Articol de Marius Mărgărit - Publicat joi, 12 aprilie 2018 12:40
Ediția de azi a Gazetei Sporturilor dedică 9 pagini de excepție stadionului Ghencea, care pe 9 aprilie a împlinit 44 de ani de la construcție. (Detalii aici)
Gabi Balint a acordat un interviu Gazetei Sporturilor și a vorbit despre amintirile legate de Ghencea: "Când am ajuns în Ghencea, mă pregăteam de BAC și îmi plăcea să stau să învăț pe gazon, să simt iarba aia perfectă, să îmi imaginez vuietul tribunelor"
Prima întâlnire dintre Gavril Pele Balint și stadionul din Ghencea a avut loc în primăvara lui '81, când jucătorul s-a transferat la Steaua. "A fost wow! Văzusem stadionul la televizor, dar să fiu acolo chiar a fost ceva special", își amintește fostul internațional.
- Domnule Balint, ce senzație aveți acum, că știți că se va dărâma Ghencea?
- Îmi pare rău, normal. Dar ce să fac, doar n-o să plâng! Se face unul nou, mai frumos, mai modern. Se schimbă timpurile. Din păcate, odată cu dispariția arenei mor și amintirile, asta-i clar. Rămân în noi, cei care am fost acolo, însă pentru generațiile care vor veni n-o să mai însemne nimic. Și ce de amintiri s-au strâns!
- Care sunt cele mai dragi?
- Nici nu știu de unde să încep. Debutul cu FC Olt, în '81. Era al doilea meu meci la Steaua, fiindcă prima dată jucasem în Cotroceni. Apoi, meciul cu Anderlecht, când am și marcat în acel 3-0 din 1986. Partida cu Danemarca, din '89, în care am înscris de două ori. Ce tânăr eram, ce plete aveam! Un gol, al victoriei, într-un meci cu Dinamo, când am intrat pe final, la 1-1. Hattrick-ul cu Baia Mare, când unul dintre goluri l-am dat cu spatele, că a degajat portarul în mine. Sunt multe, multe amintiri frumoase.
- Cele triste?
- Puține, că aveam trupă și la Steaua, și la națională. Un meci când ne-a bătut Dinamo cu 3-0, apoi înfrângerea cu același scor cu Bulgaria, după Mondialul din '90.
- Cum a fost prima întâlnire cu stadionul din Ghencea?
- A fost wow! Îl văzusem eu la televizor, dar să fiu acolo chiar a fost ceva special. Era atâta istorie, jucaseră acolo atâtea nume mari. Avea un farmec aparte, imposibil de descris. Parcă simțeam tot trecutul ăla, eram mândru că ajunsesem și eu acolo. Îmi amintesc că repetam pentru BAC. Îmi luam o pătură, o puneam pe gazonul ăla perfect și învățam acolo, citeam, scriam. Ce gazon făcea nea Rudy Konrad! Îți era și milă să calci pe el. Stăteam acolo ore întregi, să simt iarba, îmi închipuiam vuietul tribunei, mă vedeam jucând. Țin minte atmosfera de la unele meciuri. Îmi plăcea la nebunie să joc pe partea cu tribuna oficială.
- Cantonamentul, camerele, clubul jucătorilor.
- Se dărâmă toate, n-o să mai rămână nimic. Stăteam în cameră cu Belo. Apoi, când a venit și Hagi, am mai băgat un pat în cameră, să stăm toți trei. La clubul nostru jucam rummy sau ne uitam la filme, la video. Pe pereți erau poze cu marii jucători ai Stelei. Era frumos. Eu eram și responsabil cu muzica. Ascultam de-ale nostre, anii '80, Modern Talking, ABBA, Boney M, George Michael. Aveam și atelier de cizmărie, unde ne mai reparam ghetele. Loți Boloni își făcuse cabinet stomatologic.
- Care va fi senzația când vă veți duce la primul meci pe noua arenă?
- O senzație de nou, dar de rece. Așa, ca pe un stadion oarecare. O să mi se strângă puțin inima reamintindu-mi ce a fost. Nu, nu va mai fi la fel, e clar. Nu va mai avea nimic de-a face cu stadionul tinereții noastre, al victoriilor nostre. Asta e, mergem înainte! Important e ce ne-a rămas în suflete. Și că noi, dar și oamenii, cei care au fost acolo, ne vom mai aminti de ceea ce a fost.
