FOTBAL  »  LIGA 2  »  STEAUA

EXCLUSIV // VIDEO Daniel Oprița a semnat: „Vă spun care e clauza”

Daniel Oprița, antrenorul Stelei // FOTO: GSP.ro
Daniel Oprița, antrenorul Stelei // FOTO: GSP.ro

Articol de , - Publicat miercuri, 08 iulie 2026, 14:18 / Actualizat miercuri, 08 iulie 2026 14:25

Antrenorul Stelei, Daniel Oprița (44 de ani), a vorbit, pentru GSP.ro, despre pregătirea echipei înaintea noului sezon de Liga 2, despre campania de transferuri, obiectivele formației și situația juridică a clubului.

După ce vară de vară a amenințat cu plecarea de la Steaua, tehnicianul a dezvăluit că și-a pus deja semnătura pe noul contract cu roș-albaștrii. El așteaptă ca documentul să fie parafat și de conducerea clubului pentru ca înțelegerea să intre în vigoare.

Din 2019 la Steaua, Oprița că noul acord include o clauză care îi permite să plece dacă va primi o ofertă pe care o consideră potrivită pentru cariera lui.

Oprița intră în al optulea sezon cu Steaua: „Nu cred că vom avea drept de promovare nici în acest sezon”

Oprița a comentat situația juridică a clubului, mărturisind că nu este optimist în privința obținerii dreptului de promovare.

„Nu cred că vom avea drept nici în sezonul acesta. Toată lumea a spus că gata, se rezolvă. Eu am zis să așteptăm să vedem ce se întâmplă. Am văzut și eu o grămadă de soluții care s-ar putea face și nu se fac.

Toată lumea vorbește, dar până la final ceva se întâmplă, ceva nu se vrea. Asta este părerea mea. Ceva se blochează. Nu că nu am avea posibilitatea. Eu am semnat prelungirea contractului, acum trebuie să semneze și clubul (n.r. - râde)”, a declarat Daniel Oprița pentru GSP.ro.

Oprița: „Este greu să mă despart de Steaua”

Tehnicianul admite că în această vară nu a avut oferte concrete din Superligă și a explicat de ce a ales să continue pe banca Stelei.

„Nu prea m-au căutat echipe din Superligă în vara aceasta. A fost o discuție cu Hermannstadt, dar, în situația în care este clubul acum, nici nu prea am avut ce să discut.

Am ales să continui aici. Am o clauză prin care, dacă voi avea o ofertă, pot să plec. Dacă nu, rămân în continuare. Sunt la acest club de aproape șapte ani și este greu să mă despart. Când stai atât de mult într-un loc, la un club cum este Steaua, cu suporterii și oamenii de aici, nu este ușor. Este un club care este la inima mea.”

Tehnicianul a vorbit și despre unul dintre transferurile importante ale verii: atacantul David Barbu (20 de ani), de la Universitatea Craiova:

Mi l-am dorit foarte mult. Este un jucător pe care îl știu, un jucător de Liga 1, mai ales că este și Under. Este un jucător important, care a avut evoluții bune și în prima ligă. Sunt sigur că va fi jucătorul de care avem nevoie.

- Daniel Oprița, antrenorul Stelei

Oprița spune că vrea iar cu Steaua în play-off, dar FRF se pregătește să-l blocheze

Steaua a schimbat o mare parte din lot în această vară, iar Oprița admite că omogenizarea echipei va reprezenta principala provocare înaintea startului sezonului.

„Ținând cont că am schimbat foarte mulți jucători, prima dată trebuie să facem o echipă cât de cât omogenă, să încercăm să-i asamblăm și să înțeleagă ceea ce vreau eu să joace. Este mai greu acum, trebuie să le explic, să o iau iar de la capăt, sunt jucători noi și nu va fi ușor.

Dar eu am încredere în ei, pentru că, pe hârtie, arată destul de bine. Chiar dacă nu sunt foarte mulți, eu cred că putem cel puțin să prindem play-off-ul”, a adăugat Daniel Oprița.

  • Cu toate că acesta vrea participarea în play-off, deciziile care se vor lua la nivelul Comitetului Executiv FRF pot bloca dorința lui Oprița. Una dintre temele cele mai importante de pe ordinea de zi a ședinței din iunie, care a fost abordată inițial încă din ședinta din aprilie, la propunerea președintelui Răzvan Burleanu, a fost cea ca în ca în play-off-ul Ligii 2 să nu se mai permită participarea echipelor fără drept de promovare.

  • Se pare că la ședința din luna iunie, toți membrii Comitetului Executiv sunt de acord cu această modificare, dar totul a rămas încă în dezbatere.

  • Surse federale susțin că "cel mai probabil, proiectul va fi adoptat la viitoarea ședință a Comitetului Executiv, astfel că din sezonul următor, echipe precum Steaua sau FC Bihor, cum s-a întâmplat în campionatul trecut, să nu mai poată juca în play-off Liga 2"

Daniel Oprița a semnat: „Vă spun care e clauza”
Oprița și elevii lui au jucat în play-off în 4 dintre ultimele 5 ediții ale Ligii 2 // Foto: Facebook Steaua București

Suporterii sper să nu cedeze și ei și să fie alături de noi. Știu că și-au pierdut răbdarea și entuziasmul, dar dacă tot au fost de la început și au îndurat atâtea, să meargă până la capăt.

Probabil, până la urmă, Steaua va reuși să promoveze. Să fie în continuare alături de echipă și să vină în număr cât mai mare la stadion.

- Daniel Oprița

  • Oprița o pregătește pe Steaua din 2019 și a adunat 155 de meciuri pe banca formației din Ghencea. De-a lungul carierei le-a mai antrenat pe Juventus București, CSM Reșița, FC Voluntari și CS Mioveni.

  • În sezonul trecut, Steaua a evoluat în play-off-ul Ligii 2, competiție pe care a încheiat-o pe locul 5.

Citește și:
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
UEFA l-a exclus de urgență din Europa League pe Andrei Chivulete!
Superliga
UEFA l-a exclus de urgență din Europa League pe Andrei Chivulete!
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (3)
Dezinformare
Dezinformare  •  08 Iulie 2026, 15:11

OBIECTIVE, TRANSFERURI, pentru ce , pentru ce????? E de noaptea minții!!!! Cum ma sa arunci bani cu nemiuita din buzunarul românilor, pt ce!

unuldepestrada
unuldepestrada  •  08 Iulie 2026, 14:58

Pentru cei care n-au chef sa citeasca tot articolul: Nu am gasit echipa si raman la astia sa iau un salariu pana primesc vreo oferta si apoi m-am carat.

ionnis
ionnis  •  08 Iulie 2026, 14:55

Sa lucrezi la stat cu 5.000 de Euro salariu si sa nu ai niciun obiectiv de atins de 7 ani, cum sa nu iti convina? A luat Oprita 420 de mii de Euro si mai vin 60 de mii anul asta, sau poate i-a marit comandantul salariul la 6.000. Trai pe vatrai

Vezi toate comentariile (3)
Comentează