Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 18 mai 2026, 12:27 / Actualizat luni, 18 mai 2026 16:04
Sorin Cârțu, 70 de ani, trăiește eventul Universității Craiova din postura de președinte, bifând o performanță extraordinară. Ce a spus Sorinaccio după succesul alb-albaștrilor în rândurile ce urmează.
Sorin Cârțu tocmai a făcut „tripla”. Una istorică. A câștigat eventul și ca fotbalist, și ca antrenor, iar acum și ca președinte de club! Fosta glorie a Craiovei Maxima a dialogat cu Gazeta Sporturilor a doua zi după succesul alb-albaștrilor din campionat.
Sorin Cârțu după câștigarea eventului cu Universitatea Craiova: „Și dacă voiam să regizăm o asemenea partidă, nu ne ieșea atât de bine"
„Băgați voi cuvintele de la voi, fiindcă noi nu mai avem cum descrie ceea ce am trăit și trăim. Incredibil, tot. Într-adevăr, de mult n-am mai văzut asemenea bucurie, asemenea trăiri, la un meci de fotbal.
Și am mai prins și eu momente d-astea de fericire. Pe vremea mea (Craiova Maxima), trăiai la alte cote, dar diferit decât sună acum, cu stadionul ăsta nou. E ceva de senzație aici, pe «Oblemenco».
Și dacă voiam să regizăm ultima partidă așa, nu ne ieșea atât de bine. Este? Și cu rezultat, și acasă... Trăiri extraordinare, totul a fost minunat pentru un meci decisiv. Ne-a ieșit absolut tot", a comentat Sorin Cârțu pentru Gazeta Sporturilor.
Poate trece Universitatea Craiova la nivelul următor în Europa? „Trebuie îmbunătățit..."
Ce va urma pentru Universitatea Craiova? Președintele alb-albaștrilor este ferm convins că echipa va performa mai departe și va trece la nivelul următor.
„Acționarii noștri știu că eventul înseamnă că e un alt start pe care trebuie să-l ia. Trebuie updatat tot, ești într-o altă competiție. Sunt convins că vor acționa în acest sens. I-am văzut la multe discuții, văd cum gândesc, așteptau un astfel de moment pentru a veni cu alte îmbunătățiri. Este un grup unitar deosebit. Se înțeleg bine toți cu domnul Rotaru. Și vor acționa în consecință.
Sunt și prieteni. Nu pentru un interes financiar neapărat, dar se merge pe prietenie între acționari. Sunt oameni care nu sunt pe interes, pe meschinărie.
Grupele Champions League sau Europa League? Trebuie îmbunătățit... Dar ăsta e visul. Cei de acum au făcut un lucru deosebit cu câștigarea campionatului, au dovedit o anumită valoare. Dar Champions e altceva, mai trebuie...", a mai spus Cârțu.
În acest sezon, Craiova a jucat în premieră în grupele Conference League și a fost la câteva minute distanță de o calificare în primăvara europeană.
Nu cred că vor fi plecări la plesneală. Pleci dacă ești acoperit, dacă se îndeplinesc anumite condiții financiare. Nu am văzut să vină vreo ofertă scrisă
- Sorin Cârțu, președinte Universitatea Craiova
Sorin Cârțu despre „tripla” din palmaresul personal: „Momentul care mă răsplătește pentru toate sacrificiile mele"
Sorinaccio a bifat o performanță istorică. Eventul câștigat și ca fotbalist, și ca antrenor, și ca președinte de club! Ceva extrem de rar întâlnit la nivel mondial.
„Este un moment care mă răsplătește pentru toată activitatea. Poate erau și alții care meritau... Am fost un om al fotbalului care s-a dedicat sportului sută la sută. Că n-am reușit tot timpul să dau înapoi sută la sută, dar m-am dedicat.
Am făcut sacrificii care m-au costat sănătatea, am sacrificat familia pentru interesul fotbalului sau al echipei unde eram. Este chiar o reușită fabuloasă!
Înțeleg că în lume ar fi Beckenbauer (n.r. Franz Beckenbauer, legenda fotbalului german și a lui Bayern Munchen) care a mai câștigat o astfel de triplă. Nu m-a preocupat niciodată să mă interesez, să mă laud, așa sunt eu, din superstiție. Dacă suntem eu și Beckenbauer pe același palier, sună bine", a punctat Sorin Cârțu.
- Lui Franz Beckenbauer îi lipsește din palmares Cupa Germaniei în calitate de antrenor.
I-am lăsat pe jucători să se distreze cum știu ei mai bine. Este petrecerea lor, nu trebuie să le strici cheful, am stat mai deoparte, cu acționarii, cu prieteni mai vechi. Știu și ei să se distreze, cei de acum, tot așa petreceam și noi
- Sorin Cârțu, președinte Universitatea Craiova
Mesaj pentru Aurel Țicleanu: „Sunt dezamăgit"
Deunăzi, Aurel Țicleanu, fostă glorie a Craiovei Maxima și coechipier al lui Cârțu, a declarat că titlul câștigat de echipa din Bănie ar fi primul din palmaresul clubului condus de Mihai Rotaru.
„Este o echipă înființată în anul 2013, nu are nicio legătură cu Craiova Maxima, la fel cum nici echipa domnului (Adrian) Mititelu nu are", a reacționat Țicleanu vinerea trecută, reaprinzând vechile dispute legate de palmaresul grupării care tocmai a câștigat eventul.
„Nu am ce comenta despre declarația lui Aurel Țicleanu. Mă miră atitudinea lui și dezamăgit de modul cum gândește el despre noi. Dar nu vreau să fac polemică, mai ales cu el sau cu vreun fost coechipier. Au fost prea multe momente frumoase ale Maximei, treaba lor, treaba lui, dacă asta e gândirea lui...", a reacționat Sorin Cârțu.
Dacă începe hegemonia Craiovei? Vedem la anul, apoi mai vorbim. Am luat un campionat, să fim noi sănătoși, să-l luăm și la anul, apoi vom vedea!
- Sorin Cârțu, președinte Universitatea Craiova
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.