EXCLUSIV ONLINE » Poveste cu mănuşi: cum s-a schimbat meseria de portar

Nicolae Szoboszlay şi-ar putea începe povestea cu clasicul "Pe vremea mea ...". Dar n-ar fi corect pe de-a-ntregul. Omul care a ferecat poarta lui "U" Cluj în '40-'50, a antrenat ani la rînd prin Ardeal şi apoi a şlefuit zeci de jucători pentru "U" are acum 85 de ani, dar încă nu a pus punct carierei. E consilierul lui Mihai Georgescu la Centrul de copii şi juniori al "şepcilor".

Are o bibliotecă plină cu lucrări de specialitate, a scris şi o teză despre jocul portarului. E unul dintre martorii transformărilor suferite de un post ameninţat mereu cu moţiunea de cenzură a tribunei.

"Cînd m-am apucat eu de fotbal, şapca nu era obligatorie, purtam un tricou gros, pulover şi batistă. Am auzit că englezii poartă batistă în şort. Nu foloseam decît genunchere şi pantaloni vătuiţi. Jucam şi pe terenuri de zgură, mingea circula altfel. Nu erau mănuşi, făceam fracturi la degete. Abia prin anii '60 au apărut mănuşile. Cred că m-ar fi ajutat, estompau tăria şutului, măreau siguranţa prizei". E primul capitol din lecţia de istorie.

Cum se antrenau portarii? "Nu erau antrenori speciali. «Principalul» venea ori înainte de antrenament, ori după, să tragă şuturi la poartă, să trimită nişte centrări. Cei trei portari se antrenau între ei. Eu mă pregăteam singur, ore întregi, la zidul casei mele. Şutam în zid şi exersam diferite procedee, priză, boxare şi degajare din mînă. La un meci cu Dinamo, Zăhan a marcat cu capul după ce am degajat cu piciorul. Acum degajările din mînă nu mai sînt eficiente, 66% dintre ele ajung la adversar", continuă fostul goalkeeper al Universităţii Cluj.

De la linia porţii la primul atacant
Astăzi, aproape fiecare junior are balonul lui la antrenament. "Pe vremea mea, mingea era din piele cu şiret. O îngrijeam, o lustruiam cu cremă de ghete sau cu unsoare specială, o umflam. Aveam grijă de ea, era o cutumă că îngrijirea mingilor era datoria portarilor". Ce s-a mai schimbat pe parcurs? "La început, portarul stătea pe linia porţii. Puteam fi atacat în lupta pentru balon în careul mic. Boxam mingea, adversarul avea dreptul să mă atingă, mă apăram cu genunchiul ridicat. Dacă înainte erau multe mingi trimise cu boltă şi portarul se putea plasa, azi sarcina lui e îngreunată din cauza tăriei cu care vin centrările".

Despre portari se spune că trebuie să fie un pic "nebuni". Tradiţia nu a fost bulversată de modificările apărute în regulament. Care a fost nebunia lui Szoboszlay? "N-am întîrziat niciodată la antrenament în 40 de ani. Veneam primul, plecam ultimul. Şi şireturile de la ghete le spălam, eram cel mai elegant din ţară. Îmi strigau oamenii: «Pastă de dinţi nu ţi-ai adus?». Mamele mi-au mulţumit, copiii pe care-i antrenam erau ordonaţi, îşi spălau singuri echipamentul".

"M-aş descurca şi azi"
Nicolae Szoboszlay e convins că ar fi făcut faţă şi acum, dacă ar fi fost jucător în vremurile noastre: "La portari s-a schimbat prea puţin. Aveam viteză, clarviziune, m-aş fi descurcat. Eram socotit un jucător care gîndeşte, dirijam apărarea. Cînd am fost accidentat, un fundaş a ajuns rezervă pentru că apărătorii nu mai primeau indicaţii. La 30 de metri nu puneam zid, nu-mi era frică. Apăram foarte multe penalty-uri, îmi notam cum bat adversarii, încercam să mă impun în lupta psihică dintre portar şi executant. Îl asiguram că-i înghit fenta, mă pregăteam să plec într-un colţ şi săream în celălalt".

FRAGMENTE DIN TEZA LUI SZOBOSZLAY DESPRE JOCUL PORTARULUI
APTITUDINI FIZICE NECESARE UNUI PORTAR
Gabarit - Între 1,78 şi 1,86 metri: portarii mai înalţi au greutăţi în pararea mingilor trase pe jos, nu au mobilitatea necesară
Forţă fizică - E necesară degajărilor, măreşte eficienţa în duelurile cu adversarii, creşte respectul oponenţilor
Viteza - Sînt frecvente ieşirile din poartă
Viteza de reacţie - Şuturile din apropiere pot fi rezolvate doar prin reflexe
Îndemînarea - Situaţiile dificile, aterizarea pe sol după plonjoane fără accidentări
Detenta - Combinarea forţei cu viteza. Determină amplitudinea plonjonului
Rezistenţa - Randament constant ridicat în meci în timpul unei competiţii solicitante

TRĂSĂTURI PSIHICE
Curaj - Spirit de sacrificiu: plonjoane la picioarele adversarului, priza mingilor înalte prin plonjoane spectaculoase, respingerea şuturilor puternice expediate de la mică distanţă
Voinţa - Viaţa sportivă, remontare psihică după goluri "ghinioniste"
Fermitate - Dirijarea apărării, alegerea procedeului adecvat
Putere de sugestie - Să se poată impună în faţa coechipierilor, să-i asculte soluţiile
Calm, echilibru nervos - E supus unei tensiuni nervoase permanente. Poate comite greşeli, îşi poate influenţa negativ colegii
Putere de concentrare - Trăieşte şi fazele depărtate de poartă, şi pe cele din apropiere
Simţul tempoului - Calcularea precisă a întîlnirii cu mingea
Puterea de imaginaţie - Un portar cu experienţă anticipează faza
Încrederea în sine - Trebuie susţinută de o viaţă sportivă fără cusur

ISTORIA POSTULUI DE PORTAR
1863 - Regulamentul nu avea nici o prevedere despre jocul portarului
1871 - Apare postul de portar: "Un singur jucător îşi poate folosi mîinile în apărarea porţii"
1891 - Jocul portarului e mai bine conturat, după marcarea careului mic de 5,5 m, unde portarul poate să prindă mingea
1902 - Se măreşte spaţiul în care portarul poate intra în posesia mingii: careul de 16,5 m
1904 - Se stipulează modul în care portarul poate fi atacat în intervenţiile sale. Se dezvoltă jocul portarului, apar procedee noi. Plonjonul a fost demonstrat în joc de J. W. Robinson (Southampton) în 1906, într-un meci amical la Viena. De aici apare termenul de "robinsonadă"
1930-1950 - Portarii stau mai mult pe linia porţii
1950-1970 - Schimbarea sistemului de joc, de la 4-2-4 la 4-3-3, creşte frecvenţa ieşirilor din poartă, uneori şi din careul mare
Astăzi - tehnică, intuiţie, permanentă trăire a jocului. Portarii participă activ în apărare, lovesc bine balonul, repun repede şi precis mingea, iniţiază acţiuni de atac

CV Nicolae Szoboszlay
S-a născut pe 18.07.1925 la Orăştie (jud. Hunedoara)
A jucat la "U" Cluj-Sibiu (1943-1944), Ferar-Vasas Cluj (1945-1946), "U" Cluj (1946-1947, 1950-1952), Dermagand Tg. Mureş (1947-1948), CS Armata Bucureşti (1948-1949), CS Armata Cluj (1953-1955)
În 1985 a primit titlul de antrenor emerit
A participat la numeroase cursuri în străinătate în calitate de cursant şi de lector
Corespondent al ziarului "Nemzeti Sport"
A antrenat pe Dermata Cluj, "U" Cluj, CFR, Arieşul, ISCT, Corvinul
Între 1976 şi 1985 a fost coordonatorul Centrului de copii şi juniori al Universităţii Cluj
A contribuit la formarea jucătorilor Remus Cîmpeanu, Petru Emil, Vasile Suciu, Cîmpeanu II, Zoli Iaşko, Alpar Meszaros, Zsolt Muzsnay, Ioan Ovidiu Sabău, Tiberiu Bălan