Articol de GSP - Publicat marti, 21 iunie 2011 00:00 / Actualizat marti, 21 iunie 2011 17:35
Mijlocaşul Universităţii Cluj, Adrian Cristea, a declarat, marţi, la plecarea în cantonamentul din Austria, că în sezonul viitor va exista un număr considerabil de echipe care se vor bate la titlu şi speră ca şi formaţia sa să se numere printre ele
"Obiectivul nostru e unul îndrăzneţ, rămâne doar să ni-l îndeplinim. Steaua şi Rapid se bat la titlu cu siguranţă, dar sunt mai multe echipe care au acest obiectiv. Sperăm să ne numărăm şi noi printre cele care vor lupta pentru campionat", a spus Cristea.
Adrian Cristea este de părere că eventuala venire a fostului rapidist Costin Lazăr la "U" Cluj ar însemna un mare plus pentru echipa sa. "Îl ştiu de multă vreme pe Costin Lazăr, e un fotbalist foarte bun. Cred că ar aduce un mare plus de valoare echipei dacă s-ar înţelege cu conducerea. Eu nu ştiu ce şanse sunt ca el să vină aici, dar sper să ajungă la un acord. Despre Ionel Dănciulescu pot spune la fel, că e un jucător valoros. Cred că şi el s-ar potrivi la Universitatea", a afirmat Cristea, conform Mediafax.
Oficialii Universităţii Cluj au anunţat că obiectivul formaţiei pentru sezonul care urmează e ocuparea unuia dintre primele patru locuri în Liga I şi calificarea în finala Cupei României.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite