FOTBAL  »  Superliga  »  CS SEVERIN - CHIAJNA 0-1

VIDEO Stan bulan » Chiajna a învins la Severin cu un gol marcat din penalty în ultimul minut

Articol de - Publicat duminica, 05 august 2012 00:00 / Actualizat sambata, 04 august 2012 22:46

Concordia a cîştigat din penalty-ul marcat de Popa în minutul 90+3, după ce în prima repriză oltenii rataseră o lovitură de la 11 metri

Primul lucru care-ţi sare în ochi la Severin e gazonul impecabil, de un verde crud. Ce contrast, pe Arena Naţională te împiedici în nisip, la Severin, iarba e biliard!

Vezi aici cele mai importante faze VIDEO!

Pe un asemenea gazon, parcă şi fotbaliştii au alt ritm. Primul care a ieşit la rampă a fost vedeta oaspeţilor, Adrian Popa, care a plesnit bara (13). A urmat apoi ratarea absolut halucinantă a lui Serendiuc, mijlocaşul ilfovenilor "reuşind" să rateze din 30 de centimetri, cu poarta goală în faţă (foto)! Concordia a fost trădată însă din interior. Paraschiv a făcut un henţ inconştient în careu, dar Olah şi-a bătut joc de penalty şi a şutat în peluză (29). Au urmat două ocazii mari la poarta lui Lepmets, goalkeeper-ul Chiajnei fiind mereu la post.
Inconştienţa lui Bălace

Cînd toată lumea aştepta pauza, Bălace a schimbat brusc sportul, schema lui de volei i-a adus al doilea "galben" şi eliminarea, spre disperarea lui Bondrea. Chiar dacă au avut un om în plus 45 de minute, ilfovenii au făcut un joc anost. Oltenii au stat bine în apărare şi au încercat să lovească pe contră. Din păcate pentru ei, Unimătan nu a văzut penalty la Zuluf, tras de mînă în careu (79). Nu a fost 11 metri pentru gazde, s-a dat la ultima fază pentru oaspeţi, cînd Şteţca l-a faultat pe Popovici. Adi Popa nu a iertat: 0-1! Zero puncte pentru Severin în trei meciuri în care a pierdut mereu după minutul 80.

"Ne-am făcut singuri meciul dificil, nu am profitat la timp de omul în plus. Important e că am cîştigat, nu mai contează că a fost din penalty"
Adrian Popa, mijlocaş Concordia

"Dacă vom juca aşa mai departe, nu avem nici o şansă. Nu am văzut în viaţa mea ratare mai mare ca la Serediuc! Am avut şi noroc, ei au ratat penalty, noi l-am marcat!"
Ilie Stan, antrenor Concordia

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (3)
dora
dora  •  06 August 2012, 11:25

la cit de prost s-a jucat rezultatul era echitabil, ca la Galati, imprudenta lui Stetca i-a costat pe final...

robert1205
robert1205  •  05 August 2012, 13:59

Nu trebuia dat lovitura de la 11 metri in min 90. Egal era scorul corect.

verdele
verdele  •  05 August 2012, 12:25

ups! acum e stan-bulan? nu mai e ILIESTA???????????

Vezi toate comentariile (3)
Comentează