Articol de Maria Olteanu - Publicat marti, 12 mai 2026, 15:21 / Actualizat marti, 12 mai 2026 17:49
Selecționerul Gheorghe Hagi (61 de ani) va debuta pe 2 iunie pe banca naționalei României, în deplasare, la Tbilisi, în amicalul cu Georgia. Jocul este programat de la ora 20:00.
La TV, testul în care „Regele” îi va conduce pentru prima dată pe „tricolori” va fi transmis pe Antena 1.
Georgia - România, în direct pe Antena 1
Primul meci al lui Hagi la timona primei reprezentative va fi transmis pe Antena 1. După acel joc, naționala va reveni în țară, pentru un al doilea amical, programat în compania celor din Țara Galilor.
Duelul va avea loc pe stadionul Ghencea, pe 6 iunie, de la ora 20:45. Spre deosebire de primul meci, cel de-al doilea test al lui Hagi va putea fi urmărit pe postul Prima TV.
Ulterior, naționala României va începe meciurile oficiale. În toamnă, „tricolorii” vor juca în grupa de Liga Națiunilor 6 partide.
Naționala a fost distribuită în grupă cu Bosnia, Polonia și Suedia, iar toate cele 6 meciuri vor fi transmise doar de Antena 1, cea care a cumpărat exclusiv drepturile de televizare. Astfel, Prima TV nu va mai avea niciun meci al „tricolorilor” în portofoliu.
Lotul preliminar al lui Gică Hagi, pentru debutul la națională
Gheorghe Hagi a anunțat în urmă cu câteva zile lotul preliminar pentru meciurile de debut pe banca primei reprezentative. Pe listă, prima de când a preluat naționala României, se află mai multe nume-surpriză: Otto Hindrich, Tony Strata, Lisav Eissat, Marius Corbu, Ianis Stoica și Florinel Coman.
PORTARI:
Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 0/0);
FUNDAȘI:
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 0/0), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 29/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 9/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 45/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 2/0);
MIJLOCAȘI:
Marius MARIN (Pisa | Italia, 35/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 74/12), Nicolae STANCIU (Dalian | China, 86/15), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 7/0), Marius CORBU (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Adrian ȘUT (Al-Ain | EAU, 8/0), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 45/11), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 53/8), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 35/5);
ATACANȚI:
Ianis STOICA (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep FK | Turcia, 27/7), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2), Louis MUNTEANU (DC United | SUA, 4/2).
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.