FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL

Frică la Galaţi! » Marius Stan îl acuză pe Adamescu pentru situaţia Oţelului

Articol de GSP - Publicat marti, 09 iulie 2013 00:00 / Actualizat luni, 08 iulie 2013 20:31

Primarul Marius Stan susţine că un contract de asigurare cu Astra, firma acţionarului majoritar de la Oţelul, a împins echipa spre insolvenţă şi nimeni din club nu se încumetă să clarifice lucrurile


Marius Stan mai tare i-a speriat pe oamenii de la Oţelul decît a limpezit lucrurile. Primarul a afirmat că Dan Adamescu ar fi preluat clubul în septembrie 2012 "ca să-l devalizeze" şi a explicat cum s-ar fi scos bani de la Oţelul: "Cînd actualii acţionari l-au preluat de la Mittal, în conturi se găseau 7,3 milioane de euro. Dar s-a semnat un contract de asigurare cu societatea Astra în valoare de 4 milioane de euro!".

Firma de asigurări Astra e deţinută tot de către Dan Adamescu. Acesta a desemnat un apropiat în conducerea clubului gălăţean: pe Lucian Ciofoaia. Ciofoaia nu a acceptat să comenteze pentru Gazetă dezvăluirea lui Stan şi a închis telefonul după ce a apucat să spună: "Nu pot vorbi, sunaţi-l pe Narcis!".

Narcis Răducan, directorul general al clubului, nu a dorit să comenteze nici el. Oţelul a solicitat recent intrarea în insolvenţă şi a rămas ca tribunalul să se pronunţe dacă acceptă declanşarea procedurii. Surse din anturajul gălăţenilor susţin că "oamenii din club nu dezvoltă afirmaţia lui Stan fiindcă le e frică. Şi nici unul dintre ei nu va discuta despre aşa ceva, poate doar dacă vor fi obligaţi de poliţie".
Primarul Marius Stan nu a detaliat nici el dezvăluirea făcută vineri seară. Nu a precizat ce s-a asigurat şi pe ce perioadă ar fi semnat contractul de asigurare de 4 milioane de euro! Un agent de asigurări imobiliare a apreciat suma ca fiind una uriaşă. "Nu-mi dau seama ce se putea asigura la banii ăştia. Ca să vă faceţi o idee, la un apartament de 60.000-70.000 de euro se plătesc 80 de euro anual, cam 0,15 la sută din valoarea imobilului. Asta înseamnă că 4 milioane de euro ar ajunge să asigure pe doi ani Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, aflată în Dubai, care a costat 1,5 miliarde de euro, sau 2.000 de blocuri de cîte patru etaje", a comentat acesta!

"Doar poliţia şi procuratura mai pot să dezlege ce s-a întîmplat la Galaţi!"
sursă din club

"Rezolvaţi, să nu vină DNA!"
Înainte ca Marius Stan să vorbească despre contractul de asigurare a Oţelului de către Astra, Dumitru Dragomir a făcut o afirmaţie care a anticipat cumva acuzele din prezent: "Cunosc ce s-a întîmplat la Galaţi, ştiu totul cu amănunte, dar nu pot să spun, îl las pe Marius Stan să vorbească. Dar problema ar trebui să se stingă repede, pînă nu intră DNA! Sînt unii acolo care au venit să ia bani din fotbal, nu să bage bani. Şi pot să ia banii, dar să nu distrugă un oraş!".

Doi la sută din cifra de afaceri
Astra Asigurări avea în 2010 o cifră de afaceri de 1,1 miliarde de lei, adică în jur de 200 de milioane de euro. Banii pe care Astra i-ar fi încasat de la Oţelul, potrivit lui Marius Stan, 4 milioane de euro, ar însemna cam 2 la sută din cifra de afaceri a companiei de asigurări a lui Adamescu.

Citește și:
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Tenis
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (15)
thumbzilla..
thumbzilla..  •  10 Iulie 2013, 01:20
Postat de dreamer123 pe 09 Iulie 2013, 21:04

e vinovat si stan, pana in placa aia dentara ! tot mafiot este si el

stan e cel mai vinovat.chiar si dupa ce a plecat de la club,si-a lasat oamenii lui acolo.

new_philips
new_philips  •  09 Iulie 2013, 23:13

normal, scrieti doar cand e cazul de can-can, scandal, si situatii extreme. acum cateva ore a batut otelul cu 4-0 si s-a achitat o parte din salariile restante.traiasca gsp-ul!

dreamer123
dreamer123  •  09 Iulie 2013, 21:04

e vinovat si stan, pana in placa aia dentara ! tot mafiot este si el

Vezi toate comentariile (15)
Comentează