GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  TRAGEDIE

Suceveanul ucis sîmbătă la Londra a crescut în lumea sportului » Luptător şi om de galerie

Articol de - Publicat marti, 30 noiembrie 2010 00:00

Bogdan Pădureţ a făcut înot şi greco-romane de performanţă şi, alături de alţi amici, mergea peste tot în ţară după Foresta în perioada cînd moldovenii jucau în prima ligă


Bogdan Pădureţ, suceveanul de 29 de ani împuşcat în cap la Londra, sîmbătă dimineaţă, de doi indivizi de culoare, e un fost luptător de greco-romane şi membru al galeriei Forestei în perioada 1997-2001, cînd gruparea patronată atunci de Eugen Huţu activa în Liga I.

Peste tot cu galeria Forestei
Plecat în Anglia pentru a lucra ca bodyguard, românul ar fi sfîrşit tragic după ce, cu o seară înainte, intervenise pentru a aplana un scandal în clubul de noapte în care lucra. "Chiar nu era un tip conflictual. Din contră, a fost mereu un băiat foarte sociabil, care s-a respectat pe el şi pe cei din jur", spune Marian Atănăsoaie, zis "Cricket", fostul şef al galeriei sucevene şi amicul cel mai bun al lui Pădureţ, alias "Ciompi".

Povesteşte mai departe: "Am mers în permanenţă prin ţară în toate deplasările Forestei, eram nedespărţiţi, am mîncat împreună din aceeaşi farfurie şi am împărţit aceleaşi bucurii şi tristeţi legate de echipa de fotbal. I-a plăcut dintotdeauna lumea sportului, dovadă că a şi terminat Universitatea de Educaţie Fizică, la Suceava, şi a făcut înot şi lupte".

"Calităţi formidabile pentru lupte"
Fostul antrenor de greco-romane al lui Pădureţ, Constantin Tăpîrjan, îl descrie pe "Ciompi" ca pe un mare talent irosit: "Avea calităţi formidabile, cam un 1,90 metri, aproape suta de kilograme, alonjă, forţă, viteză de execuţie, prindea repede secretele luptei. Plus un caracter deosebit! A preferat însă să renunţe la activitatea de performanţă pentru a pleca în străinătate, să facă un ban. Am participat cu el la multe concursuri regionale în zona Moldovei şi a demonstrat că avea valoare. Dacă se ţinea de treabă, putea ajunge mare de tot!".


"Tatăl lui venea mereu la sală să-l urmărească pe Bogdan la antrenamente, unde trăgea pînă la epuizare. Dumnezeu să-l ierte pe copil, a fost un băiat foarte bun!"
Constantin Tăpîrjan, fostul antrenor de lupte al lui Pădureţ


Anchetă în derulare
Poliţia londoneză nu i-a descoperit încă pe asasinii lui Bogdan Pădureţ, iar ancheta e în plină derulare. Mama băiatului va pleca azi în Anglia pentru a începe demersurile legate de aducerea în ţară a trupului neînsufleţit, dar e posibil ca operaţiunea să dureze mai mult de o săptămînă, în funcţie de modul în care vor înainta cercetările poliţiştilor.


5 ani a durat activitatea de performanţă a lui Pădureţ în înot şi greco-romane

Bogdan Pădureţ a făcut înot şi greco-romane de performanţă şi, alături de alţi amici, mergea peste tot în ţară după Foresta în perioada cînd moldovenii jucau în prima ligă

Bogdan Pădureţ, suceveanul de 29 de ani împuşcat în cap la Londra, sîmbătă dimineaţă, de doi indivizi de culoare, e un fost luptător de greco-romane şi membru al galeriei Forestei în perioada 1997-2001, cînd gruparea patronată atunci de Eugen Huţu activa în Liga I.

Peste tot cu galeria Forestei
Plecat în Anglia pentru a lucra ca bodyguard, românul ar fi sfîrşit tragic după ce, cu o seară înainte, intervenise pentru a aplana un scandal în clubul de noapte în care lucra. "Chiar nu era un tip conflictual. Din contră, a fost mereu un băiat foarte sociabil, care s-a respectat pe el şi pe cei din jur", spune Marian Atănăsoaie, zis "Cricket", fostul şef al galeriei sucevene şi amicul cel mai bun al lui Pădureţ, alias " Ciompi".

Povesteşte mai departe: "Am mers în permanenţă prin ţară în toate deplasările Forestei, eram nedespărţiţi, am mîncat împreună din aceeaşi farfurie şi am împărţit aceleaşi bucurii şi tristeţi legate de echipa de fotbal. I-a plăcut dintotdeauna lumea sportului, dovadă că a şi terminat Universitatea de Educaţie Fizică, la Suceava, şi a făcut înot şi lupte".

"Calităţi formidabile pentru lupte"
Fostul antrenor de greco-romane al lui Pădureţ, Constantin Tăpîrjan, îl descrie pe "Ciompi" ca pe un mare talent irosit: "Avea calităţi formidabile, cam un 1,90 metri, aproape suta de kilograme, alonjă, forţă, viteză de execuţie, prindea repede secretele luptei. Plus un caracter deosebit! A preferat însă să renunţe la activitatea de performanţă pentru a pleca în străinătate, să facă un ban. Am participat cu el la multe concursuri regionale în zona Moldovei şi a demonstrat că avea valoare. Dacă se ţinea de treabă, putea ajunge mare de tot!".

"Tatăl lui venea mereu la sală să-l urmărească pe Bogdan la antrenamente, unde trăgea pînă la epuizare. Dumnezeu să-l ierte pe copil, a fost un băiat foarte bun!"
Constantin Tăpîrjan, fostul antrenor de lupte al lui Pădureţ

Anchetă în derulare
Poliţia londoneză nu i-a descoperit încă pe asasinii lui Bogdan Pădureţ, iar ancheta e în plină derulare. Mama băiatului va pleca azi în Anglia pentru a începe demersurile legate de aducerea în ţară a trupului neînsufleţit, dar e posibil ca operaţiunea să dureze mai mult de o săptămînă, în funcţie de modul în care vor înainta cercetările poliţiştilor.

5 ani a durat activitatea de performanţă a lui Pădureţ în înot şi greco-romane

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (2)
clubbers_guide
clubbers_guide  •  30 Noiembrie 2010, 10:22

daaaa .... tragedieeeeeeeeeeee .... evideeeeeeeeeeent .... NIMENI NU TE OMOARA DEGEABA ! .... decat in cazul in care vor sa te jefuiasca si sa nu lase martori ... DAR ASTA A FOST REGLARE DE CONTURI, NU JAF. asta a fost asasinat ... e clar atunci ca omul avea legaturi dubioase ... in plus, cati bani sa castigi si sa poti locui in Londra? asta e prima intrebare care iti vine in minte ... nu-i mai plangeti atat pe astia care o cauta cu lumanarea ... LIBER!

malak
malak  •  30 Noiembrie 2010, 05:18

L-am cunoscut personal pe ciompi era un simpatic ,dar parerea mea e ca totul are legatura cu drogurile .Dumnezeu sa-l ierte !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează