)
Articol de Mitică Docan - Publicat sambata, 11 aprilie 2026 20:11 / Actualizat sambata, 11 aprilie 2026 20:39
În teorie, pentru mulți dintre noi, Sâmbăta Mare ar trebui să fie ultima zi de post. În practică, fiecare a făcut cât a putut, și-a disciplinat mai mult sau mai puțin voința, s-a abținut sau a mâncat diverse. Dincolo de provocările știute, am sesizat o ispită recentă, ascunsă, cu accente dramatice cu care încerc să lupt. Deocamdată, cu puține șanse.
Telefonul îmi spune că am petrecut online, în medie, între 4 și 5 ore pe zi, în ultimele 3 săptămâni. Prin natura jobului, mai trebuie să adaug vreo 10 ore petrecute în fața laptopului, simultan sau nu.
Cu ușurință, asta ar însemna vreo 12-13 ore confiscate zilnic de tehnologie, adică 3 zile full per săptămână petrecute cu ochii într-un ecran. Ca om plătit să urmărească știrile, e oarecum firesc să fac asta. Nu poți condamna cofetarul că mănâncă mult zahăr. Ca „civil”, efectul este, de multe ori, ascuns și devastator. De la epuizare funcțională la un sentiment inconștient de agasare. Nu mai consemnez durerile de spate.
Cu toate acestea, până în urmă cu 2-3 ani, lucrurile păreau oarecum manageriabile.
Cu toții am jucat frenetic Mario și snake pe telefoane Nokia, după care am trecut la Yahoo Messenger și facebook pe laptop. Acum, stăm pe ecranele portabile de 6 inch, pe rețele de socializare ca Instagram și TikTok, în tramvaiul ce duce acasă. Ne-am menținut consumatori avizi de mesagerie instant, jocuri, likeuri, iar dacă ne analizăm, nu pare că s-a schimbat mare lucru în comportamentul nostru online. Doar că a mai apărut un „jucător” esențial în discuție. Algoritmul.
„Homo algoritmicus”
Tehnologia nu mai este mijlocul dependenței, este dependența însăși. Pentru prima dată, aplicațiile au început să învețe despre noi într-un ritm mai rapid decât învățăm noi despre ele. Se adaptează și livrează aproape instantaneu o pânză de păianjen care ține captivă atenția utilizatorului, într-atât încât nu mai știi cine utilizează pe cine. Și, pentru prima oară, aproape tuturor ne este din ce în ce mai greu să ne întoarcem la realitate.
Lumea a petrecut primul deceniu din anii 2000 îngrijorându-se să nu ajungem acel „homo videns” de care avertiza politologul Giovanni Sartori, adică oameni incapabili să păstreze raționamente logice, conceptuale, din cauza abundenței de imagini video gata servite.
Ne-a muncit ideea că televizorul va dilua gândirea critică și că va duce spre o nouă epocă politică, în care imaginea este esențială, iar consistența mesajului va pierde teren în fața tonului vocii. Am văzut această profeție împlinindu-se odată cu ciclul neîntrerupt de știri și reacții live, cu politicieni care se bat pe timpul de emisie și care distrug orice compromis, când apelează la violență verbală necesară captării atenției.
Acum, problema se pune și mai abrupt. Nu știm exact dacă într-un orizont restrâns de timp va mai fi posibil să raționam de orice manieră. Am devenit din vânători vânat, exploatați într-un cerc de interacțiune compulsivă.
Studiile arată cum capacitatea noastră cognitivă a început să decline din cauza consumului exacerbat de ecran, iar atenția umană să fie comparată cu cea a „peștișorilor aurii”. În plus, creierul uman este „rerutat” de celebrele injecții de dopamină, convins să aleagă emoțional, secătuit de resursele necesare ca să „proceseze” realitatea, antrenat la nerăbdare etc. Și, prin asta, mai vulnerabil la algoritmi.
Telefonul și terifiantul „sindrom al vibrațiilor fantomă”
Spre deosebire de televizoarele lui Sartori, „ascensiunea telefonului ca device preferat este mult mai dăunătoare”, notează un articol recent din Washington Post. „Utilizarea telefonului este compulsivă și lipsită de logică. Cu ajutorul telefonului, oamenii pot sta pe rețelele sociale în timp ce se plimbă, se uită la un film sau vorbesc cu cineva și așa mai departe. Practic, acesta întrerupe celelalte activități, ... ducând la conversații mai puțin satisfăcătoare și la relații mai puțin împlinite”.
Drept contrast, WashPo evidențiază un studiu Harvard privind detoxifierea digitală. „După doar o săptămână de utilizare redusă a smartphone-ului, participanții au raportat scăderi ale anxietății (16,1%), depresiei (24,8%) și insomniei (14,5%)”. Beneficiile au fost imense și când renunțarea a fost doar de câteva ore.
Un efect terifiant despre care am aflat recent este „sindromul vibrațiilor fantomă”, când simți că telefonul sună în buzunar, chiar dacă acesta este pus pe masă. E un semn al hiper-vigilenței sistemului nervos, practic un simptom al sevrajului tehnologic. Cred că l-am simțit și pe acesta.
O discuție lungă, un punct de plecare
Dacă cineva a rezistat să citească până în acest punct, probabil a sesizat ironia. Un text scris pe o platformă digitală care condamnă excesul de timp petrecut pe platforme digitale. Și a mai sesizat că nu sunt teribil de multe lucruri noi în a ieși cu o pancartă împotriva timpului pierdut online.
Însă, într-un weekend de Paște, în fața evenimentului fundamental pentru eliberarea omenirii, ar trebui să putem pune telefoanele deoparte și să medităm asupra felului în care ne folosim de ele. Cât mai este voința noastră la mijloc, cât al algoritmilor. Cât ascultăm ce spune familia din jur și cât scrollăm mecanic, indiferenți la cei dragi. Deviceuri, aplicații, jocuri, toate duc de la un punct încolo la o formă de captivitate ce ne diminuează ca oameni și ne transformă într-un fel de materie primă.
Din ce în ce mai mulți teologi vorbesc despre aceste capcane, mult mai bine decât mine.
Hristos a înviat!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
