FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Oficialii FRF confirmă: "Burleanu a purtat negocieri cu el și așteaptă un răspuns" + Pe lista Federației se află și Ioan Andone

Foto: Cristi Preda
Foto: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 septembrie 2017 17:37

Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, susține că Răzvan Burleanu a purtat negocieri cu Dan Petrescu pentru preluarea naționalei. Dacă acesta va refuza, pe lista FRF se află alți antrenori, printre care și Ioan Andone.

"Variantele sunt Dan Petrescu, Cosmin Contra, Ioan Andone, Mircea Rednic. Au fost 10-12 nume votate în Comisia Tehnică, antrenori care au avut rezultate în România sau în străinătate. S-a mers pe prima variantă. Președintele s-a întâlnit ieri cu Dan Petrescu, au discutat. El are contract. A rămas ca Dan Petrescu să dea un răspuns cât mai curând.

Acum urmează rezilierea contractului domnului Daum. Ori în această seară, ori mâine de dimineață, președintele FRF se va întâlnit cu domnul Daum pentru a negocia rezilierea. El mai are contract până în decembrie", a declarat Vochin la TV Telekom Sport.

Citește și:
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Superliga
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Profit.ro
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (21)
zabalutza
zabalutza  •  13 Septembrie 2017, 18:40

Bun, acum ca a plecat Daum, ne mai trebuie vreo 15 jucatori de fotbal si putem incepe treaba!

hitman222
hitman222  •  13 Septembrie 2017, 19:07
Postat de utilizator șters pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

reghe ar fi mai potrivit.

catalin_cj
catalin_cj  •  13 Septembrie 2017, 18:24
Postat de calinescu_ pe 13 Septembrie 2017, 18:19

CONTRA AR FI UN SELECTIONER FOARTE BUN ....!!!!! AR INTRERUPE HEGEMONIA STELISTA SI AR PERMITE VENIREA LA NATIONALA A LUI STEFAN RADU , ADEVARATUL CAPITAN AL GENERATIEI ACTUALE .....!!!! ACESTA TREBUIE SA FIE PRINCIPALUL LUI ARGUMENT ....!!!!

La ce dracu e bun Contra? Ce realizari are ca antrenor? Mor cand ii aud pe astia cu hegemonia stelista. Ce Razvan Lucescu a fost stelist? Ce treaba are trecutul cu echipa nationala. Stefan Radu NU mai vine la nationala. Sau vrei sa scrie special pentru tine o scrisoare? Oricum cat a fost la nationala a jucat prost sau foarte prost.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează