GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  ANCHETA GAZETEI - DĂM PREMII DE 44 DE ANI!

Premiul primit de Nicolae Dică în 2006 din partea Gazetei, apogeul carierei: "Oscarul meu"

Articol de GSP - Publicat luni, 13 decembrie 2010 00:00

Jucătorul anului în 2006 în ancheta Gazetei, ultimul produs "premium" al Ligii I, Nicolae Dică recunoaşte că acela a fost apogeul carierei sale

După căderea regimului comunist, în 1990, prima Ligă a dat doar doi cîştigători ai distincţiei de cel mai bun jucător în ancheta Gazetei: Ionel Dănciulescu şi Nicolae Dică. Restul au fost numai fotbalişti care activau la acea oră în străinătate.

"Acolo m-am oprit"
Din păcate pentru el, Dică şi-a consumat apogeul carierei la momentul "Jucătorului anului", în 2006. Cu un an înainte era în creştere, pătrundea în top pe locul 4, după ce a luat premiul a coborît pe 5 (anul 2007), apoi a dispărut total, nereuşind să repete performanţele anterioare.

"A fost Oscarul carierei mele şi îmi pare tare rău că nu am mai cîştigat o dată acel premiu", comentează fostul stelist (30 de ani), aflat acum în Turcia, la Manisaspor.

"Nici în visele mele de copil nu îndrăzneam să cred că voi fi vreodată cel mai bun jucător al României. Ancheta Gazetei m-a făcut să transform în realitate acest ideal"
Nicolae Dică

Liga I l-ar relansa
Dică spune că dacă s-ar întoarce să joace în România ar mai exista o şansă să apară din nou în topul Gazetei. "Acasă mi-a fost bine şi, dacă aş găsi o echipă la care să mă exprim pe placul meu, precis aş putea întoarce <serviciul>". Indirect, fostul mijlocaş al Stelei recunoaşte că transferul în străinătate i-a adus liniştea materială, dar a însemnat şi declinul.

"După plecarea de la Steaua am avut un an foarte rău. Nu m-am adaptat la Catania, am şi fost accidentat", rememorează oftînd. "Apoi au urmat Grecia, la Iraklis Salonic, şi CFR Cluj. Clujul m-a readus la echipa naţională, un nou vis împlinit, cînd nu mai speram. V-am spus, România îmi prieşte", îşi aminteşte Dică fericit momentul în care Lucescu l-a convocat la turneul din Ucraina şi Austria, în primăvara acestui an.

A urmat trecerea în Turcia, din nou un pas greşit. "Cînd m-am transferat aici, la Manisaspor, un nou ghinion. Antrenorul care mă dorise a plecat după patru etape. Acum stau şi sper să mă întorc din nou acasă. Şi în topurile de final de an!".

Topurile lui Dică

Jucătorul anului
1. Chivu
2. B. Stancu
3. Raţ
4. Rădoi
5. Tătăruşanu

Antrenorul anului
1. Mircea Lucescu
2. Dorinel Munteanu
3. Dan Petrescu
4. Marius Lăcătuş
5. Răzvan Lucescu

Stranierul anului
1. Eric
2. Moraes
3. Cadu
4. Spadacio
5. Kapetanos

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (1)
iepur3
iepur3  •  13 Decembrie 2010, 10:12

vei ramane mereu in inimile noastre Dica !!!! hai in Ghencea inapoi !!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează