INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ÎNTÂLNIRE

Cadoul neașteptat pe care Wayne Rooney l-a primit de la Diego Maradona: „A fost puțin ciudat”

Diego Maradona și Wayne Rooney / foto: X
Diego Maradona și Wayne Rooney / foto: X

Articol de - Publicat duminica, 01 martie 2026 12:44 / Actualizat duminica, 01 martie 2026 12:44

Wayne Rooney, fostul jucător al lui Manchester United, a dezvăluit o întâmplare petrecută alături de Diego Maradona.

Cei doi s-au întâlnit într-un restaurant din Manchester, iar legendarul jucător argentinian i-a dăruit o cravată.

Diego Maradona i-a dăruit cravata lui Wayne Rooney

Ajuns la 40 de ani, Rooney a povestit o întâmplate inedită alături de legendarul Diego Maradona. Acesta a avut loc în anul 2013, după returul din „optimile” Ligii Campionilor contra lui Real Madrid. După un rezultat de egalitate la Madrid, scor 1-1, Sir Alex Ferguson a decis să-l lase pe banca de rezerve pe Rooney, iar „diavolii roșii” au pierdut 1-2, fiind eliminați din competiție.

„M-a lăsat pe bancă pentru retur. Alex Ferguson m-a chemat și mi-a spus că voi fi pe bancă, ceea ce m-a înfuriat, pentru că am jucat în afara poziției mele, am făcut treaba pentru echipă, ne-am ajutat să obținem o remiză bună în deplasare, iar apoi am pierdut”, a declarat Wayne Rooney, la „The Wayne Rooney Show”.

Maradona a fost pe „Old Trafford” în acea seară, dar ca un vizitator obișnuit al orașului la acea vreme, având în vedere că fiica sa, Giannina, este căsătorită cu fostul atacant al lui Manchester City, Sergio Aguero. Maradona îl lăudase anterior pe Rooney la începutul carierei sale, declarând cu 10 ani înainte de întâlnirea lor că este un talent special pe care englezii ar trebui să-l păzească.

Nu apar des jucători care pot deveni adevărate vedete de clasă mondială.

- a declarat Maradona, după ce l-a văzut pe Rooney, la 17 ani, debutând pentru echipa națională a Angliei în preliminariile Campionatului European din 2004 împotriva Macedoniei de Nord

Cei doi s-au întâlnit după meci, în mod neașteptat, la un restaurant chinezesc, un loc preferat al fotbaliștilor din Premier League.

„Chiar în acea seară am mers la restaurantul „Wing’s” în trening, iar Maradona era acolo. Am făcut o poză cu el și toate cele. El era în costum, cu cravată, iar apoi mi-a dat cravata lui. A fost puțin ciudat, și-a scos cravata, mi-a pus-o mie, iar eu eram încă în treningul clubului”, a povestit Wayne Rooney, potrivit sursei menționate anterior

Cadoul neașteptat pe care Wayne Rooney l-a primit de la Diego Maradona: „A fost puțin ciudat”
Întâlnirea dintre cei doi, Maradona purtând cravata pe care i-a dăruit-o lui Rooney

„Da, încă o păstrez acasă. A fost un moment ciudat, dar eram furios după meci. Am ieșit furios, am băut câteva pahare de vin pentru a-mi îneca amarul. Așa că măcar am scos ceva bun din acea seară, am primit cravata lui Maradona”, a încheiat Rooney.

Citește și:
De nicăieri! Baiaram și-a anunțat plecarea de la Craiova: „Conducerea mi-a promis”
Cupa Romaniei
De nicăieri! Baiaram și-a anunțat plecarea de la Craiova: „Conducerea mi-a promis”
Aryna Sabalenka s-a logodit! Imaginile postate alături de partenerul ei
Tenis
Aryna Sabalenka s-a logodit! Imaginile postate alături de partenerul ei
„Dumnezeu are mai puțină treabă cu fotbalul decât crede Becali!” » Actorul Bebe Cotimanis: „Vrei să spun un fotbalist care mă enervează la culme?”
Superliga
„Dumnezeu are mai puțină treabă cu fotbalul decât crede Becali!” » Actorul Bebe Cotimanis: „Vrei să spun un fotbalist care mă enervează la culme?”
Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Stiri extrasport
Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Profit.ro
Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează