Articol de Daniel Grigore - Publicat luni, 01 iunie 2026, 15:01 / Actualizat luni, 01 iunie 2026 15:01
Federația de Fotbal din Ecuador a anunțat lotul naționalei pentru Campionatul Mondial din această vară. „La Tri” face parte din grupa E, alături de Germania, Curacao și Coasta de Fildeș.
Cu două săptămâni înainte de primul meci la Campionatul Mondial, selecționerul Sebastian Beccacece a anunțat lotul cu care Ecuador merge la luptă la turneul final.
Lista de 26 cuprinde câteva nume mari, doi dintre fotbaliștii find pe teren zilele trecute în finala Ligii Campionilor.
Aceștia sunt stoperul William Pacho (PSG) și fundașul stânga Piero Hincapie (Arsenal). Cel din urmă este capabil să joace și ca fundaș central de picior stâng.
Lotul Ecuadorului pentru Campionatul Mondial
„Suntem serioși. Pentru că acești 26 împărtășesc aceeași foame de succes ca cele 18 milioane de ecuadorieni.
Ei împărtășesc aceeași dăruire precum cei care au avut începuturi umile și au realizat lucruri mărețe. Aceasta este lista noastră și vom arăta lumii ce reprezintă Ecuadorul cu adevărat”, se arată în anunțul lotului.
PORTARI: Hernan Galindez (Huracan), Gonzalo Valle (LDU Quito), Moises Ramirez (AE Kifisia)
FUNDAȘI: Piero Hincapie (Arsenal), Willian Pacho (PSG), Angelo Preciado (Atletico Mineiro), Joel Ordonez (Club Brugge), Felix Torres (SC Internacional), Jackson Porozo (Club Tijuana), Pervis Estupinan (AC Milan), Yaimar Medina (Genk)
MIJLOCAȘI: Moises Caicedo (Chelsea), Alan Franco (Atletico Mineiro), Gonzalo Plata (Flamengo), Kendry Paez (River Plate), Pedro Vite (UNAM Pumas), Jordy Alcivar (Independiente del Valle), Denil Castillo (Midtjylland), John Yeboah (Venezia), Nilson Angulo (Sunderland), Alan Minda (Atletico Mineiro)
ATACANȚI: Enner Valencia (Pachuca), Kevin Rodriguez (Union SG), Jordy Caicedo (Huracan), Anthony Valencia (Royal Antwerp), Jeremy Arevalo (Stuttgart)
366,2milioane de euro valorează lotul Ecuadorului, conform Transfermarkt
În așteptarea turneului nord-american, selecționata din Ecuador va juca un meci de pregătire cu Guatemala (7 iunie).
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.