FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - ASTRA 1-0

Cornel Dinu se miră de tactica aleasă de Cornel Ţălnar: "De ce ne retragem la 1-0?!"

Articol de GSP - Publicat marti, 02 aprilie 2013 00:00 / Actualizat marti, 02 aprilie 2013 01:17

Cornel Dinu e surprins de strategia adoptată de Ţălnar după ce Dinamo a marcat cu Astra (Detalii aici) şi spune că roş-albii trebuie să fie ofensivi, nu speriaţi


- Domnule Dinu, Dinamo a cîştigat cu Astra şi a ajuns la două puncte de locul 3. Cum vi se pare jocul echipei?
- S-a văzut o ocupare bună a terenului şi o preocupare a posesiei în prima repriză cu Astra, însă, în partea a doua, Dinamo s-a retras puţin încercînd să joace pe contraatac, ceea ce nu e pe gustul meu. Eu cred că trebuie să te duci peste adversar pînă la Vladivostok, în propria văgăună, pentru a fi sigur că-l învingi.

- Poate că s-a jucat şi la rezultat, avînd în vedere şansele destul de mici pentru calificarea în cupele europene.
- E de înţeles că acum se joacă şi la rezultat. Aceste corecturi ale jocului nu se pot face peste noapte. Schematismul la care se lucrează nu poate să apară deja ca un act reflex după numai două luni de zile. De-abia se însuşeşte în această perioadă, e nevoie de timp şi de piese.

"Găman şi Mureşan sînt glume de stoperi!"
- Ce anume credeţi că trebuie îmbunătăţit în jocul echipei?
- Trebuie să crească viteza de joc pe benzi şi o mai bună sincronizare a relaţiilor de finalizare din zonă centrală. Îngrijorător este că Dănciulescu aleargă, la vîrsta lui, mai mult decît ceilalţi trei atacanţi ai lui Dinamo! Drept dovadă că nu au existat acţiuni în zona centrală în repriza a doua este că nici una dintre «glumele» de stoperi ai Astrei, Găman şi Mureşan, unde se putea mînca o pîine bună, nu au mai fost presaţi de jucătorii lui Dinamo.

- Vi s-a părut că Astra arată ca o echipă aflată pe poziţia secundă în clasament?
- Priceperea celor de la Astra a fost ca în unele momente în care trec contrabandiştii cu marfă de contrabandă, iar vameşii se fac că nu observă. Dovadă fiind aruncarea tîrzie în luptă a lui Tembo şi a lui Budescu, jucători ce puteau ridica altfel pretenţiile de joc, în special cele ofensive, ale Astrei.

"Poate mai mult decît jocul echipei care-i în perfecţionare, m-au impresionat plăcut ataşamentul publicului şi felul admirabil în care dovedesc fanii că sînt alături de echipă"
Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo

"Dinamo nu a mai jucat demult un fotbal atît de bun cum a jucat împotriva Astrei. Am avut o primă repriză de excepţie, cea mai bună din ultimii 15 ani!"
Cornel Ţălnar, antrenor Dinamo

Cifrele indică echilibru
Dinamo Parametru Astra
51,2% Posesia 48,8%
81% Pase precise 83%
72% Acţiuni reuşite 75%
46% Dueluri cîştigate 54%
33% Driblinguri reuşite 81%
50% Deposedări reuşite 85%

Cadou de la Colţescu
Pe lîngă trofeul oferit lui Dănciulescu de fostele glorii ale clubului, Ion Nunweiller şi Cornel Dinu, atacantul de 36 de ani a fost premiat şi de Sebastian Colţescu, "centralul" de la Dinamo - Astra, 1-0. Pe cupa în miniatură era inscripţionat: "Cu respect şi admiraţie, Sebastian Colţescu, coechipier la Electroputere Craiova!". "Ceea ce m-a impresionat e că pe trofeu scria că este fostul coleg de la Electroputere, alături de care am jucat acum mulţi ani. Sebi e un arbitru foarte bun şi un om deosebit, îi mulţumesc mult!", a zis Dănciulescu la Dolce.

Strătilă nu ştie să stea în zid :)
În minutul 87, dinamoviştii au fost la un pas să se bată între ei. Budescu a bătut o lovitură liberă de la 22 de metri, mingea a deviat din zid în faţa porţii goale, iar lui Mureşan i-a lipsit o gheată pentru a egala. Bălgrădean a sărit la Strătilă, l-a luat de gît şi i-a reproşat cum s-a apărat la faza respectivă. Jucătorii nu au înţeles de ce Sorin a fost cel vizat, întrucît din zid ieşise Rus să-l întîmpine pe Budescu. Strătilă a fost certat deoarece trebuia să stea lîngă Rus pentru a bloca colţul lung, nu în partea opusă, unde erau doar panourile publicitare! :)

"Rullo era umflat"
Ionuţ Negoiţă a explicat de ce fundaşul stînga Erminio Rullo, 29 de ani, nu a semnat cu Dinamo. "Rullo a fost umflat, el are 29 de ani şi o operaţie în trecut cu potenţial de recidivă. N-a jucat deloc în ultimul an, mare parte a carierei evoluînd în Serie B", a explicat Negoiţă. Ţălnar, care îl dorea foarte mult pe Rullo, a contrat: "Nu a fost vorba de vreo problemă medicală, a avut acum doi ani ceva muscular, însă a trecut toate testele medicale".

A venit Selymes!
Noul preşedinte executiv al lui Dinamo este Constantin Anghelache, acesta urmînd a fi prezentat oficial zilele următoare. El a anunţat că toţi antrenorii de la copii şi juniori vor fi schimbaţi, în locul lor urmînd a fi aduşi foşti fotbalişti precum Mihăescu, Mateuţ, Vaişcovici ori Orac. Ieri, Tibor Selymes a fost numit antrenor principal la echipa a doua a clubului, în locul cuplului Ion Moldovan - Silviu Ion.

Citește și:
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Campionate
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Altele
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Campionate
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Superliga
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Profit.ro
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (16)
gymd
gymd  •  02 Aprilie 2013, 15:49

Eu zik ca daca le invingem pe CFR,U..Cluj,Pandurii si obtinem maximum, locul 3 ar putea fi asigurat de noi fara problema

14mai1948
14mai1948  •  02 Aprilie 2013, 14:48

un adevar care iese mereu la suprafata, jucatorii in a 2-a reprizxa reduc motoarele si incep sa mearga pe teren dind impresia ca se plictisesc si dabea asteapata finalu , ori pregatirea fizica e una slaba ,preparatoru fizic are un rol important si pune amprenta pe jocul echipei ,degeaba sint pregatiti tactic daca nu pot duce tactica si fizic .. matei si curtean trebuie zilnic sa exerseze centrarile din banda din actiune , sa nu mai centreze suporterilor din peluza !!??

englezu
englezu  •  02 Aprilie 2013, 11:33

".... e nevoie de timp si de piese". Da dle Dinu, ai dreptate, mai ales de piese ! Inteleg de ce "tantarul" a "vazut alt meci" si spune prostii ! Dinamo e departe de Petrolul, chiar de CFR (veti vedea etapa viitoare !), ca sa nu mai zic de Steaua ! Dinamo trebuie sa retina doar 2-3 jucatori, restul .... Eu cred in proiectul "taranului" Negoita, dar acesta trebuie bine consiliat. Altfel ... Succes Dinamo !!!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează