Articol de GSP - Publicat luni, 30 iulie 2007 00:00
Aceasta e norma pe care si-o doreste Niculescu pentru actualul sezon
- Claudiu, v-a surprins Buzaul?
- Am intilnit o echipa puternica, foarte ambitioasa, care a fost stimulata din cite am inteles de o prima foarte mare. Nu mai conteaza daca am intilnit Buzaul sau Steaua II, important este ca am debutat cu dreptul in acest campionat. si ei au vrut sa inceapa cu dreptul, dar ne-au intilnit pe noi, Dinamo.
- V-a fost teama vreun moment ca veti rata victoria?
- Am inceput mai greu, apoi ne-am dat drumul si am jucat foarte bine. Am reusit sa egalam, apoi sa cistigam. Nu conteaza daca golurile noastre au fost spectaculoase, importanta este victoria. Nu a fost un meci usor, a fost foarte cald, iar spre final abia mai vedeam mingea pentru ca s-a intunecat. Nu conteaza nici ca am invins o echipa mica pentru ca un campionat se cistiga de cele mai multe ori cu echipele mici, nu cu cele mari. Vreau sa-l facem pe Cristi Borcea sa danseze, dar pina la meciul cu Steaua mai este, are timp sa se faca bine.
- Steaua si Rapid au cistigat cu acelasi scor.
- Sincer, nu am vazut nici meciul Stelei, nici pe cel al Rapidului. Nu ma intereseaza ce fac contracandidatele noastre la titlu. Pentru mine important este sa cistigam noi cit mai multe meciuri. Am auzit ca Universitatea Craiova a facut scor cu Farul. Oltenii au echipa buna, sigur se vor bate pentru cupele europene.
- Cite goluri ti-ai propus pentru acest sezon?
- 60! Daca va spun 60, ma credeti?! Cu cit voi da mai multe cu atit va fi mai bine, in primul rind pentru echipa si apoi pentru mine.
"Jocul nostru nu e cel pe care ni-l dorim, dar trebuie sa mai avem rabdare. Au venit mai multi jucatori noi in aceasta vara si, in plus, este abia al doilea meci oficial"
Mircea Rednic
"Cristi Borcea nu facea ce a facut Gigi Becali la meciul Stelei cu Ceahlaul. El raminea alaturi de noi, chiar daca Buzaul ne-ar fi condus cu 2-0. Cristi este cu noi si la bine, si la greu"
Mircea Rednic
"Nu m-a multumit jocul nostru, dar importanta este victoria. Am inceput cu dreptul campionatul. Nu sintem de acord cu ce au facut suporterii, dar avem o galerie frumoasa"
Vasile Turcu
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”