Articol de GSP - Publicat sambata, 25 septembrie 2010 00:00
Finanţatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a comentat succesul formaţiei sale, 1-0 cu Gloria Bistriţa şi a precizat că Vasile Maftei este aproape să ajungă la gruparea moldoveană.
"Victoria este foarte importantă. Nu am nici un motiv să fiu supărat, ba dimpotrivă, sînt foarte bucuros. A, că puteam să facem şi un egal este o observaţie corectă şi nu se supără nimeni. Avem un lot valoros şi putem face diferenţa, doar că au fost scurtcircuite din punctul de vedere al pregătirii fizice", a afirmat Porumboiu la Premium Liga, pe GSP TV.
"Nu a fost însă un joc entuziasmant, să fim corecţi! Dar sînt trei victorii legate în campionat şi asta contează", a continuat el.
"I-am felicitat pe jucători şi le-am spus că de săptămîna viitoare vor avea un interlocutor care are meşteşugul vorbelor bine pus la punct", a mai declarat oficialul moldovenilor, cu referire la Mihai Stoica.
Şi s-a referit apoi la Maftei: "Este foarte aproape de noi, mai ramane sa punem la punct ultimele detalii financiare cu Dumitru Bucsaru, ca sa devina liber de contract. Nu cred insa ca vor fi probleme".
O dată cu sosirea lui Mihai Stoica la Vaslui, şansele ca Maftei să fie transferat sînt mari, mai ales că MM declarase după ce s-a despărţit de Unirea Urziceni că "o conditie ca eu sa fiu presedinte la un club era ca Vasile Maftei sa ajunga acolo".