Articol de GSP - Publicat luni, 30 iulie 2007 00:00
Dinamo s-a impus la limita la Buzau, gratie reusitelor lui Cristea si Niculescu
Deschiderea de campionat cu victorii pentru Steaua si Rapid, in cel mai nebun sezon din fotbalul romanesc, a aruncat un plus de presiune in stefan cel Mare. Orice alt rezultat in afara unei victorii la Buzau aducea din start o lungime in spatele rivalelor la titlu pentru trupa ros-alba, pusa sa lupte in Cring impotriva unui intreg oras cu istorice simpatii steliste.
Nu le-a fost usor "ciinilor" sa razbeasca prin mijlocul unei asemenea atmosfere ostile, asezonata cu ambitia unei formatii buzoiene ajunsa din nou la festinul ligii intii dupa 20 de ani de exil. Purtata pe valuri de entuziasm, Gloria s-a aruncat cu mult curaj peste careul lui Lobont. Iovita (4) si Cl. Ionescu (7) au destabilizat defensiva bucuresteana, surprinsa parca de vigoarea unor adversari fara veleitati de mari campioni. Apoi, Ionescu si Paleacu au inventat un "un-doi" la marginea careului dinamovist, primul a sutat in blocajul unui fundas, mingea a deviat la Iovita, care l-a executat cu o diagonala de matematician pe Lobont (25). Oaspetii nu si-au revenit din pumn, gasind greu drumul spre buturile adverse, dar au egalat la o ezitare a buzoienilor: Zicu a executat un corner pina la Cristea, iar "torpila" mijlocasului a directionat balonul direct in plasa, de la 25 de metri, printr-o padure de picioare.
socul Claugol
Mitanul secund a pornit insa cu un soc electric direct pe spinarea buzoienilor. Dinamo a obtinut o lovitura libera de la 20 de metri lateral stinga, unde maestrul Niculescu a ridicat spinzuratoarea: executie magistrala pe linga un Barbu siderat (48). "Ciinii" intorsesera scorul la 2-1, avantaj minim pe care si l-au gestionat judicios pina la final. suleap (55), Eze (58), si Bratu (73) n-au mai putut schimba tabela, devenita singurul colt luminos din stadion intr-un ultim sfert de ora disputat aproape in bezna.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP