FOTBAL  »  Superliga  »  PRIMA DECIZIE A CUPLULUI FRF-AVRAM: REDUCEREA LA TĂCERE A UNUI CONTESTATAR

Pumn în gură!

Articol de , - Publicat luni, 14 septembrie 2009 00:00

Şeful CCA i-a propus lui Crăciunescu să fie observator. Cu o condiţie: să nu mai apară la TV şi în presă ca să acuze arbitrajul şi conducerea Federaţiei

Instalat ca preşedinte al CCA în urmă cu trei săptămîni, Vasile Avram a aflat de la Mircea Sandu că mandatul său în fruntea arbitrilor e valabil doar pînă la viitoarele alegeri ale boss-ului FRF. După ce a discutat cu Naşu' pe marginea colaborării pe care o vor avea, Avram a avut o primă iniţiativă. L-a sunat pe Ion Crăciunescu şi i-a propus o întrevedere, în cadrul căreia i-a făcut o ofertă.

"Eşti observator, dar nu ne mai ataci!"
Să devină din nou observator. Cu o condiţie însă: Crăciunescu să renunţe la orice apariţie la televiziuni, dar şi în mass-media pentru a comenta în termeni critici arbitrajul şi conducerea Comisiei. Crăciunescu i-a solicitat un document oficial de la FIFA şi UEFA prin care cele două foruri să interzică apariţiile publice ale observatorilor. "N-am primit nimic pentru că nici nu există, astfel că am zis «Nu!»", a declarat fostul arbitru FIFA.

Înlocuit cu Abrudan
După ce vîlceanul a refuzat propunerea, FRF şi CCA au alcătuit o listă de observatori fără Ion Crăciunescu. Pentru meciurile internaţionale, Crăciunescu n-a apărut în tabel, dar a fost preferat Patriţiu Abrudan, vicepreşedintele FRF şi membru în Comitetul Executiv. Celelalte 4 locuri au fost ocupate de Vasile Avram, Mircea Salomir, Constantin Gheorghe şi Nicolae Grigorescu.

Acum 4 ani a fost demis
În octombrie 2005, cu doar două luni înaintea alegerilor prezidenţiale de la FRF, Ion Crăciunescu s-a aflat în faţa unui eveniment similar. Atunci era preşedinte al CCA, iar Mircea Sandu a propus şi a reuşit demiterea lui în Comitetul Executiv. Motivul? Naşu' l-a acuzat pe Crăciunescu de faptul că mergea în diverse oraşe din ţară şi îi făcea lobby contracandidatului său, Gică Popescu. "Iniţial, eram în aceeaşi barcă, dar Crăciunescu m-a trădat", a spus ulterior Sandu.

"Nu puteam să cad într-o astfel de cursă şi să accept o mîrşăvie pentru o funcţie pe care o merit. Nici în Africa nu cred că îşi permite cineva să propună un astfel de şantaj mizerabil!"
Ion Crăciunescu, ex-arbitru FIFA

"Am vorbit personal cu Crăciunescu şi a refuzat, aşa e. Mi-a zis că vine doar dacă îi garantez că o să fie şi observator FIFA"
Vasile Avram, preşedinte CCA

6 luni au mai rămas pînă cînd vor avea loc alegerile pentru desemnarea viitorului preşedinte al FRF, al cărui mandat va fi pe perioada 2010-2015

Citește și:
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate

FCSB - FC Botoșani, duel cu încărcătură pentru play-off » Bate vântul pe Arena Națională!
Superliga
FCSB - FC Botoșani, duel cu încărcătură pentru play-off » Bate vântul pe Arena Națională!
Corpul de Control, investigație de amploare la CSA Steaua » Ministrul apărării, intervenție în forță: „În fiecare zi se descoperă altceva”
Liga 2

Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”

PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (5)
 •  15 Septembrie 2009, 20:58

Craciunescu ar trebui sa candideze la functia de presedinte al FRF! daca nu i-o ia Porumboiu inainte!

 •  14 Septembrie 2009, 14:04

Cum sa aiba loc un colos printre niste pigmei nerusinati ?

 •  14 Septembrie 2009, 12:45

OLTEAN ÎNCAPATANAT SI PROST,DESI OLTENII SUNT BAIETI CU SANGE FIERBINTE (A SE INTELEGE OAMENI GOSPODARI ,DESTEPTI ETC) EL SI FII-SU REPREZINTA EXCEPŢIA,NOROC CU GSP CA MAI ESTE BAGAT IN SEAMA CA TOTI EVITA PROSTII SATULUI

Vezi toate comentariile (5)
Comentează