FOTBAL  »  Superliga  »  MIRCEA SANDU FACE AFIRMAŢII FĂRĂ PRECEDENT

Previziunile lui Sandu, omul care conduce de 21 de ani fotbalul românesc: ”Nu ne revenim nici în 6 ani!”

Mircea Sandu, în vizită la Cluj Arena +2   FOTO
Mircea Sandu, în vizită la Cluj Arena

Articol de GSP - Publicat joi, 21 iulie 2011 00:00 / Actualizat joi, 21 iulie 2011 21:45

Preşedintele FRF nu s-a sfiit azi, la Cluj, să desfiinţeze fotbalul pe care-l conduce


Mircea Sandu a făcut un rechizitoriu dur la adresa fotbalului pe care-l conduce de 21 de ani, în această după-amiază, cînd a vizitat "Cluj Arena". "Nu avem nici o şansă în cupele europene. Nici o echipă nu va mai face nici măcar punctele pe care le-a făcut CFR, Urziceni sau Steaua în Liga Campionilor. Încep să crească noi stadioane, ceea ce ne obligă pe noi şi cluburile să readucem fotbalul românesc în condiţii de performanţă. Asta nu se va întîmpla însă foarte curînd. Este nevoie de la 6 ani în sus pentru a ajunge unde am fost odată", a comentat Sandu.

Preşedintele FRF a oferit ieri şi un exemplu care l-ar fi şocat pe selecţionerul Victor Piţurcă. "Piţi şi întreg staff-ul său n-au văzut prea multe lucruri bune la echipele româneşti în cantonament în Austria. Spre exemplu, dacă un jucător era schimbat în minutul 30, mergea direct la vestiare, se schimba şi se punea la terasă să mănînce un cîrnat, în loc să continue să se antreneze pentru a-şi finaliza şedinţa de pregătire de o oră, o oră şi jumătate. Asta e mentalitatea fotbalistului român. Mai exact ei sînt prieteni cu fotbaliştii, pînă să ajungă fotbalişti mai e cale lungă!", a conchis Naşu'.

"Naşul" a vizitat noul stadion al Universităţii Cluj şi s-a arătat încîntat de cum arată acesta. "Stadionul mă încîntă, are o arhitectură foarte frumoasă, iar accesul şi defluirea spectatorilor se realizează foarte uşor. Este o surpriză plăcută ce s-a realizat la Cluj, un stadion de 30.000 de locuri cu o investiţie foarte mică, de doar 35 de milioane de euro", a spus Sandu.


"Salvarea? Un import masiv de fotbalişti străini. Ar fi bine şi pentru naţională!"
Mircea Sandu, preşedinte FRF

Sandu ţine cu "U"
La vizita de azi, Mircea Sandu a lăsat de înţeles că finala Cupei României de anul viitor s-ar putea disputa pe noul stadion al Clujului. "Dacă nu joacă bucureştenii, finala Cupei se va disputa pe Cluj Arena, dar vom şti cu siguranţă undeva în primăvară. Ce m-aş bucura să fie o finală U - CFR! Se ştie că ţin cu echipele studenţeşti, pentru că şi trecutul meu se leagă de o echipă studenţească", a afirmat Sandu.

Citește și:
Ioan Varga spune că îi dă afară de la CFR Cluj: „Inclusiv pantaloni, antrenori și câțiva dintre jucători”
Conference League
Ioan Varga spune că îi dă afară de la CFR Cluj: „Inclusiv pantaloni, antrenori și câțiva dintre jucători”
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
Stiri extrasport
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
La nici 100 km de Dunăre, meciul european al lui Vlad Dragomir a fost oprit două ore din cauza ploilor » Imagini rare pe un stadion
Europa League
La nici 100 km de Dunăre, meciul european al lui Vlad Dragomir a fost oprit două ore din cauza ploilor » Imagini rare pe un stadion
Florin Prunea, dizgrațios pe stadion, ca delegat UEFA: „Vă arăt ceva frumos. E ce trebuie, fratello?”
Conference League
Florin Prunea, dizgrațios pe stadion, ca delegat UEFA: „Vă arăt ceva frumos. E ce trebuie, fratello?”
“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Profit.ro
“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

La nici 100 km de Dunăre, meciul european al lui Vlad Dragomir a fost oprit din cauza ploilor » Imagini rare pe un stadion

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (18)
viorescu
viorescu  •  22 Iulie 2011, 10:17

"Este nevoie de la 6 ani în sus pentru a ajunge unde am fost odată". Pe drumul pe care merge acum directia e buna, sensul e gresit! Acum intr-adevar defluirea e cea mai importanta la toate nivelurile, nu numai pe "noul stadion al Universitatii Cluj". (chiar a dat Walter 35milE?)

adain
adain  •  22 Iulie 2011, 09:41

pai si cine e de vina?!!!! cine conduce de atat timp fotbalul romanesc!!!???? pai tu recunosti ca esti incompetent si atunci de ce mai stai in fruntea federatiei?!!!!

rngade
rngade  •  22 Iulie 2011, 05:37

Afirmatii fara precedent?!... Pai, nu tu nea' Nasu' "conduci" asa bine fotbalul de 21 de ani??!!! Cum se face ca declari atat de "mirat' si de dezamagit ca nu va veti mai reveni? Zici ca vorbesti despre alta persoana care ar fi vinovata. Sau esti schizofrenic, formula 2 in 1 sau te prefaci ca nu intelegi... Cat tupeu pot avea indivizii astia...

Vezi toate comentariile (18)
Comentează