Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 01 iunie 2026, 09:34 / Actualizat luni, 01 iunie 2026 09:43
Vasile Mogoș, 33 de ani, a dorit să transmită un mesaj public celor de la Universitatea Craiova la despărțirea de Cetatea Băniei. Totul s-a viralizat și jucătorii s-au înghesuit să-i ofere o replică.
Unul dintre cei mai sufletiști fotbaliști pe care i-a avut Universitatea Craiova în ultimii ani, Vasile Mogoș s-a despărțit în această vară de noua campioană. Se întoarce în Italia, pentru a fi mai aproape de familia sa.
La despărțire, fundașul central a emis o adevărată epistolă online în care a mulțumit tuturor celor de la Craiova, iar impactul a fost major. Inclusiv Mirel Rădoi i-a trimis un mesaj public, pe lângă colegii alături de care a cucerit eventul.
Mă întorc în Italia. Dacă nu găsesc nimic poate mă las, încep antrenor sau nu știu. Acum, ideea mea e să ajung la familia mea, un pic de odihnă pentru că am și eu nevoie. A fost un an emoționant, perfect
Vasile Mogoș, 33 de ani
Vasile Mogoș la despărțire: „A fost o călătorie trăită cu inima”
„Uneori, cele mai frumoase capitole se încheie cu un amestec de nostalgie și recunoștință. Acest ultim an și jumătate petrecut la Universitatea Craiova a fost mai mult decât o etapă profesională – a fost o călătorie trăită cu inima.
Să ridicăm CUPA și trofeul de CAMPIONI împreună... Acele clipe de magie sunt întipărite pentru totdeauna în sufletul meu. Sunt amintiri pe care le voi purta cu mine oriunde mă va duce viitorul.
Dar, dincolo de trofee, rămân cu voi, fanii. Căldura voastră, pasiunea și atmosfera incredibilă pe care ați creat-o la fiecare meci au fost motorul nostru. Vă mulțumesc că m-ați primit ca pe unul de-al vostru și că ați fost alături de noi la fiecare pas.
Le mulțumesc conducerii, domnului Mihai Rotaru, lui Mario Felgueiras și lui Mister Mirel Rădoi, fără de care acest transfer nu ar fi fost posibil. Mulțumesc COLEGILOR, în special lui Nicușor (Bancu), care în fiecare zi îmi spunea bancuri noi și mă făcea mereu fericit, și lui Fane Baiaram, care m-a suportat, săracu’, un an și jumătate în cameră.
Mulțumesc lui Mister Filipe (Coelho) și staff-ului și fiecărui OM care a făcut parte din această experiență de neuitat. De asemenea, vreau să le mulțumesc tuturor băieților de la Barbacoa, care în fiecare zi au avut grijă de mine.
Plec cu inima plină. Craiova va rămâne mereu parte din mine. Vă mulțumesc pentru tot!”, a scris Vasile Mogoș pe rețelele de socializare.
Ce reacții a născut scrisoarea online a fotbalistului
Mirel Rădoi i-a scris imediat stoperului, răspunzându-i la mesaj.
„Vasile, să aibă Dumnezeu grijă de tine și de familia ta oriunde te va duce viața. In bocca al lupo (n.red „Mult succes” în limba italiană)”, i-a transmis fostul antrenor al oltenilor.
Au mai replicat Vladimir Screciu, Ștefan Baiaram („Mă bucur că te-am cunoscut”), Alex Cicâldău, Assad Al-Hamlawi, Anzor Mekvabishvili, Adi Rus, Tudor Băluță, Nicușor Bancu, Samuel Teles, Mihnea Rădulescu, Lyes Houri, Florin Ștefan și Pavlo Isenko. Dar și alți mulți suporteri ce au apreciat sentimentele și atitudinea fotbalistului.
Mogoș a început fotbalul în Italia, a evoluat pentru Asti, Real Vicenza, Delta PT, Lumezzane, Teramo, Reggiana, Ascoli, Cremonese, Chievo Verona și Crotone. În România a sosit abia în 2023, la CFR Cluj, iar din vara 2025 a trecut la Universitatea Craiova.
În acest sezon a bifat 1511 minute în 22 de partide pentru Universitatea Craiova și nu a avut nicio contribuție ofensivă. Este cotat de site-urile de specialitate la 450.000 de euro.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.