FOTBAL  »  Superliga  »  PREGĂTIREA RETURULUI

17 formaţii vor efectua cantonamente în Antalya

Articol de GSP - Publicat marti, 05 ianuarie 2010 00:00

Toate echipele din primul eşalon, în afara Universităţii Craiova, şi-au programat deja pentru această iarnă cel puţin câte un stagiu de pregătire în Antalya, în timp ce pe poziţia secundă se clasează zonele montane, deşi până acum destinaţiile erau împărţite între Turcia, Cipru, Italia sau Spania.

Campioana Unirea Urziceni se va reuni la 11 ianuarie şi este prima echipă care va ajunge în această iarnă pe tărâm turcesc, având programat un cantonament în staţiunea Belek, între 13 şi 24 ianuarie, deşi iniţial, înainte ca Dan Petrescu să plece de la echipă, s-a discutat pentru un stagiu la Oliva Nova, acolo unde s-a pregătit şi anul trecut. Ialomiţenii vor reveni în ţară pentru doar patru zile, după care în perioada 28 ianuarie-8 februarie vor efectua un nou stagiu în Turcia, de această dată în Antalya, unde vor susţine şi mai multe partide amicale.

Vicecampioana FC Timişoara, al cărui lot se reuneşte sâmbătă, se va antrena timp de aproape o lună în Turcia, pe durata a două stagii de pregătire. Primul între 16-27 ianuarie, iar al doilea în perioada 30 ianuarie-12 februarie.

Steaua va avea un program aproape similar cu cel al bănăţenilor, cu excepţia faptului că se va reuni miercuri, iar al doilea cantonament din Antalya este programat între 30 ianuarie-13 februarie.

Liderul la zi al Ligii I, CFR Cluj, are programată reunirea la 10 ianuarie, şi se va pregăti aproape o lună în Antalya, între 16-28 ianuarie, când e programat primul cantonament, şi 3-13 februarie, când va avea loc al doilea stagiu şi unde va disputa patru jocuri de pregătire.

Tehnicianul lui Dinamo, Cornel Ţălnar, a decis ca prima perioadă de antrenamente din această iarnă să fie dedicată pregătirii fizice, astfel că lotul se va reuni la 11 ianuarie, iar între 15-25 se va antrena la Poiana Braşov, cu un singur meci de pregătire, în ultima zi. Apoi, între 28 ianuarie-11 februarie, roş-albii au programat un stagiu în Antalya, unde este de aşteptat să dispute cinci partide de verificare.

Lotul Rapidului se va reuni luni, sub comanda lui Nicolae Manea, iar la fel ca anul trecut, primul cantonament va fi efectuat la Poiana Braşov, acolo unde giuleştenii se vor caza la unul dintre hotelurile lui George Copos, în perioada 18-27 ianuarie. Formaţia bucureşteană va susţine al doilea stagiu în Antalya, între 1-12 februarie, după care va continua antrenamentele în ţară.

Formaţia Pandurii Targu Jiu are programată reunirea marţi, după care va efectua vizita medicală la Craiova şi apoi va susţine un stagiu montan, în staţiunea Rânca, între 14-22 ianuarie. Elevii lui Ciobotariu vor primi două zile libere, după care între 25 ianuarie-8 februarie se vor pregăti în regiunea Antalya, unde au şi mai multe jocuri amicale în compania unor echipe din străinătate.

Echipa pregătită de Viorel Moldovan, FC Braşov, are programată reunirea la 11 ianuarie, după care în următoarele două zile este programată vizita medicală. Deşi tehnicianul anunţase că îşi doreşte un cantonament în Spania, la Oliva Nova, în cele din urmă conducerea a organizat un stagiu în Antalya, între 20-31 ianuarie. Cel de-al doilea va fi programat în perioada 5-12 februarie, iar cel mai probabil destinaţia va fi tot regiunea Antalya.

Jucătorii lui FC Vaslui se vor reuni sâmbătă, după care vor efectua vizita medicală, iar la 11 ianuarie vor pleca în Germania, pentru un cantonament de 12 zile la Goch, dedicat exclusiv pregătirii fizice, fiind singura echipă din Liga I care a ales această ţară ca destinaţie pentru un cantonament de iarnă. Al doilea stagiu este programat între 27 ianuarie-9 februarie în Antalya.

Oţelul Galaţi şi-a amânat reunirea cu o zi, urmând ca elevii lui Dorinel Munteanu să efectueze primul antrenament din 2010 la 8 ianuarie. Timp de o săptămână, formaţia moldavă se va antrena în localitate, după care între 14-25 ianuarie va fi cantonată la Poiana Braşov. În perioada 30 ianuarie-12 februarie, gălăţenii se vor afla în provincia turcă Antalya, când au programate şi cinci meciuri amicale.

Lotul Astrei Ploieşti se va reuni la 11 ianuarie şi se va pregăti în localitate până la 17 ianuarie, după care se va deplasa în Turcia pentru un cantonament de două săptămâni în Antalya. Elevii lui Nicolo Napoli vor reveni în ţară pe 5 februarie şi vor continua antrenamentele la Ploieşti până la debutul returului, programat la 20 februarie.

Una dintre echipele cu grave probleme financiare ale campionatului, Politehnica Iaşi va efectua şi ea două cantonament în această iarnă, totalizând 25 de zile. Primul stagiu va fi la Poiana Braşov, între 11-21 ianuarie, iar pentru al doilea formaţia pregătită de Petre Grigoraş se va deplasa în Antalya, pe 27 ianuarie, unde se va pregăti timp de două săptămâni.

Nou-promovata Unirea Alba Iulia are programată reunirea la 11 ianuarie şi se va pregăti în localitate timp de două săptămâni. Între 24 ianuarie şi 5 februarie, alb-negrii vor fi cantonaţi în Antalya, când vor avea şi mai multe partide de verificare.

O altă formaţie venită din eşalonul secund, Internaţional Curtea de Argeş se va reuni tot luni, iar între 21 ianuarie şi 6 februarie, va efectua un stagiu sub comanda noului antrenor, Ionuţ Badea.

Ceahlăul Piatra Neamţ a fost prima echipă care s-a reunit pentru pregătirea returului, luni, când jucătorii lui Gheorghe Mulţescu au efectuat şi vizita medicală la INMS Bucureşti, iar timp de două săptămâni vor fi cantonaţi la propriul stadion. Imediat după, nemţenii se vor pregăti timp de două săptămâni în Antalya.

Lotul lui Gaz Metan Mediaş se va reuni joi şi urmează să se pregătească în localitate până la 21 ianuarie, după care va pleca în Antalya pentru un cantonament de 10 zile. Apoi, conducerea încearcă să mai programeze un stagiu, însă destinaţia nu e cunoscută până acum.

Penultima clasată, Gloria Bistriţa, care l-a numit marţi în funcţia de antrenor principal pe Marius Şumudică, s-a reunit în cursul aceleiaşi zile şi deşi avea programat un cantonament de o săptămână la Pasul Tihuţa, oficialii ardeleni au decis să-l anuleze, fără să dezvăluie şi motivele, astfel că pregătirea va continua în localitate până pe 14 februarie. Atunci, Gloria se va deplasa în Antalya pentru un stagiu de pregătire de 10 zile.

Singura echipă din Liga I care nu a organizat deocamdată niciun cantonament este Universitatea Craiova, oficialii aşteptând numirea antrenorului principal pentru a definitiva programul de iarnă. Totuşi, conducerea are în vedere un stagiu, cel mai probabil tot în Antalya, însă mai este luată în calcul şi varianta Cipru.

Prima etapă a returului sezonului 2009-2010 din Liga I este programată la 20 februarie.

Sursa: NewsIn

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează