Articol de Sergiu Alexandru - Publicat marti, 26 mai 2026, 13:49 / Actualizat marti, 26 mai 2026 13:49
FCSB încearcă să-și salveze sezonul și să prindă cupele europene, dar trebuie să treacă de Dinamo, în barajul pentru Conference League. Astfel, va prinde un loc în turul 2 al preliminariilor celei de-a treia competiții.
După ce a ratat calificarea în play-off, FCSB încearcă să prindă ultimul loc de cupe europene. A învins-o pe FC Botoșani (4-3 după prelungiri), iar acum se va duela cu Dinamo (vineri, 28 mai, 20:30) pentru prezența în Conference League.
După meciul cu FC Botoșani, Gigi Becali a prefațat duelul cu marea rivală și a calculat câți bani ar lua echipa roș-albastră din Conference League. „Ăsta e meci de 10 milioane de euro minimum. Pentru noi, nu pentru ei. Pentru noi e ușoară calificarea. Suntem cap de serie până în play-off”, a declarat Becali la PrimaSport.
Câți bani ar câștiga FCSB din Conference League
Doar că FCSB ar avea nevoie de un parcurs excelent pentru a ajunge la această sumă. Asta pentru că premiile pe care UEFA le oferă pentru Conference League sunt mai mici decât pentru Champions League și Europa League.
Calculul începe de la preliminarii. Pentru fiecare tur trecut (cu excepția play-off-ului), o echipă primește câte 175.000 de euro. Deci pentru turul 2 și turul 3, FCSB ar lua 350.000 de euro. Iar o eventuală calificare în grupa Conference League ar aduce 3,17 milioane de euro.
FCSB va fi cap de serie la toate tragerile din Conference League. Doar că în play-off are nevoie și de noroc, pentru a nu da peste nume ca Getafe, Twente, Dinamo Kiev sau Beșiktaș.
Traseul posibil pentru FCSB în preliminariile Conference League – AICI
Deci o prezență în grupa Conference League le-ar aduce roș-albaștrilor suma de 3,52 milioane de euro. Plus banii din drepturi TV și încasări din bilete. Pentru cele trei meciuri de acasă, FCSB poate încasa în jur de 300.000 de euro, cum s-a întâmplat în anii trecuți.
După calificarea în grupa Conference League, FCSB poate obține bani din bilete, punctele obținute și clasarea la finalul fazei. Iar ca să ajungă la cele 10 milioane de euro dorite de Becali, roș-albaștrii ar trebui să strângă în grupă undeva la 6,5 milioane de euro.
O victorie în grupa Conference League valorează 400.000 de euro
Un egal aduce 133.000 de euro
Cluburile mai primesc și o sumă în funcție de locul pe care termină. Ultima încasează 64.000 de euro, suma crescând cu câte 64.000 de euro cu fiecare loc
Calificarea în 16-imi înseamnă 200.000 de euro
Calificarea în optimi aduce 800.000 de euro
O prezență în sferturi asigură 1,3 milioane de euro
Semifinalele înseamnă 2,5 milioane
Finalistele primesc câte 4 milioane
Câștigătoarea mai primește încă 3 milioane
Sparta Praga a scos 10 milioane de euro
În sezonul actual din Conference League, au fost 9 echipe care au depășit bariera celor de 10 milioane, ultima fiind Sparta Praga. Cehii au terminat grupa pe locul 4, cu 13 puncte (4 victorii, un egal și o înfrângere). Și s-au calificat în optimi, unde au fost eliminați.
Ceea ce înseamnă că FCSB ar trebui să aibă un parcurs asemănător cu al cehilor pentru a putea atinge suma dorită de Becali.
Cele două finaliste, Rayo Vallecano și Crystal Palace, sunt acum la 17,8, respectiv 17,4 milioane de euro încasate. Câștigătoarea va mai primi 3 milioane de euro.
Grupa Conference League se anunță foarte complicată
Pe o simulare făcută de analiștii de la Football Meets Data, în care favoritele și-ar respecta statutul și și-ar câștiga meciurile, în Conference League ar participa o serie de echipe foarte puternice. Printre cele mai bine cotate se numără Atalanta, Braga, Ajax, Freiburg, AS Monaco, FC Copenhaga, Anderlecht, Pafos, Brighton, Getafe sau Panathinaikos.
FCSB, dacă ar prinde calificarea, ar fi în urna a treia valorică, datorită unui coeficient foarte bun (24.000). În timp ce Universitatea Craiova, care începe în preliminariile Champions League, ar avea și ea șanse la grupa Conference League.
Ce echipe ar juca in următorul sezon din Conference League
Urna 1:
Atalanta
Braga
Ajax
Freiburg
AS Monaco
FC Copenhaga
Urna 2:
FC Salzburg
Qarabag
Gent
Anderlecht
Panathinaikos
Pafos
Urna 3:
FCSB
Brighton
Jagiellonia
FC Lugano
AEK Larnaca
Urna 4:
Getafe
Shamrock
KuPS
FC Drita
Borac Banja Luka
Vikingur
Urna 5:
Kairat
Universitatea Craiova
Riga FC
KI Klaksvik
Karvina
OFI Creta
Urna 6:
FC Nordsjaelland
Lillestrom
Levski
Ararat
FC Thun
ETO Gyor
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.