FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA

Silvian Cristescu îl provoacă pe Mititelu: "Plec eu, pleacă şi Piţi!"

Articol de - Publicat marti, 28 decembrie 2010 00:00

Mititelu nu-l mai vrea pe Cristescu în club. Preşedintele are însă o înţelegere cu Piţurcă şi îl provoacă pe finanţator: "Dă-mă afară, dacă ai curaj!"

Victor Piţurcă e prins la mijloc în ultimul scandal apărut în Bănie. Adrian Mititelu l-a transmis ieri preşedintelui Silvian Cristescu să-şi facă bagajele. "Prin ce a spus despre mine şi despre acest club, Cristescu s-a îndepărtat prea mult de Craiova. E posibil să nu-l pot da afară, dar, chiar şi aşa, cu mine nu mai are ce discuta, nu sîntem compatibili", a anunţat Mititelu la sport.ro.

De ce nu poate renunţa finanţatorul aşa uşor la Cristescu? El a venit în vară pe funcţia de conducere la Universitatea la insistenţele lui Piţi, convenind cu managerul general că vor părăsi gruparea olteană doar împreună. "Să mă dea afară, dacă are curaj! Întîi să se descurce cu mine, cu Piţurcă, pentru că are de dat nişte bani. Plec doar dacă îmi achită restanţele". Şi Cristescu a fost printre cei care au împrumutat clubul cu bani, revendicînd aproximativ 50.000 de euro ca să părăsească de bunăvoie Ştiinţa.

Două afirmaţii ale lui într-un interviu acordat GSP au reprezentat scînteia care a aprins războiul cu Mititelu. Fostul mijlocaş al Craiovei sugerase că Silviu Lung jr. s-ar fi dat lovit înaintea meciului de Cupă cu Dinamo, invocînd în ultimul moment o răceală, ca să nu apere, şi dezvăluise că meritul achiziţionării lui Florin Costea îi aparţine în exclusivitate.


"Nu cred că Silvian Cristescu va mai continua aici, s-a autoexclus"
Adrian Mititelu, patron U Craiova

"Nu mai înţeleg nimic din ceea ce se întîmplă la Craiova, echipa mea a fost altceva, acum parcă nici numele echipei nu mai e acelaşi"
Ilie Balaci


"Găman la Basel? Zvonuri!"
Mititelu neagă că ar fi negociat în aceste zile transferul stoperului Valerică Găman (22 de ani) la gruparea elveţiană FC Basel contra sumei de două milioane de euro: "Sînt doar zvonuri, în realitate nu a existat nici o discuţie. Oricum, să fie clar, vindem doar în străinătate!".

Citește și:
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
Superliga
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Intră la negocieri pentru transferul lui Siyabonga Ngezana
Superliga
Intră la negocieri pentru transferul lui Siyabonga Ngezana
Aduc în România primul coupe sport electric chinezesc! » Care este prețul de pornire
Noutati auto
Aduc în România primul coupe sport electric chinezesc! » Care este prețul de pornire
Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Profit.ro
Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (14)
diss
diss  •  02 Ianuarie 2011, 07:56

Nea Mititelule1 "La multi ani!" Adica cum bre nu poti sa il dai afara pe Cristescu? Pai ce esti bre matale la clubul asta? Patron sau carlig de rufe? Daca nu poti sa ii dai afara,inclusiv pe Piti, inseamna ca ori nu ai "sange in instalatie" ,ori ai fost atat de prost incat te are Piturca cu ceva la mana! Si intr-un caz si in celelalt iti meriti soarta ,nu te mai vaicari ca o baba prin toate ziarele! Sanatate maxima!

n.vali
n.vali  •  28 Decembrie 2010, 20:09

cindva aceasta echipa era condusa de oameni cu stinta de carte,azi e condusa de bulangii,mahalagii si nascuti inainte de termen,de-ce mai poarta numele de UNIVERSITATE ??? pacat.

stcristian71
stcristian71  •  28 Decembrie 2010, 19:48

dal afara ,sa vedem daca pleaca si piturca FORTZA STINTA

Vezi toate comentariile (14)
Comentează
Close