LIGA 1   •   

FC VASLUI

Mihai Stoica: "Favorite certe la titlu sînt Rapid şi Steaua" Vezi argumentele!

 
24 Septembrie 2010
 

Mihai Stoica

Mihai Stoica aşteaptă cu nerăbdare să revină în fotbal, din postura de oficial al unei echipe. Fostul manager al Unirii Urziceni a comentat episodul petrecut zilele trecute, cînd a fost la un pas să revină la Steaua.


"Telefonul din partea lui Adrian Porumboiu a venit pe neaşteptate.  Era normal să merg să discutăm, ne-am înţeles foarte repede. Săptămîna viitoare urmează să semnez contractul. Sînt plin de energie, abia aştept, a fost o surpriză mare, dar una plăcută.

Am evitat să comentez subiectul cu Steaua, am văzut că vine o avalanşă de comentarii din partea lui Gigi şi am aşteptat să termine.

Noi am avut două discuţii telefonice, urma să ne vedem după venirea lui în ţară. N-a mai fost cazul, am zis într-o intervenţie că voi pune condiţii, probabil a fost deranjat şi a urmat discursul că lui nu-i pune nimeni condiţii. Cînd am auzit asta, am telefonat bunului nostru prieten, care a intermediat discuţia, şi i-am comunicat că nu mai doresc să mă întorc la Steaua.

Apoi au venit ironiile, am avut impresia că Gigi are o plăcere sadică să umilească oamenii, eu nu mă simt umilit. Consider că nu sîntem compatibili. Ştiu de ce face ironiile astea, crede că mă afectează foarte tare. Eu am primit un apel din partea unui prieten cu care discutasem şi despre Steaua, era cu Gigi, m-a sunat şi mi-a zis mai în glumă, mai în serios să vin, apoi am discutat serios. Ştiţi cu toţii cum s-a încheiat, asta e.

Acum mă concentrez exclusiv asupra noului meu club. Nu vreau să mă mai cert cu nimeni. Gigi spune că pe el nu-l conduce şi nu-l influenţează nimeni, dar tot el mărturiseşte că nu vor apropiaţii lui să mă aducă. Se contrazice. Dacă-l întîlnesc, îl salut pe Gigi. Din moment ce am vorbit la telefon, înseamnă că am trecut peste acele episoade de care nu vrem să ne amintim. Sînt ranchiunos, dar lui Gigi nu-i port ranchiună. El m-a adus la Steaua, împreună am reuşit lucruri remarcabile.

Favorite certe la titlu sînt Rapid şi Steaua. Rapid are un prim "11" foarte echilibrat, un conducător de mare valoare, iar Steaua are un lot foarte bun", a spus Stoica la "Fanatik Show", de la DigiSport.

 
Comentarii (10)
virgyl  (311 comentarii)
pai acum vreo luna spuneai ca otelul e principala favorita la titlu,sa mai jucat de atunci vreo etapa si sau schimbat lucrurile??
14 Ianuarie 2011, 22:07   •   Comenteaza
ss_iniesta_ss  (319 comentarii)
Un singur argument e : MM Stoica uraste Dinamo
25 Septembrie 2010, 01:59   •   Comenteaza
sundancekid  (9975 comentarii)
Bai giulescule ? Ce virsta ai nenica ? Favorite nu exista deocamdata ! Capisci ? Nu mai detaliez de ce .
25 Septembrie 2010, 00:40   •   Comenteaza
giulescu  (60 comentarii)
Argumentele lui MM sunt pertinente, într-adevăr Rapid şi Steaua sunt favorite. Rapid cu cel mai bun 11, iar Steaua cu două garnituri în parcare în loc de una. Atât că Steaua are pe spate un patron nebun şi un valet cu funcţii de antrenor. E o povară imposibilă pe umerii celor două loturi din Ghencea care degeaba se vor căzni să se constituie într-o singură echipă. .
25 Septembrie 2010, 00:30   •   Comenteaza
stef2005  (496 comentarii)
meeeee meeeeee meeeeeeee meeeeeeeee se stie k vine de la steaua un @ier la conducere
25 Septembrie 2010, 00:16   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Job modern si simplu
Job modern si simplu care se face de acasa daca ai internet.Nu am crezut nici eu la inceput dar nu costa nimic sa te informezi si nimic sa pornesti.E o afacere la cheie si poti sa iti cresti ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 300,00 USD
Cautam menajera + bona
Caut femeie pentru supraveghere partiala copil 7 luni si menaj apartament 3 camere. De luni pana vineri, 6 ore/zi (600 RON/luna) sau 8 ore/zi (800 RON/luna). Zona Piata Palatului.
Bucuresti/Bucuresti - pret 600,00 RON
Caut loc de munca ca sofer
Numele meu este Tanasescu Mihai am 30 de posed permis categoria B, sunt o persoana serioasa, discreta, punctuala.Rog serioitate
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.000,00 RON
Reconditionari cazi de baie
Ai o cada de baie si nu mai poti sa o cureti indiferent ce produse de curatare folosesti ? Te-ai mutat si nu iti place cum arata cada de baie ? Tocmai ai zugravit si nu mai reusesti sa cureti cada de ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 236,00 RON
Izolalatie fonica profesionala-Sonometrie
Izolatie fonica profesionala pentru orice domeniu. Materiale izolatie fonica, sonometrie, rapoarete de zgomot autorizate.Burete studio, cofrat, piramidal, auralex.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V