „Ce știi despre România?”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează