Articol de Alexandru Răducanu - Publicat joi, 12 iunie 2008 00:00
Noi îl ştim cel dur. Francezii şi italienii i-au ataşat repede porecla “Satana”. În Orodel însă, foştii lui consăteni îl cunosc doar pe “Bică”.
Orodel de Dolj e la 2.300 de kilometri de Zurich. Şi la 52 de ani de cînd Piţurcă s-a născut aici ca să marcheze istoria fotbalului nostru ca jucător, şi acum, ca antrenor.
Nu la asta se gîndeşte Bibi Bărbosu, cel care îşi mînă vaca acasă, tacticos, pe mijlocul drumului.
– Căutăm casa în care a locuit Victor Piţurcă.
– ...
– Antrenorul echipei naţionale!
– ????
– Fotbalistul, bre!
– A, de Bică întrebaţi? Păi, zi, mă, mînca-l-aş, aşa! În Orodel, e Bică, şi-atît!
Casa nu mai există
La poartă, doliul stă de strajă în amintirea decesului din urmă cu un an al tatălui lui Piţurcă. “Casa în care Bică s-a născut nu mai există. Asta e una cumpărată. Mama şi fratele lui s-au mutat între timp la Craiova. Locuieşte doar un băiat care are grijă de ea”.
Cişmea în amintirea copilăriei
Oamenii arată o cişmea pe care scrie “ANU 2001 / SPONSOR VICTOR PIŢURCĂ”. “A construit-o pe o veche fîntîniţă din lemn, simbolul copilăriei sale. A renovat şi biserica. Vine rar pe aici, dar cei 600, cîţi mai sînt prin sat, îl văd des la televizor”.
Cel mai bun prieten
Gheorghe Braşoveanu e cel mai bun prieten din copilărie al lui Bică. “Dar e de trei zile plecat cu caprele”. În mijlocul cîmpului, se zăreşte rulota. Sar cinci cîini. Şi amintirile lui Piţurcă au ceva cu jurnaliştii.
Nea Gică e de-o seamă cu celebrul său prieten. Are 52 de ani. Uscăţiv, ars de soare, cu bluzonul militar descheiat şi cu ţigara într-o mînă. . “Am 120 de capre”, se laudă.
Fotbal, muncă şi cărţi
“Mă, săracilor, acolo, pe cîmpurile alea, am copilărit noi” “Săracule” e vorba lui. Continuă. “Pe-atunci erau pomi şi livezi. Începeam de dimineaŢa, cu fotbal printre duzi. După ce ne săturam, încingeam gula, un fel de oină. Spre seară, ne mutam la cişmeaua pe care aţi văzut-o şi scoteam cărţile de joc. Şepticu’, tabinetu’, pe bobîrnace, aşa a învăţat Bică să joace cărţi”.
“Părinţii ne trimiteau să muncim împreună la fermă. Bică mă ajuta să încarc baloţii pe sanie, fiindcă era mai solid decît mine”.
“Cîştigi, săracule?”
Nea Gică se duce spre radio. În rulotă n-are televizor. Aude vocea lui Bică. “Ce zici, Bică, cîştigi? Greu, săracule, depinde, ai grupa cea mai grea”. Apoi pleacă spre capre, înconjurat de cîinii care-l ştiu de stăpîn. E ora mulsului.
“Cel mai mult, lui Bică îi plăcea să mănînce azmă, adică pîine coaptă pe foi de nuc, şi pui fript pe grătar cu mujdei de usturoi”
“Pe la 7-8 ani, plecase deja în Craiova. Cînd se întorcea în Orodel, aducea cu el şi cărţile, cele de citit, şi mingea. Ultima dată ne-am văzut la moartea lui nea Titi. «Băi, Gheorghe, tu mai citeşti Naşul?», m-a întrebat. E cartea mea preferată, o am de la el, am citit-o de două ori”
Gh. Braşoveanu prietenul lui Piţurcă
Vezi aici o galerie foto semnată Mihai Şteţcu:
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
