FOTBAL  »  Superliga  »  MIOVENI-STEAUA, DUMINICĂ, ORA 21:30, ÎN DIRECT PE DIGISPORT1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Gardoş riscă să se distrugă! » Din mare speranţă, fundaşul a ajuns într-o situaţie disperată

Gardoş, 23 de ani împliniţi în toamna trecută, are contract cu Steaua pînă în vara lui 2015
Gardoş, 23 de ani împliniţi în toamna trecută, are contract cu Steaua pînă în vara lui 2015

Articol de - Publicat sambata, 03 martie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 03 martie 2012 12:18

Stoperul a resimţit, zilele trecute, dureri fix la muşchiul la care în noiembrie a suferit o ruptură, iar în ianuarie o recidivă. Motivul problemelor medicale îl reprezintă viaţa extrasportivă. Va fi trimis 2-3 săptămîni în străinătate, pentru investigaţii şi tratamente complexe, urmînd a absenta jumătate din retur.

Gardoş trăieşte un coşmar. În ministagiul de la Constanţa, efectuat de Steaua în prima jumătate a acestei săptămîni, a suferit o nouă accidentare gravă. Fix la acelaşi muşchi la care în noiembrie 2011 a suferit o ruptură, iar în ianuarie 2012 a avut o recidivă în cantonamentul Stelei din Antalya.

Şefii Stelei: "Din cauză că are viaţă extrasportivă neordonată"
Acum a simţit din nou o înţepătură în timpul unui antrenament şi a fost oprit din nou de la efort de staff-ul medical. A fost dus să efectueze o rezonanţă magnetică, însă situaţia e extrem de complicată în cazul său. Are deficit muscular în zona în care a suferit accidentarea din noiembrie anul trecut, lucru care i-a şocat pe şefii clubului: "Nu s-a recuperat cum trebuie pentru că n-a respectat programul şi pentru că are o viaţă extrasportivă dezordonată".

Va pleca la o clinică în Italia
Acum, muşchiul i s-a inflamat şi, tocmai pentru că situaţia s-a complicat în privinţa lui, dar şi pentru a se evita un nou caz Răduţ, care timp de aproape un an a fost lovit de rupturi musculare şi recidive, s-a luat decizia ca Gardoş să fie trimis în străinătate. Se va căuta o clinică, cel mai probabil în Italia, la care el să efectueze investigaţii suplimentare, după care să fie supus şi unor tratamente complexe.

Pînă în aprilie e out
În plus, se va urma strategia aplicată în cazul altor jucători şi Gardoş va trebui să continue în Italia şi programul de reacomodare la efort şi chiar de pregătire fizică, urmînd să se întoarcă la echipă apt pentru a intra într-un meci oficial. Acest lucru nu se va putea întîmpla însă mai devreme de 4-5 săptămîni, astfel că el va pierde minimum jumătate din acest retur.

Cum a devenit Gardoş din băiat bun unul acuzat că e arogant

În Antalya, ironic cu Iordănescu
În timpul unui amical din Turcia, la care Gardoş era rezervă şi stătea alături de ceilalţi jucători din lot, unul dintre stelişti s-a accidentat, moment în care Gardoş a comentat cu voce tare: "Gata, are ruptură sau întindere, e din cauza vieţii extrasportive". Spusele lui erau o ironie la ce declarase Iordănescu despre el: "Gardoş se accidentează pentru că nu are o viaţă extrasportivă corectă".

S-a luat şi el de Duckadam
Nu numai Tătăruşanu şi Bourceanu au avut ceva împotriva lui Duckadam, dar şi Gardoş. Acesta i-a reproşat, între patru ochi, că unele afirmaţii ale preşedintelui i-au lezat imaginea.

A renunţat la fosta iubită
Gardoş i-a surprins pe cei de la echipă în momentul în care le-a răspuns de ce nu a mai apărut, în ultima vreme, la braţul iubitei sale din momentul în care venise la Steaua, în vara lui 2010. "Nu mai sînt cu ea, gata, ne-am despărţit", le-a explicat Gardoş colegilor.

Nu-i mai place la Satu Mare
Afirmaţia cu care Gardoş i-a lăsat fără replică pe cei de la echipă a fost făcută atunci cînd s-a reunit echipa, la începutul lunii ianuarie. "Cum a fost acasă, la Satu Mare, ai petrecut frumos?", a fost întrebat Gardoş, care a răspuns: "Nu-mi mai place la Satu Mare, mă plictisesc cînd stau acolo, e prea multă linişte faţă de aici, în Bucureşti. Aici îmi place, nu acolo".

CIFRE HORROR PENTRU GARDOŞ

2 minute a jucat Gardoş pentru Steaua în ultimele 5 luni, minute bifate în debutul meciului cu Maccabi Haifa, cînd a suferit o ruptură musculară

4 e media notelor GSP a lui Gardoş pentru prestaţiile din meciurile disputate pentru Steaua în actualul campionat, fiind pe ultimul loc în topul jucătorilor care s-au aflat în lotul roş-albaştrilor în acest sezon

7 luni şi jumătate au trecut de la ultimul meci, ca integralist, disputat de Gardoş în Liga 1, chiar prima etapă a acestui sezon, Voinţa Sibiu - Steaua 1-1

"Să faci ruptură musculară în minutul 2 mi se pare inadmisibil! În cazul lui Gardoş ar trebui să vedem cu atenţie viaţa lui extrasportivă şi poate vom avea şi răspunsul la această accidentare" (Anghel Iordănescu, în noiembrie 2011)

"Laudele din sezonul trecut nu cred că au fost gestionate corect de Gardoş, care a avut o cu totul altă atitudine în acest sezon" (Helmuth Duckadam, în septembrie 2011)

"Atunci cînd un jucător are o problemă musculară consider că singurul vinovat e chiar respectivul jucător, nu altcineva" (Dan Petrescu, antrenor Kuban Krasnodar)

Patru accidentări grave în 4 luni

În acest sezon, Gardoş a adunat nu mai puţin de 4 accidentări extrem de grave. Toate s-au produs fără ca fundaşul Stelei să se afle în duel cu cineva.

Data Cum s-a accidentat Cît a stat
octombrie 2011: Entorsă la "naţională" / 4 săptămîni
noiembrie 2011: Ruptură în Steaua - Maccabi / 7 săptămîni
ianuarie 2012: Recidivă la ruptura musculară / 4 săptămîni
februarie 2012: Inflamare a muşchiului la care a suferit recidiva / 4-5 săptămîni

Ce meciuri va pierde Gardoş
Data Partida
4 martie: Mioveni - Steaua
12 martie: U Cluj - Steaua
17 martie: Steaua - Astra
21 martie: FCM Tg. Mureş - Steaua
24 martie: Steaua - Gaz Metan
31 martie: Pandurii - Steaua
4 aprilie: Steaua - Sportul
7 aprilie: Oţelul - Steaua

Sezonul trecut: 70% prezent
În primul an la Steaua, Gardoş a bifat nu mai puţin de 33 de meciuri din totalul de 48 disputate de roş-albaştri, ceea ce înseamnă că a fost pe teren în 70 la sută din jocurile oficiale.

Sezonul actual: 80% absent
În acest sezon, Gardoş a jucat doar 6 meciuri. Cum Steaua a disputat pînă acum nu mai puţin de 31 de partide oficiale, rezultă un procent de peste 80 la sută din meciuri în care Steaua a jucat fără Gardoş în echipă.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (52)
sibelius
sibelius  •  03 Martie 2012, 16:13
Postat de madskills pe 03 Martie 2012, 14:29

Dobrin, George Best, John Terry, Steven Gerrard, Balotelli, Pancu (perioada Besiktas), Lita Dumitru, Marius Lacatus, Cornel Dinu, Ganea etc etc etc . Ce zici, "putine" exemple nu? Astia toti au jucat de foarte, foarte multe ori (chiar ei au recunoscut) veniti la meci direct din carciuma si tot erau zei pe teren. Asa ca ce zici tu nu are acoperire. TOTUL tine de jucatorul respectiv, cat de mult vrea sa fie si fotbalist si petrecaret.

Cei mai multi dintre cei enumerati de tine au jucat fotbal acum (minim) 20 de ani. Alte timpuri, alt efort depus pe teren. Steaua a castigat Cupa Campionilor cu un lot de 15-16 jucatori si nu tin minte sa fi avut vreun accidentat. In plus cei amintiti de tine nu se torpilau la 19-20 de ani. Mai avem si cazul Radoi care parca era de portelan in ultima perioada la Steaua. Acum la camile nu mai are nicio problema.

antalmihai
antalmihai  •  03 Martie 2012, 15:32

si ce daca?!?

46and2
46and2  •  03 Martie 2012, 15:32

Karma's a bitch, nu-i asa Varzos?

Vezi toate comentariile (52)
Comentează
Close