FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL

Hagi sparge banca pentru a-și recompensa jucătorii: prime uluitoare după ce Farul a câștigat titlul!

Farul a câștigat titlul având cel mai mic buget salarial dintre cele 6 echipe prezente în play-off, însă performanța atinsă de Denis Alibec și compania va fi premiată pe măsură
Farul a câștigat titlul având cel mai mic buget salarial dintre cele 6 echipe prezente în play-off, însă performanța atinsă de Denis Alibec și compania va fi premiată pe măsură

Articol de , , - Publicat marti, 23 mai 2023 15:55 / Actualizat marti, 23 mai 2023 16:08

Farul a câștigat titlul având cel mai mic buget salarial dintre cele 6 echipe prezente în play-off, însă performanța atinsă de Denis Alibec și compania va fi premiată pe măsură. Gică Hagi a luat o decizie care i-a uimit până și pe oamenii din club, în privința modului în care își va premia fotbaliștii.

Managerul-antrenor a decis să le ofere jucătorilor toți banii care vor veni din drepturile TV, peste nivelul din campionatul trecut. În sezonul 2021-2022, constănțenii au terminat pe locul 5, ceea le-a adus în jur de 2,1 milioane de euro. 

Acum, Farul a câștigat titlul și va încasa cea mai mare sumă din Liga 1, în jur de 2,64 milioane de euro. Rezultă o diferență de peste o jumătate de milion de euro, care va ajunge în conturile fotbaliștilor. Cuantumul primei pentru fiecare în parte va fi stabilit în funcție de meciurile și minutele jucate, dar și de statutul avut în respectivele jocuri: titular sau intrat din postura de rezervă.

„Gata, bag F16!” » Gigi Becali, decizie de proporții, ambiționat de Hagi: „Gică, hai să ne luptăm! El nu va putea face cu 150 ce voi face eu cu o mie”
FCSB
„Gata, bag F16!” » Gigi Becali, decizie de proporții, ambiționat de Hagi: „Gică, hai să ne luptăm! El nu va putea face cu 150 ce voi face eu cu o mie”

CFR Cluj avea fond de premiere de 700.000 de euro

Bonusul financiar oferit de Hagi jucătorilor e unul care se apropie inclusiv de ceea ce aveau promiși elevii lui Dan Petrescu, în cazul în care CFR ar fi cucerit din nou titlul. Clujenii aveau un fond de premiere de 700.000 de euro, cu o primă de 100.000 de euro în dreptul lui Dan Petrescu. Și Gică Hagi are specificat în contract un bonus pentru că a câștigat titlul, dar tot el a explicat la Orange Sport că "îl iau și îl las imediat în club, fiindcă trebuie să achit cât costă loja pe care o am la fiecare meci!".

Pentru același post TV, Hagi a explicat și modul în care le face contractele jucătorilor, din perspectivă financiară. "Noi nu putem să avem salarii foarte mari, dar le oferim bonusuri jucătorilor. Nu pot să-i promit un salariu fix de la început, practic să ia totul la start și după aceea eu să am probleme în partea administrativă. Dacă produci însă banii, atunci o să-i iei. Cum se întâmplă acum. Au ieșit campioni? Toți banii care sunt de la locul 5, de anul trecut, până la locul 1 sunt ai lor. Performanța aduce performanță. O reușești, ai și banii", a spus Hagi.

În vara trecută, dar și în mercato de iarnă, din ianuarie-februarie, Farul a adus doar jucători liberi de contract. În schimb, FCSB a cumpărat în valoare de 5,4 milioane euro, CFR și Rapid de câte 1,5 milioane, iar CSU Craiova de1,1 milioane.

Cum a oscilat bugetul de salarii al Farului / Viitorului în ultimii 5 ani

AN SUMA (mil. euro)
2018 3,8
2019 5
2020 4
2021 4,3
2022 4,7

Cel mai mare salariu de la Farul: 7.000 de euro

Hagi a dezvăluit și care e plafonul maxim pe care l-a atins în privința contractului unui fotbalist. 7.000 de euro e cel mai mare salariu în lotul actual al Farului. Nivelul e departe de modul în care sunt plătiți jucătorii de top de la CFR și FCSB. 

+34 FOTO

Florinel Coman are un salariu de 30.000 de euro net lunar, în vreme ce la CFR, Burcă, Camora, Deac, Scuffet sunt dintre fotbaliștii care câștigă între 18.000 și 25.000 de euro pe lună. 

Conform actelor contabile ale cluburilor din Liga 1, în anul 2022, Farul a avut un buget de salarii de numai 4,7 milioane de euro. FCSB și CSU Craiova au rulat cu 50% mai mult, în vreme ce fosta campioană, CFR, a avut de două ori și jumătate în plus.

CLUB BUGET SALARII 2002 (mil. euro)
CFR 11
CSU Craiova 6,95
FCSB 6,75
Sepsi 5,25
Rapid 5,2
Farul 4,7

La anul, promit că voi lua titlu. Hagi m-a provocat când a zis că degeaba au unii bani, dacă nu știu ce să facă cu ei. El a făcut un miracol, fiindcă el a luat titlu cu 100 de lei, eu punând 500 de lei. Dar în sezonul viitor eu o să pun 1.000. Până acum, ce a făcut el cu 100 eu cu 500, cam așa. Diferență de 5. Ca dovadă că n-am putut să mă lupt cu el. Numai că acum o să vadă el ce înseamnă banii. El mai mult de 150 nu va putea să pună, dar eu pun 1.000

- Gigi Becali la Fanatik Show

VIDEO. Parada campionilor » Sărbătoare cu mii de oameni în Constanța, după ce Farul a cucerit titlul

Mai multe articole despre Farul:

Formația Pindu, imn pentru Farul: „Toată lumea știe, adevărul e / Aici în România, Hagi Regele!”
Farul
Formația Pindu, imn pentru Farul: „Toată lumea știe, adevărul e / Aici în România, Hagi Regele!”
Farul a anunțat primele două transferuri pentru Champions League » Contracte pe 3 ani
FARUL
Farul a anunțat primele două transferuri pentru Champions League » Contracte pe 3 ani

„Lampard” Popescu, primul plecat de la FCSB? » Până să vină oferta lui Becali, a bătut deja palma cu alt club din Superligă: „Suntem încântați, e un campion”

L-a disperat pe Hagi: „Ne despărțim, nu se mai poate! La câți bani îi dăm, trebuia să fie star”


Comentarii (7)
talpaiadului
talpaiadului  •  23 Mai 2023, 18:08

Respect Gica Hagi!

Gicifiki
Gicifiki  •  23 Mai 2023, 17:35

Gifgi e prost. Gigi nu intelege ca o echipa de foltbal este o orchestra iar fotbalistii sunt artisti. Degeaba platesti 11 *** cu bani multi. *** n-are ureche muzicala...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Cotiso
Cotiso  •  23 Mai 2023, 17:19

O mentalitate sanatoasa si corecta; meritul lui Gica este ca a reusit prin munca multa si dand incredere tinerilor crescuti de el sau reabilitati dupa esecuri in alte parti. Un club sanatos pentru un fotbal sanatos. Restul este gazetarie...Cu stima

Vezi toate comentariile (7)
Comentează