Articol de Theodor Jumătate - Publicat sambata, 09 martie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 08 martie 2013 21:04
Jurnalistul american Jon Krakauer a supravieţuit pentru a descrie cumplita expediţie din 1996. Furtuna, orgoliul, greşelile, lipsa de experienţă, toate au declanşat dezastrul.
Nu mai închizi această carte, nu o mai laşi din mînă. Nu poţi. Te absoarbe, te acaparează. Tu, cititorul, eşti atras ca într-un vîrtej în miezul subiectului şi retrăieşti fiecare pas al acestei expediţii tragice şi relatate uneori direct, dur, tăios, ca un reporter de investigaţie într-o permanentă căutare a adevărului, alteori emoţionant, vibrant de Jon Krakauer. Descoperi tot ce e mai frumos sus, mult deasupra norilor, dar şi ce riscă oricine se avîntă pe Acoperişul Lumii.
Riscul comercializării ascensiunii supreme
Ziaristul american ce visa în tinereţe să devină alpinist a supravieţuit acestui coşmar în Zona Morţii, la peste 8.000 m, acolo unde respiri doar o treime din oxigenul de la nivelul mării, pentru a povesti cea mai cumplită escaladă pe Everest.
Şi pentru a avertiza lumea asupra unui mare pericol: comercializarea fără sfîrşit a Himalayei poate repeta oricînd scenele teribile văzute şi trăite de Krakauer în 1996 (fusese trimis de revista Outside pentru un reportaj într-o ascensiune ghidată). Cînd 8 oameni, inclusiv doi conducători şi ghizi renumiţi de expediţii, şi-au găsit sfîrşitul pe munte pe 10 şi 11 mai.
Citat din carte
"Cei care visează cu ochii deschişi să ajungă pe Everest trebuie să ţină minte că, atunci cînd apar probleme în Zona Morţii, nici chiar cei mai puternici ghizi din lume nu pot să îşi salveze mereu clienţii; mai mult, cei mai puternici ghizi din lume nu se pot salva nici pe ei înşişi"
"Capcana morţii"
Krakauer te implică în această dramă încă din primele pagini: "Mai tîrziu - după ce şase cadavre fuseseră descoperite, după ce căutările altor doi alpinişti fuseseră abandonate, după ce chirurgii îi amputaseră coechipierului meu Beck Weathers mîna dreaptă cangrenată – lumea s-a întrebat de ce, atunci cînd vremea a început să se înrăutăţească, alpiniştii aflaţi pe ultima porţiune a traseului nu au acordat atenţie semnelor. De ce ghizi veterani himalayeni au continuat să urce, să împingă de la spate mulţimea de amatori neexperimentaţi – dar care plătiseră pînă la 65.000 de dolari ca să fie duşi în siguranţă pe Everest – într-o evidentă capcană a morţii?".
Cauzele unei prăbuşiri la minus 73 de grade
A fost expediţia în care totul a fost împotriva membrilor săi, o spune limpede Krakauer în această carte-document pentru lumea alpinismului. Orgoliul liderilor de a fi cei mai buni şi de a avea cei mai mulţi clienţi pe vîrf, erorile lor, neînţelegerile, lipsa de comunicare, un ghid ce a urcat fără oxigen suplimentar, neajutîndu-i pe novicii care îşi puseseră vieţile în mîinile lui, unii şerpaşi nepăsători... Şi, deasupra tuturor, furtuna pornită din senin care le-a anulat orice şansă de întoarcere. Gerul extrem, minus 73 de grade Celsius, lipsa de oxigen, edemul pulmonar, edemul cerebral... Au fost prinşi acolo unde, de multe ori, nu mai ai nici o scăpare.
Ultima discuţie a lui Rob Hall. Cu soţia, de la 8.700 m
Sus de tot, aproape de vîrf, ghidul neozeelandez Rob Hall, conducătorul expediţiei, rămăsese blocat la 8.700 m, fiindu-i imposibil să mai coboare într-o furtună devastatoare. În acele momente teribile, de la tabăra de bază i s-a făcut legătura prin satelit cu soţia sa, acasă, în Christchurch.
Un dialog tulburător:
- Bună, draga mea. Sper că eşti în pat şi că ţi-e cald. Ce faci?
- Nu pot să-ţi spun cît mă gîndesc la tine! Pari mult mai bine decît mă aşteptam. Ţi-e cald, dragule?
- Avînd în vedere altitudinea şi împrejurimile, mi-e destul de bine.
- Cum îţi sînt picioarele?
- ...Cred că am nişte degerături.
- De-abia aştept să te fac bine după ce vii acasă. Sînt convinsă că o să fii salvat. Să nu te simţi singur. Îţi trimit toate gîndurile mele bune.
- Te iubesc. Somn uşor, draga mea. Te rog să nu-ţi faci prea multe griji.
Apoi, discuţia s-a întrerupt. După două zile şi două nopţi, Rob a închis ochii. Corpul său îngheţat a fost descoperit 12 zile mai tîrziu.
Cartea anului în Time a concurat la Pulitzer
Publicată în 1997, la un an de la drama himalayană, şi tradusă apoi în 25 de limbi, "Into Thin Air" a fost aleasă "cartea anului" de către celebrul săptămînal american Time Magazine. Iar în 1998 a fost selectată printre cele trei finaliste la premiul Pulitzer.
"Nu pot să nu mă gîndesc la Yasuko, a spus încet apoi. Era atît de mică. Încă simt cum degetele ei îmi alunecă de-a lungul bicepsului şi cum îmi dau drumul. Nici măcar nu m-am uitat în urmă" (Citat din carte)
"În timp ce stăteam cocoţat pe acoperişul lumii, cu un picior în China şi cu celălalt în Nepal, mi-am curăţat de gheaţă masca de oxigen, m-am întors cu un umăr împotriva vîntului şi, dus pe gînduri, am privit uriaşul platou tibetan de jos. Într-un mod vag, detaşat, înţelegeam că întinderea de sub picioarele mele constituia o privelişte spectaculoasă. De multe ori visam la acest moment şi la sentimentele care urmau să mă cuprindă. Dar acum, cînd eram în sfîrşit acolo, pe culmea Everestului, nu reuşeam să-mi adun energia necesară ca să îmi pese" (Citat din carte)
12 oameni au murit pe Everest în primăvara anului 1996, 8 doar pe 10 şi 11 mai; 84 au atins Acoperişul Lumii în acel sezon
144 de alpinişti au decedat în perioada 1921-1996 încercînd să escaladeze cel mai înalt vîrf al planetei; 630 au ajuns în vîrf
Titlu: În aerul rarefiat
Titlu original: Into Thin Air
Autor: Jon Krakauer
Editura: Humanitas, 2013, 300 de pagini
Preţ: 35 lei
