Lui Piţi i se zice BICĂ

Noi îl ştim cel dur. Francezii şi italienii i-au ataşat repede porecla “Satana”. În Orodel însă, foştii lui consăteni îl cunosc doar pe “Bică”.

Orodel de Dolj e la 2.300 de kilometri de Zurich. Şi la 52 de ani de cînd Piţurcă s-a născut aici ca să marcheze istoria fotbalului nos­tru ca jucător, şi acum, ca an­trenor.

Nu la asta se gîndeşte Bibi Bărbosu, cel care îşi mînă vaca acasă, tacticos, pe mijlocul dru­mului.

– Căutăm casa în care a locuit Victor Piţurcă.
– ...

– Antrenorul echipei na­ţio­nale!
– ????

– Fotbalistul, bre!
– A, de Bică întrebaţi? Păi, zi, mă, mînca-l-aş, aşa! În Oro­del, e Bică, şi-atît!

Casa nu mai există
La poartă, doliul stă de strajă în amintirea decesului din urmă cu un an al tatălui lui Piţurcă. “Casa în care Bică s-a născut nu mai există. Asta e una cumpărată. Mama şi fra­te­le lui s-au mutat între timp la Craiova. Locuieşte doar un băiat care are grijă de ea”.

Cişmea în amintirea copilăriei
Oamenii arată o cişmea pe care scrie “ANU 2001 / SPONSOR VICTOR PIŢURCĂ”. “A construit-o pe o veche fîntîniţă din lemn, simbolul copilăriei sale. A renovat şi biserica. Vine rar pe aici, dar cei 600, cîţi mai sînt prin sat, îl văd des la televizor”.

Cel mai bun prieten
Gheorghe Braşoveanu e cel mai bun prieten din copi­lărie al lui Bică. “Dar e de trei zile plecat cu caprele”. În mij­locul cîmpului, se zăreşte rulo­ta. Sar cinci cîini. Şi amintirile lui Piţurcă au ceva cu jur­na­liştii.

Nea Gică e de-o seamă cu celebrul său prieten. Are 52 de ani. Uscăţiv, ars de soare, cu bluzonul militar descheiat şi cu ţigara într-o mînă. . “Am 120 de capre”, se laudă.

Fotbal, muncă şi cărţi
“Mă, săracilor, acolo, pe cîm­purile alea, am copilărit noi” “Săracule” e vorba lui. Con­­­­ti­nuă. “Pe-atunci erau pomi şi livezi. Începeam de di­­mi­neaŢa, cu fotbal prin­tre duzi. După ce ne săturam, în­cingeam gula, un fel de oină. Spre seară, ne mu­tam la cişmeaua pe care aţi văzut-o şi scoteam cărţile de joc. Şep­ticu’, tabinetu’, pe bo­bîrnace, aşa a învăţat Bică să joace cărţi”.

“Părinţii ne tri­miteau să muncim împreună la fermă. Bică mă ajuta să încarc baloţii pe sanie, fiindcă era mai solid decît mine”.

“Cîştigi, săracule?”
Nea Gică se duce spre radio. În rulotă n-are televizor. Aude vocea lui Bică. “Ce zici, Bi­că, cîştigi? Greu, săracule, de­pinde, ai grupa cea mai grea”. Apoi pleacă spre capre, încon­ju­rat de cîinii care-l ştiu de stăpîn. E ora mulsului.

“Cel mai mult, lui Bică îi plăcea să mănînce azmă, adică pîine coaptă pe foi de nuc, şi pui fript pe grătar cu mujdei de usturoi”
“Pe la 7-8 ani, plecase deja în Craiova. Cînd se întorcea în Orodel, aducea cu el şi cărţile, cele de citit, şi mingea. Ultima dată ne-am văzut la moartea lui nea Titi. «Băi, Gheor­ghe, tu mai citeşti Naşul?», m-a întrebat. E cartea mea pre­fe­rată, o am de la el, am citit-o de două ori”
Gh. Braşoveanu prietenul lui Piţurcă

Vezi aici o galerie foto semnată Mihai Şteţcu: