FOTBAL  »  Superliga  »  ACS POLI - DINAMO 2-0

VIDEO Nici SMURD-ul nu i-a salvat » Debut cu stîngul pentru Dinamo în noul sezon: 0-2 cu ACS Poli

Dinamo nu mai pierduse în prima etapă a campionatului din 2004, cînd fusese învinsă cu 1-0 la Constanța, de către Farul
Dinamo nu mai pierduse în prima etapă a campionatului din 2004, cînd fusese învinsă cu 1-0 la Constanța, de către Farul

Articol de GSP - Publicat sambata, 20 iulie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 19 iulie 2013 23:27

”Cîinii” au fost puşi cu botul pe labe, aseară, pe Bega. Gazdele au avut o prestaţie entuziasmantă, cu reuşite remarcabile ale lui Szekely şi Bărbuţ, ambii aflaţi la primele goluri în Liga 1.

Entuziasmul debutului pentru Timişoara. Entuziasmul unui nou început pentru Dinamo. Iar meciul a avut dinamism încă din start. Naumovski, minutul 1, a ieşit neatent pe o centrare, iar Şeroni, cu capul, era să arunce tribunele în aer, însă mingea s-a dus puţin pe lîngă poartă. "Cîinii" n-au aşteptat prea mult, au replicat, Rus, minutul 13, o "bombă" de la 30 de metri, Nuno Claro respingînd cu greu, de sub bară.

Mai multe imagini!

Penalty-ul nu i-a trezit
Bănăţenii nu s-au speriat absolut deloc de numele adversarilor, iar Bărbuţ a fost ca o motoretă pe banda dreaptă. Cum New Dinamo şi-a updatat echipa, relaţiile de joc sînt departe de a se fi legat, "albii" Timişoarei au profitat de evoluţia hai-hui a bucureştenilor.

Trandu, minutul 29, putea marca primul gol al campionatului, dar, de la punctul cu var, a înălţat zmeul peste poarta lui Naumovski.

Roş-albii nu s-au trezit din palma acestei faze, iar Szekely, cel care obţinuse şi penalty-ul, a înscris, cu capul, concretizînd jocul ofensiv al gazdelor. Gigi Mulţescu era tot mai descumpănit pe margine, neînţelegînd nici el ce fac pe teren elevii lui.

Bărbuţ, noul Torje
Cosmin Matei, playmaker, aproape inexistent. Dănciulescu, între mijloc şi atac, dar nicăieri prezent. Curtean, doar nervos, atît. Schimbări ale lui Mulţescu forţate la pauză, însă "SMURD"-ul nu poate salva chiar orice pacient.

Şeroni şi Marovici, în aceeaşi fază, în minutul 59, au fost atît de aproape de gol. Şi a intrat în scenă, iar, Cristi Bărbuţ. Mijlocaşul de 18 ani i-a furat mingea lui Dănciulescu, care i-ar putea fi tată, şi a luat-o la goană către poarta lui Naumovski. Ce să-l mai prinzi?! Veteranul a fugit după el, Asanovici s-a prăvălit la pămînt, în încercarea de a-l deposeda, Luchin doar a reuşit să atingă puţin mingea, care s-a dus în stînga lui Naumovski. Gol fabulos al "noului Torje"!

Trandu, minutul 70, s-a dovedit ghinionistul serii, fiind blocat de macedoneanul dintre buturile "cîinilor". Oricum, Dinamo era groggy, asemenea unui boxer incapabil să se trezească din pumnii unor bănăţeni dezlănţuiţi, ce începuseră să apeleze la "călcîie" şi "floricele".

"Bărbuţ este noul Torje din Banat. Şi Şeroni, şi Scutaru, şi alţii, toţi copiii adevăratei Poli Timişoara, au fost magnifici" (Marian Iancu, ex-patron Poli Timişoara)

"O seară magică pentru Timişoara. Dinamo nu ne-a putut surprinde cu nimic. Fanii bănăţeni au fost sublimi, le vom oferi şi alte surprize în acest campionat" (Nuno Claro, portar ACS Poli Timişoara)

"În ultimele două zile din cantonament au mai fost speciale, cu multe prezentări, cu multe festivităţi, cu multe reclame. Eu am crezut că vor trece peste oboseala asta, dar m-am înşelat" (Gigi Mulţescu, antrenor Dinamo)

579713-caseta-acs-poli-dinamo-2-0.jpg

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

Bărbuţ, ce debut!
Cristian Bărbuţ, 18 ani, a contribuit la primul gol al echipei sale, marcat de Szekely, după care a avut o cursă fantastică, în minutul 63, după ce i-a luat mingea lui Dănciulescu şi-a alergat 60 de metri, marcînd superb. Mijlocaşul dreapta al bănăţenilor a înscris la prima apariţie în Liga 1. El nu mai marcase nici măcar în divizia secundă, unde a bifat 9 doar meciuri în sezonul precedent.

"Kiko" l-a certat pe Asanovici
În minutul 29, Naumovski l-a acroşat pe Szekely, în careul dinamoviştilor, şi a făcut penalty, însă Trandu a ratat, trăgînd mult peste poartă. Imediat, "Kiko" a fost încurajat de către coechipieri, dar macedoneanul a mers şi i-a reproşat croatului Asanovici, fundaş central, că a pasat neglijent către el, iar Szekely a simţit şi a interceptat, a găsit un culoar între Luchin şi Rus, Naumovski faultînd în careu. Nici stoperul n-a rămas dator, dar cei doi s-au potolit repede.

Rivalitate moderată
Timişoara nu a fost extaziată de revenirea în primă ligă, doar aproximativ 10.000 de spectatori ţinînd să fie prezenţi la arena "Dan Păltinişanu", de 32.000 de locuri. Aceasta şi fiindcă majoritatea ultraşilor din oraş susţin vechea formaţie, a lui Poli, care activează în divizia a cincea. Totuşi, bănăţenii au venit la meciul cu una dintre adversarele de tradiţie ale oraşului, dar apostrofările la adresa "cîinilor" n-au mai fost atît de virulente precum în trecut. Bucureştenii n-au fost menajaţi de către gazde, nici măcar Luchin şi Curtean, foşti jucători la Poli, nescăpînd netaxaţi.

Boubacar a plătit de la pauză
La deschiderea scorului, Boubacar a fost neatent după centrarea lui Bărbuţ, marcaj larg al senegalezului, iar mingea a ajuns la Szekely, care a înscris, Rus pierzînd duelul aerian cu atacantul timişorenilor. Închizătorul de 25 de ani al "cîinilor" n-a reuşit să blocheze nici alte atacuri ale adversarilor, astfel că Mulţescu l-a schimbat la pauză cu brazilianul Elton, care apucase să facă numai patru antrenamente cu roş-albii.

Inbox
- Cinci fotbalişti au debutat, oficial, aseară, în tricoul lui Dinamo: fundaşul Asanovici, mijlocaşul Lazăr şi atacantul Thomas, plus, după pauză, închizătorul Elton şi fundaşul stînga Fai.
- Prima partidă cu Luchin, 27 de ani, în postura de căpitan al "cîinilor", tocmai în oraşul natal, Timişoara.
- Chiar dacă a lipsit 5 zile de la antrenamente, fiind în Camerun pentru a-şi rezolva o problemă cu actele, Collins Fai a fost păstrat pe banca de rezerve, pe final fiind trimis şi pe teren.

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (132)
xhthu
xhthu  •  20 Iulie 2013, 13:22
Postat de euxin5 pe 20 Iulie 2013, 12:44

Ma obligi sa te corectez. Te rog, informeaza-te. Dumitrache a copilarit in vecinatatea stadionului Dinamo, prin Obor. Nu avea cum sa inceapa la Rapid, ar fi trebuit sa mearga cu tramvai ul pana in Giulesti fiindca prin 1955 nu prea erau autobuze. Asta, doar ca o problema de logica. Sa punem punct, nu are sens o polemica fara sfarsit.

bre, e bine ca ai logica ,foloseste-o cand trebuie,n-are treaba aici ,asa si lucescu a copilarit mai aproape de ghencea decat de stefan cel mare,asta nu inseamna neaparat ca daca steaua nu l-a acceptat dupa trial trebuia sa se lase de fotbal si nu putea merge la dinamo.cazuri de genul sunt destule,ca nu i-au primit,n-au vrut ei si n alte motive.eu doar ti-am spus ce stiu ,ca dumitrache a copilarit pe giurgiului nu pe dinamo si a inceput junioratul la rapid deoarece stiu bine,altfel precizam ca nu sunt sigur cum am si zis de parcalab.asta nu inseamna ca detin adevarul absolut cum nici tu ,cu coordonate spatiu timp si logica schioapa cu tot :)))

redsef2005
redsef2005  •  20 Iulie 2013, 12:55
Postat de leolivinginkorea pe 20 Iulie 2013, 12:27

Dute dreaq cu Asanoviciu tau....

Civilizat nu ştii să vorbeşti, numai să înjuri? Atunci păstrează-l stoper pe Dragoş Grigore, dacă atâta te duce capul!!!

euxin5
euxin5  •  20 Iulie 2013, 12:44
Postat de xhthu pe 20 Iulie 2013, 12:35

asta am zis si eu,genetic am stat bine cu fotbalul mereu .doar ca azi nu mai poti sa vii cu talente care au crescut jucand pe beton sau gazon cu balarii cand in strainatate la juniori se lucreaza cu programe specializate pe dezvoltarea fiecarei grupe de muschi in parte ,forta,tehnica ,viteza de reactie si executie,mentalitate ,bla bla bla.acu 30-40 de ani o mai bajbaiam si noi ,dar acum prapastia e prea mare.si hagi pana acum n-a avut nici un rezultat notabil .turneele de juniori?stai linistit,daca se respecta traditia ultimilor 10-15 ani,90% din copiii aia se pierd pana ajung la seniori. si pt acuratete .iti spun sigur ca dumitrache a inceput la rapid .la dinamo a venit pe la 17 ani

Ma obligi sa te corectez. Te rog, informeaza-te. Dumitrache a copilarit in vecinatatea stadionului Dinamo, prin Obor. Nu avea cum sa inceapa la Rapid, ar fi trebuit sa mearga cu tramvai ul pana in Giulesti fiindca prin 1955 nu prea erau autobuze. Asta, doar ca o problema de logica. Sa punem punct, nu are sens o polemica fara sfarsit.

Vezi toate comentariile (132)
Comentează