FOTBAL  »  NATIONALA  »  GSP LIVE

EXCLUSIV Gabi Tamaș, ferm: „Cel mai titrat jucător de la naționala României de azi își risca cariera și s-a transferat!”

Gabi Tamaș a jucat pentru România la Euro 2008, foto: Imago Images
Gabi Tamaș a jucat pentru România la Euro 2008, foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 20 august 2026, 14:09 / Actualizat joi, 20 august 2026 14:15

Ce așteptări are Gabi Tamaș de la echipa națională cu Gheorghe Hagi selecționer? „Vreau să ies și eu în stradă la un Mondial!”.

Invitat la GSP Live, Tamaș, 42 de ani, a fost chestionat despre România cu Hagi pe bancă. În septembrie va debuta campania din Liga Națiunilor, unde înfruntăm Suedia, Bosnia și Polonia.

„E foarte greu să vorbești despre echipa națională... Eu îi urez lui Gică Hagi să ne ducă unde ne-a fost odată locul. Chiar asta îmi doresc”, spune Tamaș, 67 de selecții la prima reprezentativă.

Gabi Tamaș, despre echipa națională: „Vreau să mă bucur și eu de o victorie mare a României!”

Fostul fundaș central admite și că „este o muncă grea la echipa națională, ați văzut foarte bine că de ani buni nu ne-am mai calificat la Mondial.

Asta vrea lumea, Mondialul, după care suspinăm. Și suferim și după jocul care a fost odată, când eram comparați cu spaniolii la posesie, la tehnică, eram tehnici, mingicari”.

Actualul manager de la ASA Târgu Mureș continuă astfel: „La echipa națională n-ai timp foarte mult să lucrezi cu jucătorii. Fotbaliștii vin cu alte filosofii de la cluburile lor, de la antrenorii lor. Este foarte greu, dar chiar mă rog la Dumnezeu să-i reușească lui Gică Hagi. Credeți-mă!

Că vreau să ies și eu în stradă la un Mondial, vreau să mă bucur și eu de o victorie a României când bate o echipă mare, vreau să mă bucur și eu de un joc de fotbal adevărat. Asta sperăm cu toții, că Gică Hagi va putea implementa aceste lucruri la echipa națională”.

„Drăgușin își risca cariera, dacă rămânea rezervă în Anglia”

Tamaș crede că Radu Drăgușin (24 de ani) a ales excelent când a plecat de la Tottenham ca să revină în Serie A, la Fiorentina. Fundașul central e unul dintre oamenii de bază ai naționalei noastre.

Gabi Tamaș, ferm: „Cel mai titrat jucător de la naționala României de azi își risca cariera și s-a transferat!”
Fiorentina l-a împrumutat pe Radu Drăgușin de la Tottenham, foto: Imago Images

„Cred că fotbalul italian este ca o mănușă pentru el. Poate a vrut să încerce Anglia, să vadă și cum este Premier League, e visul oricărui fotbalist.

Mă bucură faptul că a plecat, că n-a stat, mai ales că vorbim despre cel mai titrat jucător de la națională. Că dacă stăteai prea mult să fii rezervă, poate îți riscai cariera. Și cred că a făcut un pas foarte important în carieră, transferându-se imediat la Fiorentina. E Italia, știe fotbalul de acolo, se descurcă foarte bine”, a comentat Tamaș, la GSP Live.

30 de selecțiiși un gol a adunat Drăgușin la naționala României

VIDEO INTEGRAL | Emisiunea GSP Live cu Gabi Tamaș:

Citește și:
Portarul devenit celebru în timpul Campionatului Mondial se iubește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni
Stiri extrasport
Portarul devenit celebru în timpul Campionatului Mondial se iubește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni
Gabi Tamaș a răbufnit la GSP Live: „Hai să rupem carnetele și să plecăm acasă!”
Superliga
Gabi Tamaș a răbufnit la GSP Live: „Hai să rupem carnetele și să plecăm acasă!”
Vi-o mai amintiți? Ce face astăzi jucătoarea care a învins-o pe Simona Halep în prima ei finală WTA: „Nu îmi lipsește tenisul”
Tenis
Vi-o mai amintiți? Ce face astăzi jucătoarea care a învins-o pe Simona Halep în prima ei finală WTA: „Nu îmi lipsește tenisul”
Emil Săndoi, „Eugen” de la Securitate: „Știe ce are de făcut la lot” + Ce a scris despre Gică Popescu „Petrescu” și conexiunile incredibile cu dosarul de agent al „Baciului”
Superliga
Emil Săndoi, „Eugen” de la Securitate: „Știe ce are de făcut la lot” + Ce a scris despre Gică Popescu „Petrescu” și conexiunile incredibile cu dosarul de agent al „Baciului”
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează