Articol de Cosmin Nistor - Publicat miercuri, 13 mai 2026, 15:19 / Actualizat miercuri, 13 mai 2026 15:51
Petrolul Ploiești e anchetată de FRF din pricina lui Mehmet Topal, tehnicianul care conduce echipa fără a deține Licența PRO, obligatorie pentru funcția de antrenor principal în Superligă. În acte, antrenorul principal al Petrolului este Octavian Grigore, fosta legendă a clubului, care ca jucător a avut cele mai multe meciuri la „găzari”
Fostul mare internațional turc a fost instalat pentru a conduce echipa din punct de vedere tehnic, însă lipsa Licenței UEFA PRO a obligat clubul să găsească diferite variante administrative pentru a evita sancțiunile Federației.
Cum a ocolit Petrolul regulamentul FRF
Conform golazo.ro, atât Mehmet Topal, cât și Octavian Grigore și clubul Petrolul vor face obiectul unei anchete disciplinare, după ce directorul Școlii Federale de Antrenori ar urma să reclame situația la Comisia de Disciplină a FRF.
La revenirea sa din primăvara lui 2026, Petrolul l-a trecut în acte pe Octavian Grigore, deținător al Licenței PRO, acesta figurând oficial ca antrenor principal.
În paralel, Mehmet Topal ar fi continuat să conducă antrenamentele și să ia deciziile tehnice importante, fără a apărea însă oficial drept „antrenor principal” în comunicatele clubului.
Mai mult, sursa citată notează că Petrolul a evitat constant să îl prezinte pe Topal cu titulatura oficială de principal, folosind formulări generale în comunicate pentru a evita eventuale probleme regulamentare.
Octavian Grigore a evoluat ca fundaș exclusiv pentru Petrolul Ploiești pe parcursul întregii sale cariere de jucător, între anii 1981 și 2000.
Petrolul îl are acum, în documentele trimise la noi, la FRF, pe Octavian Grigore ca antrenor principal. Vom analiza cine conduce antrenamentele, echipa, cine oferă declarații presei, cu alte cuvinte, cine îndeplinește rolul de principal și dacă acesta este Topal, atunci vom sesiza Comisia de Disciplină, exact cum am făcut-o în cazurile Zicu și Prepeliță
- Lucian Burchel, directorul Școlii de Antrenori
Mehmet Topal nu poate apărea oficial ca „principal”
Din cauza regulamentului FRF, Mehmet Topal nu poate figura în fișa tehnică a meciului ca antrenor principal și nici nu are dreptul oficial de a oferi indicații în picioare la marginea terenului în timpul partidelor oficiale.
Totuși, fostul internațional turc a fost cel care a condus efectiv echipa în ultimele mandate petrecute la Ploiești.
Mehmet Topal a revenit oficial la Petrolul Ploiești pe 28 martie, imediat după despărțirea clubului de Eugen Neagoe. Acesta se află deja la al treilea mandat pe banca „lupilor galbeni”.
Petrolul a mai folosit și alți „antrenori-paravan”
Petrolul ar mai fi apelat și în trecut la diferite soluții pentru a acoperi lipsa Licenței PRO a lui Topal.
În primul mandat, între iunie și decembrie 2024, bosniacul Sanjin Alagic figura oficial ca antrenor principal, în timp ce Mehmet Topal era trecut în acte drept antrenor secund și conducea efectiv echipa de pe bancă.
În aceeași perioadă, Florin Stîngă, aflat în staff-ul tehnic, apărea frecvent la conferințele de presă și susținea declarațiile oficiale ale clubului. În al doilea mandat, din primăvara lui 2025, Petrolul l-a adus inițial pe Ciprian Panait pentru a acoperi formal poziția de principal, însă acesta a plecat după doar o săptămână.
Ulterior, Florin Stîngă a fost trecut oficial ca antrenor principal în acte, ceea ce a permis clubului să încheie sezonul fără sancțiuni administrative, deși deciziile tactice ar fi rămas în totalitate la Mehmet Topal.
Petrolul Ploiești nu este singurul club care a abordat această metodă
Situația de la Petrolul Ploiești nu este singulară în fotbalul românesc. În ultimii ani, mai multe cluburi din Liga 1 au folosit diferite variante pentru a ocoli obligativitatea Licenței PRO.
Și situația lui Ianis Zicu din sezonul actual se încadrează în aceeași categorie. Acesta a început sezonul ca „principal de facto”, fără documentele complete necesare, „principal” fiind Cristi Sava, însă și-a rezolvat situația pe parcursul campionatului.
După plecarea lui Nicolae Dică, Mihai Pintilii a preluat conducerea tehnică a celor de la FCSB, fără a deține Licența Pro. Clubul l-a trecut în acte pe Leonard Strizu, în timp ce Pintilii conducea efectiv antrenamentele și oferea indicațiile tactice. Ulterior, FCSB l-a adus pe Elias Charalambous pentru a îndeplini cerințele regulamentare.
Marius Croitoru a antrenat mai mulți ani în Liga 1 fără a avea calificările necesare în acte. La FC Botoșani, tehnicieni precum Valeriu Bordeanu sau Mihai Ciobanu figurau oficial ca principali, în timp ce Croitoru conducea echipa. Ulterior, atât la FCU Craiova, cât și la revenirea sa la Botoșani, cluburile au apelat la soluții similare, folosind diferiți posesori de Licență PRO pentru a respecta formal regulamentul.
În sezonul promovării și în primul an de Liga 1, Mihai Iosif a fost cel care a pregătit și condus echipa Rapid. Pentru că nu avea Licența PRO, în acte figura ca antrenor principal Adrian Matei. Iosif a fost sancționat în mai multe rânduri de Școala Federală de Antrenori.
Andrei Prepeliță a preluat banca celor de la FC Argeș imediat după retragerea din activitate. Pentru a respecta regulamentul FRF, clubul l-a trecut oficial în acte pe Mihai Ianovschi, deținător al Licenței PRO. Ulterior, Prepeliță a fost suspendat și amendat de comisiile federale.
Ilie Poenaru a obținut rezultate importante cu Academica Clinceni și ulterior cu FC Voluntari, fără a avea inițial dreptul oficial de a fi principal. În diferite perioade, tehnicieni precum Marin Dună au figurat pe foaia de joc pentru a acoperi lipsa Licenței Pro.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.