FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - GAZ METAN, DUMINICĂ, 21:00, DIGISPORT 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

”Moţul” a încercat o comparaţie între "New Dinamo" şi trupa de la sfîrşitul anilor '80: "Ăştia n-au nici stofă, nici tupeu!"

Articol de - Publicat joi, 21 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 20 noiembrie 2013 19:59

Sabău a făcut o radiografie dură proiectului lansat de Negoiţă şi jucătorilor ce îmbracă acum tricoul alb-roşu


- Domnule Sabău, la finalul anilor '80, Mircea Lucescu a transformat tînăra echipă a lui Dinamo într-una care ajungea în scurt timp în semifinalele Cupei Cupelor. Acum, şefii clubului spun că lucrează la un plan similar. Care ar fi diferenţele dintre cele două proiecte?
- Mai întîi, spune-mi care a fost cel mai tare mijlocaş dreapta pe care l-a avut Dinamo?

- ...
- Ţi-am ridicat mingea la fileu si n-ai vrut să zici. Tu cine crezi? (rîde) Să zicem că nu sînt eu. În fine... Diferenţa e simplă: valoarea lotului. Dinamo s-a construit atunci în doi ani. În al treilea, deja eram competitivi, puteam cîştiga absolut orice, inclusiv la nivel european.

- Vă deranjează atitudinea jucătorilor actuali?
- Categoric! Noi, deşi eram tineri, aveam încredere în forţele noastre şi 8-9 dintre titulari jucau şi la "naţională". Îmi pare rău, dar nu există termen de comparaţie între cele două perioade.

"Cămătaru dărîma tot!"
- Asta înseamnă că New Dinamo nu va da roade din cauza valorii scăzute a actualilor fotbalişti?
- În primul rînd, în România nu există răbdare. Antrenorii sînt mereu vinovaţi, mereu schimbaţi. Cei incompetenţi sînt, de fapt, oamenii care-i angajează!

- De ce nu înscriu prea des atacanţii lui Dinamo de azi?
- (rîde) Simplu: nu au valoare! Nu au stofă, nu au tupeu, nu au agresivitate şi se feresc constant de duelurile unu la unu. Cămătaru dărîma tot! Să nu mai zic de Răducioiu. Cînd lua mingea nu-l mai oprea nimeni!

"Lazăr are 24 de ani? Să ne lase!"
- Nu vă place nici un dinamovist de acum?
- Mijlocaşul dreapta, blonduţ... Lazăr! Are personalitate şi perspectivă. E bine pentru că e încă puşti şi are tot timpul înainte.

- Nu e chiar puşti, a împlinit 24 de ani în august...
- Cît?! 24?! Să ne lase atunci! La vîrsta asta trebuia să fie titular la "naţională"! La 24 de ani, dacă nu eşti titular de drept la club şi nu joci în prima reprezentativă, ca jucător al lui Dinamo, nu mai poţi face nimic.

"Negoiţă să fie mai răbdător! Pe Mulţescu l-a dat afară repede, acum a venit Stoican. Să îl lase să-şi formeze o echipă pentru că dacă tot schimbi antrenorii, îi derutezi pe fotbalişti"
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor ASA

2 sezoane a jucat Sabău la Dinamo, 1988-1990. După Revoluţie, s-a transferat în străinătate, unde a activat la Feyenoord (1990-1992), Brescia (1992-1996 şi 1997-1998) şi Reggiana (1996-1997)

8 goluri în 49 de meciuri a marcat Sabău pentru Dinamo, cu care a cîştigat eventul în 1990 şi cu care a ajuns în semifinalele Cupei Cupelor, în primăvara aceluiaşi an


32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (30)
glorie
glorie  •  22 Noiembrie 2013, 17:17
Postat de robert1205 pe 21 Noiembrie 2013, 19:46

Antrenor : Mircea Lucescu ,Jucatori :Stelea ,Prunea,Rednic,Andone,Klein,Dobos,Timofte,Sabau,Lupu,Lupescu,Mateut,Raducioiu,Camataru,Vaiscovici (Dinamo1989) Ce vremuri !!!!

8-1 a invins Dinamo Bucuresti pe Panathinaikos Atena cu echipa aia!

robert1205
robert1205  •  21 Noiembrie 2013, 19:46

Antrenor : Mircea Lucescu ,Jucatori :Stelea ,Prunea,Rednic,Andone,Klein,Dobos,Timofte,Sabau,Lupu,Lupescu,Mateut,Raducioiu,Camataru,Vaiscovici (Dinamo1989) Ce vremuri !!!!

polistul68
polistul68  •  21 Noiembrie 2013, 16:56
Postat de gymd pe 21 Noiembrie 2013, 16:33

era prea bun Scutaru pt ce avea DInamo in momentul de fata, dar imi aduc aminte cand i-a dat sansa Multescu la un meci cu Ceahlaul jucat pe national arena terminat 1-1 stiu ca a gresit grav la singurul gol al nemtenilor, Lukanovic a inscris, sa vezi faza pe Scutaru el se dadea pe spate, a avut un luft pe romaneste si dupaia a dat gol Lukanovic, noroc cu Alexe care ne-a scos de o infrangere rusinoasa !!! cand i sa dat sansa lui Scutaru nu a profitat de ea din pacate, orikum am vazut ca la voi e titular si o face bine de tot, chiar mi-a placut meciu Petrolul-ACS Poli cand sa terminat 0-0, a scos vreo 5 goluri ca si facute, bine ca la ACS nu este presiunea care este la Dinamo

toti gresim...dar un ochid e profesionist, asa cum se crede Multescu, trebuia sa vada ca a fost o gresala...dar a fost rpeferat unu adus pe bani multi....meserias mare Mutlescu asta

Vezi toate comentariile (30)
Comentează