ANCHETELE GAZETEI   •   

SUPERLATIVELE GSP

Cea mai veche anchetă din sportul românesc » 45 de ani de premii

 
de Justin Gafiuc   •   01 Decembrie 2011
 

Ancheta Gazetei porneşte azi cea de-a 46-a ediţie, la care, ca de obicei, cititorii îşi vor putea alege favoriţii pe www.gsp.ro. Opţiunile lor vor avea o pondere însemnată în stabilirea cîştigătorilor

Din 1966, la fiecare sfîrşit de an, Gazeta Sporturilor îşi învită cititorii să ia parte în mod activ la cea mai veche şi mai prestigioasă anchetă sportivă din România. Sportivi, antrenori, specialişti, jurnalişti şi public, toţi vor contribui în egală măsură şi la desemnarea Superlativelor anului 2011.

Iar celui mai bun fotbalist român îi va fi acordat trofeul "Nicolae Dobrin", denumit astfel în ultimii patru ani spre cinstirea memoriei legendarului "Gîscan", care a deschis seria cîştigătorilor din Anchetă. Premiul este un ziar împăturit, confecţionat din bronz, avînd o greutate de 3,4 kg.

Va fi anul în care Gazeta va oferi, pentru a patra oară consecutiv, titlul de cel mai bun stranier din Liga 1, o nouă secţiune deschisă în 2008, ca o recunoaştere a meritelor şi a importanţei jucătorilor de peste hotare veniţi să-şi construiască o carieră în România. Dubarbier (ex-CFR Cluj), Brandan (pe atunci la Urziceni) şi Eric (ex-Gaz Metan) sînt oamenii care au cucerit pînă acum laurii Anchetei.
Şi 2011 va aduce cititorilor şi provocarea de a alege sportivul anului dintr-o listă cu performanţe mult mai cuprinzătoare şi cu campioni veniţi din numeroase ramuri, de la scrimă şi gimnastică pînă la box, judo sau tenis. O ofertă a victoriilor care va pune la încercare gusturile fiecărui fan dornic să voteze în Anchetă!

NOMINALIZĂRI 2011

Cel mai bun fotbalist român
Bourceanu Poli Tim./Steaua
Chivu Inter Milano
Sg. Costin Oţelul
Ad. Cristea U Cluj
Dănciulescu Dinamo
D. Goian Palermo/Rangers
Herea Rapid
C. Lazăr Rapid/PAOK Salonic
C. Munteanu Dinamo
Mutu Fiorentina/Cesena
Nicoliţă Steaua/St.Etienne
M. Niculae Kavala/Dinamo
Cl. Niculescu U Cluj
Pantilimon Poli Tim./Man. City
Pancu Rapid
G. Paraschiv Oţelul
Şt. Radu Lazio
Raţ Şahtior
Săpunaru FC Porto
L. Sînmărtean FC Vaslui
Cr. Tănase Steaua
Tătăruşanu Steaua
Torje Dinamo/Udinese
Zicu Poli Tim./ŢSKA Sofia

Cel mai bun antrenor
I. Badea U Cluj
Boloni Lens/PAOK Salonic
Ciobotariu Dinamo
C. Enache Ceahlăul
Grigoraş Pandurii
Hizo FC Vaslui
M. Lucescu Şahtior
R. Lucescu echipa naţională/Rapid
D. Munteanu Oţelul
D. Petrescu Kuban
V. Piţurcă echipa naţională
Pustai Gaz Metan
Olăroiu Steaua/Al Ain
Răchită Petrolul
I. Stan Brăneşti/Mioveni/Steaua
Şumudică Rapid/Astra/FC Braşov

Cel mai bun fotbalist străin din Liga 1
Adailton FC Vaslui
M. Antonio Rapid
Bawab Gaz Metan
Bozovici Rapid
Brandan Steaua
Cadu CFR Cluj
Geraldo Steaua
Grahovac Oţelul
Fatai Astra
Felgueiras FC Braşov
D. Kone Dinamo
N. Martinovici Steaua
N'Doye Astra
Szukala Bistriţa/U Cluj
Tatu Steaua
Temwanjera FC Vaslui
N. Tony U Cluj
Vranjes Pandurii
Weldon CFR Cluj
Wesley FC Vaslui

Cum se votează
La aceste 3 secţiuni votează suporterii, antrenorii din Liga I, căpitanii echipelor din Liga I, preşedinţii echipelor din Liga I, redactorii Gazetei Sporturilor şi ai GSP TV. Ponderea voturilor va fi egală pentru toate cele 5 categorii de votanţi (20% ) în stabilirea rezultatului final. Suporterii pot vota pînă pe 18 decembrie (ora 24:00) pe www.gsp.ro.

VOTEAZĂ ŞI TU ÎN ANCHETA GAZETEI SPORTURILOR! INTRĂ AICI ŞI PREZINTĂ-ŢI OPŢIUNILE

Cel mai bun sportiv român

Alexandru Dumitrescu şi Victor Mihalachi - kaiac-canoe: aur la CM şi CE (C2 - 500 m), bronz la CM şi CE (C2 - 1000 m)
Alina Dumitru - judo: campioană europeană (cat. 48 kg)
Bernadette Szocs - tenis de masă: dublă campioană europeană de junioare (simplu şi dublu), bronz la CM de junioare (la dublu, alături de Irina Ciobanu), argint cu echipa de senioare la CE
Bogdan Juratoni - box: bronz la CM (cat. 75 kg)
Echipa feminină de spadă (Ana Maria Brînză, Simona Alexandru, Loredana Dinu, Anca Măroiu) - scrimă: aur la CM şi la CE
Elizabeta Samara - tenis de masă: campioană europeană la dublu mixt (alături de Viorel Filimon), argint cu echipa la CE, argint la dublu feminin la CE (alături de Daniela Dodean)
Flavius Koczi - gimnastică: campion european la sol, argint la CE la individual compus
Horia Tecău - tenis: finalist la Wimbledon, participant la Turneul Campionilor, locul 5 ATP (toate în proba de dublu alături de suedezul Robert Lindstedt)
Lucian Bute - box: campion mondial IBF la supermijlocie, şi-a apărat pentru a noua oară centura
Marius Gîscan - haltere: campion european la aruncat (cat. 62 kg)
Sandra Izbaşa - gimnastică: dublă campioană europeană (sărituri şi sol)

Cum se votează
Vor vota la această secţiune doar 3 categorii de votanţi: cititorii, specialişti din ANST, redactorii Gazetei Sporturilor şi ai GSP TV. Ponderea voturilor va fi egală (33,3% ) în stabilirea rezultatului final.

CITEŞTE UN EDITORIAL DE CRISTIAN GEAMBAŞU: "SUPERLATIVE SAU PEIORATIVE?"

CÎŞTIGĂTORII ALL-TIME AI ANCHETEI

Cel mai bun fotbalist român
Gheorghe HAGI (1985, 1987, 1993, 1994, 1997, 1999, 2000)
Gheorghe POPESCU (1989, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996)
Adrian MUTU (2003, 2005, 2007, 2008)
Nicolae DOBRIN (1966, 1967, 1971)
Cornel DINU (1970, 1972,1974)
Cristian CHIVU (2002, 2009, 2010)
Florea DUMITRACHE (1968, 1969)
Ion DUMITRU (1973, 1975)
Ladislau BOLONI (1977, 1983)
Ilie BALACI (1981, 1982)
Dudu GEORGESCU (1976)
Narcis COMAN (1978)
Stefan SAMEŞ (1979)
Marcel RĂDUCANU (1980)
Silviu LUNG (1984)
Helmut DUCKADAM (1986)
Dorin MATEUŢ (1988)
Adrian ILIE (1998)
Cosmin CONTRA (2001)
Ionel DĂNCIULESCU (2004)
Nicolae DICĂ (2006)

Cel mai bun antrenor
Mircea Lucescu 2004
Oleg Protasov 2005
Cosmin Olăroiu 2006
Victor Piţurcă 2007
Dan Petrescu 2008
Dan Petrescu 2009
Mircea Lucescu 2010

Cel mai bun fotbalist străin din Liga 1
Sebastian Dubarbier 2008
Pablo Brandan 2009
Eric de Oliveira 2010

Cîştigătorii din 2010

Cel mai bun fotbalist român
Cristian Chivu Inter

Cel mai bun antrenor
Mircea Lucescu Şahtior

Cel mai bun fotbalist străin din Liga 1
Eric de Oliveira Gaz Metan

Cel mai bun sportiv
Liviu Dumitrescu/Victor Mihalachi (kaiac-canoe)

 
Comentarii (13)
777  (57 comentarii)
cei mai buni sportivi -echipa de spada a romaniei pentru tot ce a facut si pentru protestul din anglia la cm de spada cand au protestat cand in loc de desteapa-te romane a fost pus trei culori ..........respect fetelor
01 Decembrie 2011, 18:22   •   Comenteaza
costinescohov  (23 comentarii)
lucian bute,bozovoci,olaroiu si de departe cel mai bun s a p u n a r u .........
01 Decembrie 2011, 14:17   •   Comenteaza
daipegsp  (8 comentarii)
Clar, cel mai bun sportiv este echipam de spada si Alina Dumitru.Bute deocamdata, cu tot respectul pentru el, nu se poate compara, fetele sunt cele mai bune din lume pe cand el este cel mai bun dintre cei de mijloc. Nu inteleg de ce conduce pana acum Bute in top, oamenilor trezitiva, avem multi alti sportivi foarte buni care nu sunt atat de mediatizati, nu va mai luati dupa mediatizare uitativa la rezultate.
01 Decembrie 2011, 13:38   •   Comenteaza
botizan  (1952 comentarii)
Postat de alex_cainele pe 01 Decembrie 2011, 08:17
Spada, Wesley, Grigoras, Sapunaru :))

Grigoras e optiune personala, Dan Petrescu a fost mai bun, e si la alt nivel. Insa are deja titlul de 2 ori.

Bute are imaginea cea mai buna, probabil va castiga fara probleme. Le-am preferat pe fete pentru ca modul in care au castigat medalia aia la echipe. Si sa nu uitam ca la scrima sunt tari cu traditie si posibilitati mult peste ce avem noi, e si o surpriza.

Wesley nu are constanta sau devotamentul lui Bozovic insa are valoare si realizari.

Torje mai are vreme. Deocamdata Sapunaru e la alt nivel, playin' with the big boys. Cu ce a adunat in sezonul trecut la Porto cred ca si-a facut vitrina speciala pentru medalii.
Ceva de genul am vrut sa postez si eu , mi-ai luat vorbele din gura , sincer nu mi-as dori sa castige Bute , nu a castigat nici un titlu , doar a aparat una din cele 4 centuri din box deci nu e neaparat numarul 1 , echiap de spada a castigat totusi atat CM cat si CE , dar mnah cine apare mai des la TV castiga
01 Decembrie 2011, 11:04   •   Comenteaza
alex_cainele  (1494 comentarii)
Postat de viezure pe 01 Decembrie 2011, 01:52
cel mai bun sportiv roman, a fost intre Bute si Izbasa (votat Bute)
cel mai bun fotbalist STRAIN din liga 1, a fost intre: Bawab, Bozovici, si Wesley, (votat Bozovic pt constantza si devotamentul pe care-l da fata de echipa sa)
cel mai bun antrenor, a fost intre Grigoras, Dan Petrescu si D. Munteanu (votat Dan Petrescu)
cel mai bun jucator roman, a fost intre Sergiu Costin, Sanmartean si Torje (votat Torje) !!

good luck!!!!
Spada, Wesley, Grigoras, Sapunaru :))
Grigoras e optiune personala, Dan Petrescu a fost mai bun, e si la alt nivel. Insa are deja titlul de 2 ori.
Bute are imaginea cea mai buna, probabil va castiga fara probleme. Le-am preferat pe fete pentru ca modul in care au castigat medalia aia la echipe. Si sa nu uitam ca la scrima sunt tari cu traditie si posibilitati mult peste ce avem noi, e si o surpriza.
Wesley nu are constanta sau devotamentul lui Bozovic insa are valoare si realizari.
Torje mai are vreme. Deocamdata Sapunaru e la alt nivel, playin' with the big boys. Cu ce a adunat in sezonul trecut la Porto cred ca si-a facut vitrina speciala pentru medalii.
01 Decembrie 2011, 08:17   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
inspector resurse umane
PFA SIMA LAURA MARIA-persoana fizica autorizata ofer servicii de calitate pt intocmirea, inregistrarea si gestionarea dosarelor de salariati, intocmirea si depunerea declaratiilor lunare, revisal, ...
Giurgiu/Giurgiu - pret 300,00 RON
Vand Masini Unelte Prelucrare Metal
Vand Masini Unelte: Strung SN 402, Freze FUS 25 si FUS 22, Masina de gaurit MGCO 40, 50, 60, Fierastrau Mecanic FV 320 in stare foarte buna de functionare, cu accesorii, pret negociabil. Telefon ...
Dambovita/Branesti - pret 1,00 RON
Reparatii laptopuri, reparatii monitoare, reparatii placi video
Service specializat pentru componente hardware, accesorii si periferice in domeniu: - reparatii laptop-uri - reparatii monitoare - reparatii placi de baza - reparatii echipamente multimedia ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
vand chinchila
ferma chinchila, 24 familii, cu tot cu custi, pret 7000 euro si 100 de pui intre 3-6 luni cu custi, pret 2000 euro
Suceava/Vicovu De Sus - pret 9.000,00 EUR
Night Club
night club, angajeaza animatoare si ospatarite cu sau fara experienta, procent din consumatie 50%, cazarea asigurata, doar dans, pentru mai multe informatii sunati la Tel: 0722763286, 0767281778
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V