CE VOR SPORTIVII   •   

CE-ŞI DORESC SPORTIVII

Florin Bratu: "Vreau ca în 2012 Dinamo să iasă campioană!"

 
de Eduard Apostol   •   25 Decembrie 2011 11:10
 

Florin Bratu nu a depus armele. La 32 de ani, atacantul şi-a pus în cap să redevină fotbalistul de care se temeau toţi portarii din Liga 1

O accidentare cruntă i-a frînt unul dintre cele mai bune momente ale carierei, în toamna lui 2008, iar, de atunci, ghinioanele s-au strîns în cariera lui. Chiar în a doua zi a noului an, Florin Bratu împlineşte 32 de ani şi are de gînd s-o mai ia încă o dată de la capăt.

"Nu-mi stă în fire să mă las bătut", a mărturisit chiar în Ajun de Crăciun atacantul lui Gaz Metan. Cum îi merge foarte bine în viaţa personală, alături de soţie, Andreea, şi de fetiţa lor de 5 ani, Melissa, vîrful vrea să se tragă tare pentru a face posibil un fulminant come-back în Ardeal:

"Vreau ca în 2012 să arăt că Florin Bratu a rămas fotbalist. O să arăt pe teren de ce sînt în stare". N-a uitat de faptul că este poreclit "Mitraliera" şi nici de simpatiile sale, chiar dacă acum este departe de Ştefan cel Mare, îmbrăcînd tricoul medieşenilor.

"Îmi doresc ca în 2012 Dinamo să cîştige campionatul! Eu n-am reuşit să iau titlul cu "cîinii", mă frămîntă acest lucru, iar Dinamo campioană parcă ar sparge din ghinioanele şi ale echipei, şi ale mele din ultimii 3-4 ani. Mi-aş dori foarte mult să-i văd pe "cîini" terminînd pe locul 1 şi să şi ajungă apoi în grupele Champions League", a afirmat Florin Bratu, jucător crescut la Rapid.
 
Comentarii (24)
rechinutu  (140 comentarii)
nu-i scoateti ochii lui Bratu...a mancat terenul pt Rapid..si-a rupt picioarele...a crescut din nimic la echipa a 2 a... SI CAND A VENIT DE AFARA....si se antrena pe la prorapid...A FOST INTREBAT VAMA....bratu cand semneaza...iar el: CARE BRATU? N-AM AUZIT DE EL! normal k s-a inrait omul impotriva clubului care l-a crescut si lansat in fotbal cand acestia i-au intors spatele! si sa nu uite cainii de niculescu...care s-a antrenat cu Rapid dupa ce s-a intors din italia...si a fost la un pas sa semneze...
26 Decembrie 2011, 02:59   •   Comenteaza
gazistu  (2747 comentarii)
tu joaca acolo, ca nu joci nimik, nici la gazu sa nu te impui ma, dapai la dinamo!!!
26 Decembrie 2011, 00:14   •   Comenteaza
adwtza  (59 comentarii)
f m m de caine spurcat
25 Decembrie 2011, 23:54   •   Comenteaza
detroit_red_dog  (329 comentarii)
nu, daca nu va desfiintati o sa ajungeti de tot rasul, inca vreo zece ani in esalonul secund! nu va mai salveaza nimeni daca pleaca copos, "simpatizantii" fideli iancu si porumboiu au declarat deja ca nu sunt interesati de preluarea rapidului asa ca se va trage cortina! nu-i nimic, traiti din amintiri, ca astea nu vi le ia nimeni: acel 5-1 cu steaua din giulesti mi-a placut si mie :))) !! peste ani legenda va fi si mai mare, pacat ca nu va mai fi dublata de vreo echipa de fotbal :))
25 Decembrie 2011, 23:03   •   Comenteaza
ionut.07  (2390 comentarii)
Postat de ticutroya pe 25 Decembrie 2011, 16:50
Traiesti pe alta lume !? Zicu a plecat de la dinamo , hulit , jignit , amenintat , huiduit la fiecare meci inca de cand aparea in gura tunelului . Dar ati crescut cu minciuna pe buze si nu va puteti abtine nici in ziua de Craciun !??
Tu stii de ce-a fost huiduit Zicu macar?Pt ca se ruga Rednic de el:"Hai, joaca pt mama.Joaca pt Dinamo"I s-au acordat atatea sanse.La antrenamente intarzia, se evidentia doar prin tabloide. Adu-ti aminte cand a plecat prima oara de la Dinamo, ca era aclamat de tot stadionul.Daca nu stii, macar nu comenta. Pe teren nici nu vroia sa alerge.La antrenamente de-asemenea. Degeaba a criticat el actionarii, pt ca ei i-au acordat multe sanse, insa el s-a evidentiat doar prin noile cuceriri dupa ce-a venit din Italia. Nu vorbi tu de minciuna, pt ca si Copos face parte din aceeasi tipologie ca si Badea.Nu imprumutati ipocrizia lui, ca nu e bine.
25 Decembrie 2011, 17:01   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Inchiriez scaun frizerie
Inchiriez scaun frizerie, coafura,, manichiura, pedichiura, 80 de EURO, primele 2 luni scutire de taxe.Cei interesati trebuie sa aiba diploma, CUI si experienta 2-3 ani
Arad/Arad - pret 80,00 EUR
brokeraj in asigurari
Vand pachet majoritar de actiuni. Societate infiintata in aprilie 2010, activitate la nivel national, intermediere pt cei 10 asiguratori de top, fara datorii, pe crestere, personal calificat. Dotari ...
Neamt/Piatra Neamt - pret 20.000,00 EUR
Vand loc de casa
Vand loc de casa in localitatea Lumina, in suprafata de 270 m2. Utilitati:apa, curent, gaz. Zona centrala.
Constanta/Lumina - pret 35,00 EUR
VIDANJARI APE UZATE SI GRASIMI INDUSTRIALE
VIDANJARI APE UZATE NE-EPURATE -GRASIMI INDUSTRIALE -(FASFUD -BRANZARII) ETC SPALAM SI DESFUNDAM TEVI CU PRESIUNE -OFERIM CONTRACTE PENTRU AGENTI ECONOMICI REL TEL0761603983
Braila/Braila - pret 200,00 RON
ofer menaj
Femeie, 40 ani, casatorita, ofer servicii de menaj, calcat spalat, mancare, tot ce inseamna curatenie. alt nr de contact: 0771598261
Calarasi/Calarasi - pret 70,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V