Cezar Drăgăniţă mai joacă handbal la 56 de ani » Ave Cezar!

Fosta extremă de aur a Stelei şi a naţionalei din anii '70-'80 activează în Liga a II-a, la echipa Interhandball Bucureşti   


Cezar Drăgăniţă a împlinit 56 de ani pe 13 februarie, iar din 2009 este pensionar cu acte în regulă. În timp ce alţi colegi de generaţie s-au retras de mult, fosta glorie a handbalului românesc continuă să joace! Nu o face la vreo echipă de old-boys, ci în Liga a 2-a, la Interhandball Bucureşti, alături de tineri între 20 şi 25 de ani. 

Sala Floreasca, ora 19:30, antrenament. Îl căutăm din priviri pe Cezar Drăgăniţă. Cum o mai arăta cîştigătorul CCE din '77 şi medaliatul cu argint şi cu bronz de la Olimpiadele Montreal '76, respectiv Moscova '80? Pe teren sînt doar cîţiva băieţi, care aruncă la poartă.

"Fac sport şi patru ore pe zi"
Pe o bancă se dezechipează un bărbat cu părul cărunt, dat pe spate. Mustaţa şi glumele inconfundabile îl demască pe marele Cezar Drăgăniţă. "Ce să fac, tată, îmi mai dezmorţesc şi eu oasele. Am îmbătrînit, dar handbalul a rămas dragostea mea! Jucăm de plăcere, aducem bani de acasă. Mă mai bag şi la fotbal, şi la tenis de cîmp. Zilnic fac sport cel puţin o oră şi jumătate, dar şi patru ceasuri, cum e cazul azi. Tocmai vin de la o miuţă", a dezvăluit Drăgăniţă secretul longevităţii sale.

Operat la tendon şi la umăr
Drăgăniţă intră ultimul la încălzire şi execută cu o energie incredibilă exerciţiile. Bagă două degete în gură şi fluieră scurt. Comandă: "Fotbal, tinerii cu bătrînii!". El e şeful, deşi pe hîrtie antrenorii echipei sînt Ion Ivan şi Aurel Stîngă, fratele fostului "tunar" stelist Vasile Stîngă. Aleargă în joc de glezne. Resimte operaţiile recente de la tendonul lui Ahile şi de la umăr. Cu toate astea, ştie cel mai bine jocul. Egalează pentru bătrîni, dar tinerii cîştigă cu 3-1.

Intransigent cu tinerii
"Să vă văd acum la handbal!", i-a provocat maestrul. Drăgăniţă lucrează cot la cot cu mai tinerii săi coechipieri. E intransigent, chiar dacă băieţii joacă benevol, iar echipa  e pe ultimul loc: "Băi băieţi, voi ştiţi handbal doar din auzite sau de la televizor. Nu e vina voastră însă că nu cunoaşteţi abc-ul, ci a celor care nu v-au învăţat nimic pînă acum!". Unul mai rebel îl înfruntă, iar la final va fi "exmatriculat". La meciuri face spectacol cînd pune mîna pe minge. Se enervează rău fiindcă, de cele mai multe ori, tinerii nu-i înţeleg intenţiile subtile. 

Bere şi mici 
După antrenament urmează partea cea mai plăcută. Cezar Drăgăniţă merge la bere cu colegii mai apropiaţi. "Nu bem mai mult de două. Şi cînd jucam trăgeam cîte o bere în cantonamente. Am băut una chiar şi la antrenamentul din dimineaţa finalei Cupei Campionilor Europeni din 1977. Şi am cîştigat-o!". După meciuri e şi mai frumos: "Indiferent de rezultat, mergem cu toţii la restaurant şi mîncăm cîte 100 de mici".

Copiii săi sînt dinamovişti
Cezar Drăgăniţă are doi băieţi, dar nici unul nu-i calcă pe urme. "Andrei, 21 de ani, a jucat puţin handbal la Dinamo, dar a renunţat şi acum e în anul trei la Medicină. E pasionat de chirurgie. Alexandru are 16 ani şi face fotbal la Dinamo. E fundaş, central. I-am dus în Ştefan cel Mare fiindcă stăm în Băneasa şi e mai aproape decît Ghencea. Ambii au fost botezaţi de Victor Piţurcă, cel care e şi naşul meu de cununie", a explicat fostul mare handbalist al Stelei, care mai are o fată din prima căsnicie.


"Noi vrem să-i învăţăm pe handaliştii tineri să nu se înjure şi să nu se duşmănească între ei"
Cezar Drăgăniţă

"La 56 de ani mă simt mai rău ca la 55, dar mult mai bine decît la 60. Sînt un tip glumeţ pentru că lucrurile importante în glumă se spun"
Cezar Drăgăniţă

"Drăgăniţă are aceeaşi inimă mare şi tînără, dorinţă pe măsură, dar 56 de ani înseamnă totuşi o vîrstă. E bine că transmite tinerilor din uriaşa lui experienţă"
Cornel Oţelea, fost antrenor Steaua

"Rivalitatea Steaua - Dinamo era doar pe teren. Ne omoram la sală, dar după meciuri mergeam împreună la şpriţ"
Cezar Drăgăniţă


DRĂGĂNIŢĂ A AVUT O COPILĂRIE DE COŞMAR

"Comuniştii mi-au nenorocit familia"
Handbalistul povesteşte că părinţii lui au fost condamnaţi la moarte în 1957, dar au scăpat cu 5 ani de închisoare, pentru că au complotat împotriva regimului de atunci

Cezar Drăgăniţă provine dintr-o familie revoluţionară. Avea doar doi ani cînd tatăl său, Constantin Drăgăniţă, şi mama lui, Mogyoros Iris Maria Drăgăniţă, au fost arestaţi "pentru uneltirea împotriva securităţii interne şi externe a Republicii Populare Române".

"Tata pregătea o lovitură de stat"
Handbalistul povesteşte: "Tata era comandantul Armatei a II-a Blindate şi a vrut să dea o lovitură de stat. A fost condamnat la moarte împreună cu mama, care era o femeie erudită, pictoriţă şcolită la din Paris. Ulterior, tatii i-au dat 10 ani de temniţă, iar mamei muncă silnică pe viaţă!". Constantin Drăgăniţă spera să fie numit ministrul forţelor armate.    

"Ne-au confiscat conacul"
Cezar Drăgăniţă continuă: "Au fost eliberaţi în 1962, printr-un decret, cînd aveam 8 ani. În acest timp m-a crescut sora tatei. Unchiul mamei, avocatul Alexandru Fîntînaru, a fost executat. Mamei i-au smuls unghiile, au pus cîinii pe ea, dar nu l-a trădat pe tata. Comuniştii mi-au nenorocit familia şi ne-au luat toată averea. Ne-au confiscat conacul şi am trăit într-o magherniţă". Trecutul părinţilor nu i-a afectat viitorul lui Cezar Drăgăniţă, care s-a apucat de handbal la 14 ani, la CSŞ 2 Bucureşti, iar la 17 ani Cornel Oţelea l-a adus la Steaua.

"În 1971, cînd l-am adus pe Drăgăniţă la Steaua, părinţii săi fuseseră reabilitaţi. Tatăl era trecut în rezervă şi lucra la fabrica de mobilă Pipera, ca şef la CTC"
Cornel Oţelea, fost antrenor la Steaua 


INTERVIU

"I-am umilit pe ruşi la Moscova"

Drăgăniţă spune că victoria memorabilă cu URSS de la J.O. din '80 este cea mai frumoasă amintire din cariera lui

- Domnule Drăgăniţă, care e cea mai pregnantă amintire din handbal?
- Meciul cu URSS de la Olimpiada de la Moscova din 1980, cînd am cîştigat 22-19. Aş da orice să mai revăd acel meci!

- Povestiţi-ne cum a fost.
- Aveam nevoie de victorie fiindcă pierduserăm cu sîrbii. La pauză, era jale mare. URSS ne conducea, 15-9. Toată lumea stătea cu capul în pămînt, trebuia să fac ceva să destind atmosfera. I-am luat deoparte pe Nicolae Munteanu şi pe Alexandru Folker şi am intrat dezbrăcaţi în pielea goală în vestiar. Au izbucnit toţi în rîs.

"Sîrbii ne-au lucrat"

- Şi?
- Am făcut şi o tactică să-l marcăm om la om pe cel mai periculos jucător al lor, unul Belov, şi i-am zdrobit 13-4 în repriza a doua. Eu am marcat golul de 21-19. M-am aruncat ca un kamikaze, vedeam stele verzi.

- Dar tot ruşii au jucat finala.
- Păi, da, fiindcă sîrbii, cînd au văzut că nu mai au şanse, i-au lăsat pe ruşi să-i bată la  5 goluri diferenţă, exact cît le trebuia să ne depăşească la golaveraj. A fost o ruşine mondială! URSS a înscris de trei ori în ultimele două minute. În finala mică i-am bătut pe unguri.