FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Borcea şochează: "Mă retrag, gata!"

A început Jihadul între acţionarii lui Dinamo.
A început Jihadul între acţionarii lui Dinamo.

Articol de - Publicat luni, 09 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 08 ianuarie 2012 22:05

Acţionarul roş-albilor a anunţat aseară de la Miami că va veni zilele viitoare în Bucureşti şi va demara discuţiile pentru a-şi vinde acţiunile ca să încheie conturile cu clubul.

Cristi Borcea a făcut o declaraţie-şoc aseară la GSP TV: "Sîmbătă vreau să vin în ţară şi sînt decis să mă retrag din acţionariatul lui Dinamo! Gata, plec!". Omul de afaceri deţine 33 la sută din acţiunile clubului, o cotă egală cu cele ale lui Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu, persoanele cu care a avut contre dure şi jignitoare în ultimele zile.

"Trebuie să mi se dea toţi banii investiţi, normal, după care plec. Cu domnul Badea voi cădea de acord fără probleme. Gata, s-a umplut paharul! Eu vreau să mă liniştesc, aşa că închei conturile. Săvulescu a învăţat prea repede, să arate ce ştie acum! Să-i dea Dumnezeu sănătate şi noroc! Dacă e puternic, să arate asta tuturor", a mai declarat pentru gsp.ro.

Cadou de adio: Wesley plus Goga
Borcea a mai anunţat: "O să prelungesc contractele jucătorilor cărora le-am promis: Niculae, Dănciulescu, Munteanu, Kone, Rus, Moţi, Bălgrădean, Ţucudean. Apoi, dau eu 900.000 de euro pentru a-l aduce pe Wesley, că aşa am promis, mi se scad mie banii din datoriile pe care le au la mine!".

Apropiaţi de-ai lui Borcea susţin că acţionarul are înţelegeri clare cu Gigi Becali şi Marian Iancu pentru a-i aduce pe Bicfalvi, Tameş şi Curtean dacă se va răzgîndi şi va rămîne! "Cînd va ajunge sîmbătă în ţară, dacă se suceşte şi nu mai se retrage, cei trei vor veni la Dinamo. De aceea tot face Goga nazuri cu Vasluiul, că este în discuţii şi cu Borcea", au comentat oficiali ai roş-albilor.

8 milioane de euro a investit Cristi Borcea la Dinamo în ultimii 15 ani, conform unor estimări personale

Takayuki e scump
"Cîinii" insistă pentru transferul niponului Astrei, Takayuki Seto, iar Nicolae Badea va discuta azi, din nou, cu Ioan Niculae pe marginea afacerii. Fotbalistul de 25 de ani ar scoate, în total, 700.000 de euro din conturile roş-albilor. Jumătate acum, jumătate la un viitor transfer. Dinamoviştii îl preferă pe japonez în detrimentul stelistului Eric Bicfalvi, 23 de ani, care nu are fani nici printre jucători, nici printre suporteri. Dacă îl rezolvă pe Takayuki, perioada de transferuri se încheie pentru liderii Ligii 1.

Diabate costă 500.000 de euro
Formaţia de pe locul 16 din Ligue 1, Dijon, insistă să-l ia pe Zie Diabate, fundaşul stînga de 22 de ani al roş-albilor, aşa cum a anunţat Gazeta de duminică. Francezii au acceptat propunerea iniţială făcută de către "cîini, 200.000 de euro acum, plus 300.000 de euro la transferul ulterior, însă românii s-au sucit şi au cerut întreaga sumă la semnarea actelor. Cei de la Dijon au strîmbat din nas, dar au anunţat că vor anunţa decizia lor finală la sfîrşitul săptămînii.

Doi zambieni în probe
Pe lîngă neamţul Grote, care va continua testările, doi zambieni propuşi de antrenorul Dario Bonetti vor da probe de joc întreaga săptămînă sub comanda lui Ciobi. Kabve Rodrick şi Macha Lewis, ambii de 19 ani, au ajuns de sîmbătă în Capitală şi joacă mijlocaş ofensiv, respectiv atacant. Bonetti este scouter neoficial al clubului, acum fiind liber de contract.

Kone dă piept cu Drogba
Djakaridja Kone va rata o bună parte a pregătirilor "cîinilor", mai exact primul cantonament. Şi cel de-al doilea este în pericol, dacă "naţionala" pe care o reprezintă, cea a Burkinei Fasso, va ajunge în fazele superioare ale Cupei Africii pe naţiuni, competiţie ce se va desfăşura în perioada 21 ianuarie-12 februarie. Titular la prima reprezentativă, dinamovistul va juca în grupă contra Angolei (22 ianuarie), a Coastei de Fildeş (26 ianuarie) şi a Sudanului (30 ianuarie). Kone încă nu a semnat prelungirea contractului cu Dinamo, dar impresarii şi jucătorul au transmis acordul verbal, de principiu.

Inbox
- Crescut în Ştefan cel Mare, Alexe a anunţat ferm: "Niciodată nu aş merge la Steaua, pentru nimic în lume! Mai bine renunţ la fotbal".
- Roş-albii se reunesc în această dimineaţă la INMS, la vizita medicală, iar de mîine pînă sîmbătă vor rămîne la Săftica într-un stagiu centralizat.
- Florin Bratu (32 de ani): "Vreau să mai joc în viitor pentru "cîini", dar nu mă gîndesc acum să plec de la Mediaş. Mai am un an şi jumătate contract cu ardelenii, vreau să-mi las amprenta la acest club. Sînt orgolios şi voi arăta asta".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (44)
ovidiu717
ovidiu717  •  09 Ianuarie 2012, 22:45

da frate,a bagat 8 milioane,dar cat a scos?...trebuie facute calcule clar in functie de intrari si iesiri!

vanelul
vanelul  •  09 Ianuarie 2012, 22:33
Postat de puricosul pe 09 Ianuarie 2012, 19:34

Toti stie ca Borcea nu poate sa stea fara Dinamo, locul lui este langa echipa

Taci, spurcat sub acoperire! :D

vanelul
vanelul  •  09 Ianuarie 2012, 22:30

Da' ne mai ameninta asta mult ca pleaca?! Sa plece odata ca e o mizerie!

Vezi toate comentariile (44)
Comentează