Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 martie 2009 00:00
Ovidiu Herea spune că el şi colegii săi nu se gîndesc la faptul că nu şi-au primit salariile, ci sînt concentraţi numai asupra partidei extrem de importante de la Cluj, contra lui CFR.
"Sîntem în lupta pentru titlu şi vrem o victorie vineri, în faţa lui CFR Cluj! Este un derby şi îl tratăm ca atare. Nu am verificat dacă am primit salariile, nici nu e important acest aspect acum. Important e să batem la Cluj şi să mai facem un pas în drumul spre titlu. Ne va fi destul de greu, pentru că lipsesc 3 dintre cei mai importanţi jucători ai noştri, dar avem un lot valoros şi ştiu sigur că cei care vor intra contra clujenilor vor juca foarte bine. Secretul nostru? Probabil faptul că nu prea ne-au plecat jucători, ne cunoaştem bine, avem un lot omogen şi asta se vede. Mai e mult pînă să putem spune dacă luăm sau nu campionatul, dar un lucru e cert, luptăm pînă la capăt, diferenţa faţă de primul loc e destul de mică", a spus Herea.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Campionatul Mondial a început cu o mare gafă
Manifestul lui Dan Negru la startul Mondialului: „FIFA a furat ideea lui Ceaușescu”