FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO // EXCLUSIV Noul venit Kristian Kostrna: „Fac quiz-uri cu familia despre istoria clubului”

Articol de - Publicat sambata, 25 ianuarie 2020 09:00

Kristian Kostrna, fundaș dreapta, 26 de ani, a explicat ultimele detalii ale sosirii sale la Dinamo și când va putea fi o soluție pentru primul "11" pentru Dusan Uhrin.

Kristian Kostrna este primul din lista de doi-trei jucători pe care i-ar dori imediat Dusan Uhrin. Slovacul și-a dat acordul să vină să semneze cu roș-albii încă de miercuri seară. Fundașul dreapta de 26 de ani este puternic, tare pe picioare, a făcut junioratul la Wolverhampton, doar că o accidentare i-a stopat cariera. În ultimele două sezoane a fost om important la Dunajska Streda, locul 3 în Slovacia, chiar și căpitan de echipă la o formație în plină ascensiune în țara sa. 

Mai multe detalii despre sosirea sa în Ștefan cel Mare a oferit fotbalistul într-un interviu acordat GSP.

- Kristian, când apari la București, ca să faci vizita medicală și să semnezi actele?
- Duminică zbor spre România, apoi, luni, semnez actele. Sper să fie într-un ceas bun.

- Ce știi despre Dinamo București?
- Știu că este un club foarte mare din România, cu o istorie bogată, cu suporteri emoționali și impresionanți. Am citit că au multe campionate câștigate și Cupe. Plus meciuri mari în Europa.

- Dar acum echipa e pe 9, loc de play-out.
- Istoria se poate schimba.

„Fac quiz-uri cu familia despre istoria clubului”

- Mulți străini care vin la Dinamo, sunt impresionați de filmulețele de pe YouTube cu coregrafiile galeriei. Le-ai văzut și tu?
- Din derby-uri, da. Sunt chiar impresionante. Am văzut și câteva videouri cu meciurile lui Dinamo contra Steaua, știu că există o rivalitate mare între cele două formații.

- Și prinzi și tu un derby, în etapa a treia.
- Da, m-am uitat și la program. (râde) Acum, fac quiz-uri cu familia despre cunoștințele pe care le-am prins din istoria lui Dinamo.

- Când vei putea fi apt de joc?
- Eu sunt gata oricând. Aș mai avea nevoie de o săptămână de antrenamente ca să mă cunosc cu colegii, cu oamenii din staff-ul tehnic. Dar de-abia aștept să vin la pregătiri, apoi e bine că meciurile oficiale încep imediat. Știu că trebuie să o batem neapărat pe Astra în prima partidă.

"Știu ce am de făcut cu mingea și sunt bun la tackling-uri"

- Sergiu Hanca, un fost dinamovist care a jucat contra ta vara trecută în cupele europene, spunea că ești "în vână, că nu arunci mingea la întâmplare, că știi cu balonul". Chiar așa e?
- Chiar îmi amintesc de el. Am jucat în preliminariile Europa League, iar echipa mea, Dunajska Streda, a eliminat-o pe a lui, MKS Cracovia. Foarte bun fotbalist și el. Sunt foarte bun la duelurile unu contra unu, știu să mă apăr, am disponibilitate mare de efort și sunt puternic la tackling-uri, în confruntările cu atacanții.

- Dacă dai gol așa cu FCSB, fanii te vor aprecia pe viață!
- Îmi place să îmi asum responsabilități în meci. Iar dacă prind mingea, știu ce trebuie să fac cu ea și ce-i trebuie ca să se ducă unde trebuie.

"Nu am nicio problemă medicală, se va vedea, de-abia aștept să dau drumul antrenamentelor, apoi meciurilor. Mi-a lipsit fotbalul în ultima lună și jumătate"
Kristian Kostrna, fundaș dreapta

1gol și 2 assist-uri a strâns Kostrna în 16 meciuri pentru fosta sa echipă, Dunajska Streda, în sezonul de toamnă

EXCLUSIV Kristian Kostrna, fotbalist așteptat la Dinamo, e caracterizat de Sergiu Hanca: „Are vână și nu bubuie mingea, știe cu ea”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:

Șoc la CFR Cluj! Ardelenii au primit interdicție la transferuri
Superliga
Șoc la CFR Cluj! Ardelenii au primit interdicție la transferuri
A apărut discursul lui Mourinho cu care i-a cucerit pe jucătorii Generației de Aur: „Două lucruri din inimă vă spun”
Nationala
A apărut discursul lui Mourinho cu care i-a cucerit pe jucătorii Generației de Aur: „Două lucruri din inimă vă spun”
„Ți-am dat hârtie să pleci liber, du-te ACUM!” » Jucătorul de la FCSB l-a scos din minți pe Gigi Becali: „Sunt la cheremul tău?!”
Superliga
„Ți-am dat hârtie să pleci liber, du-te ACUM!” » Jucătorul de la FCSB l-a scos din minți pe Gigi Becali: „Sunt la cheremul tău?!”

Corvinul e în CORZI: dacă va juca în Europa, ar PIERDE dreptul de promovare în Superligă! » Cere dispensă din partea FRF: „Ar fi o aberație, să ne amâne!”

Pintilii l-a amendat pe Ngezana cu 200 de euro și nu i-a venit să creadă cu câți bani a apărut fotbalistul: „Du-te, mă, de aici!”


Comentarii (3)
1401192300199411
Daniel Irimescu  •  25 Ianuarie 2020, 13:07

A facut junioratul la wolves.. fara alte comentarii..))

grim_reaper_cu_tesla
grim_reaper_cu_tesla  •  25 Ianuarie 2020, 11:58

Parca vad ca (iar) ii incurca pe FCSB , si plange Andrei din maldive ca a fost blat ..

steaua.libera
steaua.libera  •  25 Ianuarie 2020, 11:33

Să-l vedem și pe ăsta

Vezi toate comentariile (3)
Comentează