FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - PANDURII 1-1

Bogdan Mara forţat

Articol de GSP - Publicat luni, 01 iunie 2009 00:00

După un singur antrenament, Antonio Conceicao l-a titularizat pe mijlocaşul Bogdan Mara cu Pandurii Tg. Jiu la intervenţia conducerii

Decizia titularizării lui Bogdan Mara a aparţinut conducerii. Deşi nu făcuse decît un singur antrenament în săptămîna de dinaintea jocului, perioadă în care a fost plecat şi în Serbia pentru a-și trata o afecţiune musculară, mijlo­ca­şul a fost titular sîmbătă, în faţa oltenilor. Mara a jucat numai 33 de minute, fiind înlocuit cu Deac. “Mai aveam nevoie de două zile de pauză pentru a fi sută la sută apt”, a spus Mara după partidă.

De ce a jucat totuşi? Conceicao n-a reuşit o explicaţie coerentă la conferinţa de presă de după meci, iar răspunsul a venit de la tribuna oficială. Vineri, după ultimul antrenament, preşedintele Iuliu Mureşan a fost cel care a insistat pentru varianta titularizării lui Mara, oficialul gîndindu-se că fostul jucător al Unirii Urziceni ar putea rata convocarea la echipa naţională în cazul în care nu va evolua. În cele din urmă, Mara a primit telefonul lui Răzvan Lucescu, dar CFR a jucat în 10, în faţa Pandurilor, în prima treime a meciului.

2 goluri a marcat Mara pentru  CFR în acest sezon

FLASH

"Diogo n-a semnat cu CFR!"
Daniel Stanciu, agentul fundaşului Nuno Diogo de la Otopeni, susţine că nu a fost solicitat de clujeni pentru transferul portughezului. "Este adevărat că îl reprezint pe Nuno Diogo, dar nu ştiu de unde a apărut informaţia că ar fi semnat cu CFR Cluj. Nici cei de la Cluj nu s-au interesat de el pînă acum", a declarat Daniel Stanciu. Jucătorul îşi va rezolva situaţia pînă în 10 iunie, cînd îi expiră contractul cu Otopeniul şi va deveni jucător liber.

Fanii se opun plecării lui Kone
Suporterii vor cu orice preţ ca Yssouf Kone să rămînă la Cluj şi în sezonul viitor . Conform unui sondaj iniţiat de www.cfrmania.ro, peste 80% dintre fani dintr-un total de 1.000 de respondenţi vor ca Yssouf să continue la CFR şi în sezonul viitor. Atacantul care joacă pentru naţionala Burkina Faso este golgeterul "vişiniilor" cu 10 reuşite. Kone este dorit de echipe precum Everton sau Celtic, din Marea Britanie.

Pereira la Naţională

Alvaro Pereira a plecat în Uruguay fiind convocat pentru meciurile din preliminariile CM2010 cu Brazilia şi Venezuela. Cel mai probabil jucătorul feroviarilor va fi titular în ambele confruntări. Preşedintele Iuliu Mureşan este în Portugalia, unde a asistat aseară la finala Cupei, Porto - Pacos de Ferreira. Oficialul "vişiniilor" va purta o discuţie decisivă cu reprezentanţii Benficăi pentru a a ajunge la un acord în privinţa transferului lui Pereira.

Citește și:
Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!
Superliga

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Noutati auto
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Campos vrea să-i transfere la Dinamo: „Următoarele zile vor fi foarte aglomerate”

Rapid forțează transferul! Pancu îl vrea neapărat: „Nu ascund, am discutat cu el”

 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează