LIGA 1   •   

DINAMO - POLI IAŞI 1-1

Moţi sună alarma la Dinamo: "Aşa luăm 10-12 goluri cu Rapid!"

 
de Eduard Apostol   •   24 Aprilie 2010
 

Moţi se teme de un dezastru etapa viitoare, la derbyul din Giuleşti



- Cosmin, ce se întîmplă cu voi?
- Nu ştiu ce avem, dar trebuie să ne trezim o dată. Trebuie să trecem peste ranchiuna purtată celor plecaţi de la echipă. Una e să te bazezi pe Boştină, Cristea, Boştină, Mărgăritescu şi Zicu, alta e să chemi de la echipa a doua. N-am nimic cu cei de la Dinamo II, dar ceilalţi au experienţă, ştiu jocul. Ar trebui să se uite ce a fost şi să fie reprimiţi.

- Vine partida cu Rapidul, simţiţi că vă puteţi reveni?
- Dacă nu ne trezim, riscăm să luăm 10 - 12 goluri în Giuleşti şi să intrăm în istoria negativă a fotbalului românesc! Da, mi-e frică de asta! După Cluj s-a stricat aproape tot, ne e teamă că putem rămîne în afara cupelor europene.

- Cornel Dinu te acuză că fumezi mult şi de aceea nu dai randament. Ce zici?
- Am auzit acuzaţiile aruncate  de cineva care... Dacă se interesa, ştia că eu am avut febră 42, iar în ultimele zile abia m-am dat jos din pat, dar am tras de mine să intru pe teren!


"N'Doye nu şi-a cerut scuze, dar ce importanţă are? Dacă îşi cere scuze prin evoluţiile de pe teren, e de ajuns. Ne e frică să nu se întîmple un dezastru în acest sezon"
Cosmin Moţi, fundaş Dinamo

"Niciodată în viaţa mea nu am văzut un Dinamo atît de slab! Nu cred că va prinde cupele europene. Înainte eram fericiţi dacă luam un punct la Bucureşti, acum sîntem nemulţumiţi"
Vali Negru, mijlocaş Poli Iaşi

"În meciul ăsta am avut ocazii cîte n-au avut unele echipe în tot returul. Echipa asta nu merită să retrogradeze, pentru că joacă fotbal"
Ţiţi Dumitriu, antrenor Poli Iaşi

 
Comentarii (15)
Dan miia  ( comentarii)
Ca sa nu luam 10-12 la rapid, nu mai intra tu pe teren, tu si cu Scarlatache! Varza, varza si mult tupeu! ce alarma, haideti in productie sa vedeti cum se castiga 600 EUR/luna (foc continuu - cu zile de noapte sambete si duminici incluse!) din care platim abonamente TV ca sa va vedem pe voi (din pacate!). Stii ce: NU MAI SUNA NICIO ADUNARE MERGETI DIRECT LA CLUB ( la night club - si cheama-i pe toti!)
24 Aprilie 2010, 15:51   •   Comenteaza
sammy  ( comentarii)
Moti trage semnale de alarma, dar poate cineva ii trage si lui un semnal de alarma...a fost la un pas de eliminare din prima repriza...Radu Stefan a plecat si rezista cu brio in Italia, Moti a plecat si s-a intors cu coada intre picioare, de bun ce este...
24 Aprilie 2010, 15:22   •   Comenteaza
daniel  ( comentarii)
In acest moment moti, scarlatache, kone, zicu ,adrian cristea,si niculescu nu mai sunt de dinamo .Odata cu ei trebuie sa se incheie colaborarea cu clanul becali mai ales ca scapam si de turcu.Readucerea lui ganea si paun a unui portar de valoare ca nu toti portarii au contract cu becali a doi fundasi buni si a unui stoper de clasa de asemenea a 2 mijlocasi cum a fost fernandez pt putin timp si in primul rand borcea sa ramana doar actionar iar in locul lui sa vina disciplina
24 Aprilie 2010, 14:46   •   Comenteaza
spokey  ( comentarii)
sa te auda Dumnezeu moti,macar 7 daca nu 10-12 =)))) VA ASTEPTAM IN INFERN,GIULESTIUL VA FI DIN DOU PLIN ,ALE RAPID ALE ALE
24 Aprilie 2010, 13:35   •   Comenteaza
toni  ( comentarii)
Ce alarma sa traga MOTI ,poate pentru el,este cel mai slab fundas din liga intai,omul cu cele mai multe gafe impardonabile din postura de aparator,omul care pierde meciuri pentru Dinamo,el si cu Dolha.Eu nu stiu de ce comenteaza este total pe dinafara mai da si auto-goluri,se impiedica singur, omul care a pierdut campionatul cu URZICENI anul trecut si care ne-a ajutat sa pierdem in cupele europene.Acum pierdem si campionatul asta din cauza lui . Nimeni nu il vrea ca nu are valoare.
24 Aprilie 2010, 12:48   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
300x250mi.gif

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand Tv LCD Toshiba Regza Full HD 42" Impecabil!
Vand Tv LCD Toshiba Regza, model 42Z3030D, impecabil.Full HD, 100 Hz, diagonala 107 cm.Mai multe detalii la: http://www.trustedreviews.com/Toshiba-Regza-42Z3030D-42in-LCD-TV_TV_review Pret 1349 ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.349,00 RON
brichete rumegus lemn de foc
AVIZ PIZZERII doar pana la 15 08 2012 pret de 550 ron tva inclus brichete din rumegus diferite esente[stejar, fag, brad, tei] pentru contract un an pret STABIL
Ilfov/Bucuresti - pret 550,00 RON
ATENTIE!
in atentia celor ce inchiriaza apartamente/garsoniere in constanta. NU il primiti in gazda pe un individ pe nume EREMIA SORIN-GABRIEL. Pe langa faptul ca produce deteriorari ale bunurilor aflate in ...
Constanta/Constanta - pret 1,00 RON
Vand Buldoexcavator New Holland an 2004, 3200 ore
Buldoexcavator full options: -4X4 (4 roti motoare, 4 roti directoare) -greutate operativa: 9.100 kg; -înaltimea (la cabina): 2.960 mm; -capacitatea de ridicare la înaltimea maxima: 3.500 ...
Calarasi/Casciarele - pret 44.000,00 EUR
Caut asociat cu cunostiinte in domeniu
Proprietar, posed cladire din caramida in suprfata de 200mp si alt teren in suprafata de 100 mp si doresc asocierea cu o persoana interesata in vederea infiintari unei cipercarii, cu cunostiinte in ...
Dambovita/Contesti - pret 15.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V