FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL - DINAMO, MÎINE, 21:30, DIGISPORT 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Déjà vu » Debut special pentru Stoican ca antrenor în Liga 1

Articol de , - Publicat sambata, 28 septembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 27 septembrie 2013 21:35

Stoican debutează mîine în prima divizie ca antrenor al ”cîinilor” împotriva unui fost coleg, Ionuţ Badea. Cei doi au jucat în premieră împreună în tricoul alb-roşu chiar într-un Oţelul - Dinamo


Inedit debut în Liga 1 pentru cel mai tînăr antrenor din campionat, Flavius Stoican. Tehnicianul de 36 de ani şi 10 luni, la primul său meci ca "principal" al roş-albilor în primul eşalon, se va duela cu Ionuţ Badea, cei doi fiind colegi în Ştefan cel Mare, în ediţia 2003/2004.

Iar prima dată cînd au jucat, în campionat, împreună, a fost un meci Oţelul - Dinamo, scor 0-0, de altfel ultima remiză albă între cele două formaţii. Atunci, sub comanda lui Ioan Andone, în ediţia în care "cîinii" au luat eventul, Stoican a început titular, iar Badea a intrat pe teren în minutul 39.

Atuul gazdei
Ionuţ, 38 de ani luna viitoare, are 3 victorii, 3 remize şi două eşecuri în confruntările sale, ca tehnician, împotriva lui Dinamo. Atenţie: n-a pierdut ultimele 5 confruntări cu roş-albii, două victorii, trei remize! Iar bucureştenii n-au cîştigat nici un meci în deplasare în această ediţie, două egaluri şi două înfrîngeri, ultimul succes pe teren străin fiind la Galaţi, 1-0, în ultima rundă a campionatului trecut.

"Cine nu are emoţii înseamnă că nu trăieşte. Eu vreau să-mi iasă totul. Dar să fim modeşti, smeriţi, să muncim din ce în ce mai mult. Sîntem realişti şi ştim că trebuie să arătăm mult mai mult pe teren"
Flavius Stoican, antrenor Dinamo

"Toţi se aşteaptă de la noi să facem lucruri minunate. Îmi doresc un debut cu dreptul, dar şi să practicăm un fotbal frumos. Îl cunosc pe Ionuţ Badea, ştiu că e dedicat meseriei, îşi doreşte mult să cîştige fiecare meci"
Flavius Stoican, antrenor Dinamo

5 echipe s-au impus în 2013 pe terenul gălăţenilor: Petrolul de două ori, U Cluj, Dinamo şi Astra

10 victorii are Dinamo la Galaţi. Oţelul a învins de 9 ori, alte 6 partide s-au încheiat la egalitate

Statistica avancronicii
- 5 din cele 7 goluri marcate de Oţelul în acest campionat au fost reuşite din faze fixe, 3 din penalty. Iar "cîinii" au primit 4 goluri din faze fixe, toate din cornere.
- 4 goluri din afara careului a reuşit Dinamo în stagiunea curentă, cifră depăşită doar de Astra.
- Toate cele 7 goluri marcate de gălăţeni au fost înscrise cu dreptul.
- Ambele echipe au cîte o victorie în ultimele 6 meciuri de campionat.
- Confruntările dintre Oţelul şi Dinamo înseamnă 50 de meciuri, 13 victorii, 7 remize şi 30 de succese "cîinii". Roş-albii n-au mai pierdut cu dunărenii din 1 octombrie 2010, atunci cînd moldovenii s-au impus cu 2-1. După acel joc au urmat 5 partide, 3 victorii Dinamo şi două egaluri.

Citește și:
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Campionate
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Superliga
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
Superliga
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (5)
gymd
gymd  •  28 Septembrie 2013, 16:06
Postat de terminatorul2 pe 28 Septembrie 2013, 09:33

Vreau sa vad dresaj cu catei . Hai Otelul !

culcat :)))

conasu_boeru
conasu_boeru  •  28 Septembrie 2013, 13:59
Postat de terminatorul2 pe 28 Septembrie 2013, 09:33

Vreau sa vad dresaj cu catei . Hai Otelul !

Pai uita-te in oglinda !

soryndog
soryndog  •  28 Septembrie 2013, 10:46

dreseaz-o pe mata!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează