LIGA 1

Dacă e demis de la LPF, Dragomir poate primi 2.000.000 de euro desbăgubiri!

 
09 Aprilie 2010
 

Săptămînalul Fanatik face dezvăluiri în privinţa contractului preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir. Acesta ar urma să fie despăgubit de cluburile din Liga 1 cu aproximativ 2.000.000 de euro, în cazul în care ar fi demis fără un motiv pertinent!


Cluburile aflate, cu şanse, în disputa pentru titlu duc pe ultima sută de metri a acestui sezon o luptă disperată. Pentru majoritate, milioanele Ligii Campionilor reprezintă chiar salvarea dintr-o situaţie financiară catastrofală. Gigi Becali se aliază cu George Copos în "cazul Varga-Bălan" şi forţează demiterea lui Dumitru Dragomir.

"Pot marşa  la grupul care vrea  să-l debarce pe Dragomir şi care cuprinde peste nouă cluburi", a spus patronul Stelei, susţinînd astfel că ar aduna voturile a jumătate plus unu din membrii LPF, necesare pentru revocarea preşedintelui LPF, reales în funcţie în noiembrie anul trecut.

Şeful Ligii e obişnuit cu încercările de demitere a sa, în centrul cărora "se află, de obicei, George Copos", însă de această dată ştie că cel mai vehement contestatar al său este Gigi Becali. "Îi înţeleg pe patronii cluburilor care se luptă la titlu, pentru că au interese mari şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a şi le realiza. Mie nu-mi e frică însă că pot fi demis. Mai bine plec de la Ligă decît să fac jocurile cuiva şi să ajung la puşcărie! Mi-e frică de DNA mai mult decît de orice contestatari. De 14 ani de cînd sînt la Ligă, cu excepţia anului trecut, mereu au fost unii care au vrut să mă schimbe", anunţă "Corleone", care, în cazul în care ar fi demis fără un motiv pertinent, ar trebui despăgubit de cluburile din Liga 1 cu aproximativ 2.000.000 de euro, dacă sursa Fanatik este corecta! Debarcarea trebuie să aibă motive motive plauzibile, iar acuzele  să fie probate, chestiuni greu de îndeplinit.

Cum poate fi schimbat boss-ul Ligii

Regulamentul de funcţionare a Ligii Profesioniste de Fotbal, care a suferit ultimele modificări în 2005, prevede modalităţile prin care poate fi convocată Adunarea Generală Extraordinară a LPF şi cum ar putea fi revocat şeful acestui for. Astfel, pentru convocarea Adunării este necesară solicitarea a şase dintre cluburile din prima Ligă, iar pentru revocarea preşedintelui este nevoie de voturile a jumătate plus unu dintre membrii LPF. De asemenea, trebuie să existe o expunere de motive pentru care s-ar impune demiterea preşedintelui, informează Fanatik.

 
Comentarii (24)
adi  ( comentarii)
In seara meciului MITICA a spus la televizor ca VARGA SI TIBI au drept de joc.O intrebare.De ce M.Iancu nu ia dat lui Zambon 250 de mii de euro ca sa-i dea actele cu POLI.,SA AVEM si noi pe Poli in divizia A, nu pe AEK Bucuresti. pentru ca Iancu umbla numai cu fofarlica.
09 Aprilie 2010, 22:29   •   Comenteaza
Alex  ( comentarii)
Dragomir a ajutat ani la rand Steaua sa castige titluri. Dar, acum, nu se mai poate!!! Justitia, asa schioapa si slugarnica fata de cei "de sus", a inceput sa miste. Si sa muste!! Dragomir nu mai e dispus sa-si riste libertatea si averea participand la matrapazlacurile Stelei si ale lui Dinamo!!!
09 Aprilie 2010, 21:44   •   Comenteaza
teleghidat  (751 comentarii)
i-ar conveni at sa fie demis :))
09 Aprilie 2010, 20:43   •   Comenteaza
gigi  ( comentarii)
sa se multumeasca cu 2.000.000 lei (vechi) si un sut in poponetz! Gigi
09 Aprilie 2010, 18:44   •   Comenteaza
bunicu  ( comentarii)
Acest om mereita dat afara si un sut in fund.un excroc ordinar pacaleste pe toata lumea si ia o caruta de euroi,Pentru ce ? pentru ca distruge fotbalul rominesc. Afara cu el si nu uitati sa-i dat si un sut.Mincinosul cu gura lui a spus ca cei 2 jucatori au drept de joc cu viza lpf.si acum minte.
09 Aprilie 2010, 18:26   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
DESFUNDARE CANALIZARE, 0762206169
desfundare canalizare SC MARICO PROVIDER SRL va pune la dispozitie numeroase servicii printre care amintim: vidanjare ecologica, vidanjare grasimi, vidanjare ape reziduale, desfundare canal ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 6,00 RON
Suporterii isi fac club de fotbal!
Suporterii isi fac club de fotbal! * www.fcib.ro *campanie nationala de subscriptie publica de actiuni pentru infiintarea investitorului nr. 1 din fotbalul romanesc, dupa standarde europene. 40 ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.540,00 RON
AFACERE + 2 CAMIOANE AUTOBASCULANTE
VIND URGENT 2 CAPURI TRACTOARE, MERCEDES ACTROS, VOLVO AN 2002 SI 2 SEMIREMORCI BASCULABILE+CONTRACT PERMANENT
Cluj/Floresti - pret 80.000,00 EUR
studio videochat constanta, bonus 500 euro
studio videochat constanta, angajeaza fete cunostinte limba engleza, aspect fizic placut, varsta minim 18 ani, contract de munca, discretie bonus 500 euro.comision 60-70% angajam modele ...
Constanta/Constanta - pret 1.500,00 EUR
CERTIFICAT ENERGETIC
Auditor energetic cladiri si apartamente:Bacau, Onesti, Tg. Ocna, Slanic Moldova, Adjud, Comanesti, Moinesti. Receptie cladiri noi, vanzare / cumparare, inchiriere, programul "Prima Casa". Oferim ...
Bacau/Bacau - pret 1,00 RON
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V